Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 223
17
Nu, nu pot să văd cum s‐ar fi putut ea vindeca dacă moartea mea în
asemenea condiţii ar fi străpuns măruntaiele iubirii pe care o avea pentru
mine. Ce ar fi devenit atât de multele şi atât de desele rugăciuni pe care
ţi le adresa fără întrerupere? Ar fi ajuns la tine şi doar la tine! Oare tu,
Dumnezeule al îndurărilor, ai fi dispreţuit inima înfrântă şi umilită 55 a
unei văduve caste şi smerite, gata oricând să facă pomeni 56 , plină de supunere
şi ascultare faţă de sfinţii tăi, care nu lăsa să treacă nici o zi fără să
aducă un prinos la altarul tău 57 , care venea fără întrerupere în Biserica ta,
de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, dar nu pentru poveşti deşarte şi
sporovăieli băbeşti, ci ca să asculte cuvintele tale şi tu să‐i auzi rugăciunile?
Ai fi putut tu să dispreţuieşti lacrimile ei, ale unei femei care nu cerea de
la tine aur sau argint, nici vreun alt bun nestatornic şi pieritor, ci mântuirea
sufletului fiului său? Ai fi putut să‐i refuzi sprijinul tău unei femei
care prin harul tău a devenit ceea ce era? Nu, Doamne, niciodată nu ai fi
făcut aşa ceva! Ba, dimpotrivă, ai fost prezent, ai plecat urechea la rugăciunile
ei 58 şi ai acţionat după rânduiala prin care ai predestinat să se facă
ceea ce trebuie făcut. Departe de mine gândul că ai fi putut să o înşeli în
viziunile şi răspunsurile pe care i le‐ai dat – pe unele le‐am amintit deja,
pe altele încă nu; ea păstra în inima sa credincioasă aceste semne şi ţi le
aducea mereu aminte în neîntreruptele ei rugăciuni, ca pe nişte zăloage 59
scrise de propria ta mână. Întrucât în veac ţine îndurarea ta 60 , ai socotit
potrivit ca prin făgăduinţele tale să devii datornic chiar şi faţă de cei cărora
le ştergi toate datoriile.
capitolul al x‐lea
Relaţiile lui Augustin cu maniheii din Roma.
Vagi contacte cu filozofia sceptică
18
M‐ai reînviorat, aşadar, după această boală. L‐ai însănătoşit atunci pe fiul
slujnicei tale 61 , mai întâi în corpul său, ca să trăiască, pentru a putea apoi
să‐i dăruieşti o sănătate mult mai bună şi mai sigură.
La Roma, în acea perioadă, păstram legăturile cu acei aşa‐zişi sfinţi, falşi
şi mincinoşi, şi nu doar cu cei numiţi „auditori“ – între care se număra
şi gazda mea, în a cărei casă zăcusem în timpul bolii şi al convalescenţei –,
ci chiar şi cu aceia pe care ei îi numeau „aleşi“ 62 .