Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 211
11
elegant şi bogat. Tu însă, Dumnezeul meu, m‐ai învăţat încă de pe atunci,
în maniera ta minunată şi tainică, m‐ai învăţat că şi unii, şi alţii greşesc.
Eu cred că tu eşti acela care mi‐ai dat această învăţătură, pentru că ea este
adevărată şi în afară de tine nu există un alt învăţător al adevărului 32 , de
oriunde şi oricum ar ieşi el la lumină. Am învăţat deci de la tine că afirmaţia
despre un lucru nu trebuie să pară adevărată doar fiindcă este rostită
cu elocinţă, dar nici falsă fiindcă semnele care pornesc de pe buze
sună dezordonat; şi că, dimpotrivă, afirmaţia nu este neapărat adevărată
doar fiindcă este enunţată fără eleganţă, dar nici falsă fiindcă stilul este
plin de strălucire. Am învăţat că, în egală măsură, atât înţelepciunea, cât
şi prostia sunt asemenea unor alimente folositoare sau dăunătoare, care
pot fi servite deopotrivă în vase luxoase sau în vase simple, de la ţară; tot
astfel, înţelepciunea şi prostia pot fi amândouă prezentate fie în cuvinte
simple şi neîmpodobite, fie în cuvinte elegante şi împodobite 33 .
Nerăbdarea cu care îl aşteptasem atâta vreme pe Faustus mi‐a fost răsplătită
din plin prin căldura şi vioiciunea pasionată pe care acesta le aducea
în discuţii, prin uşurinţa cu care‐şi potrivea cuvintele şi le făcea să‐i îmbrace
gândurile. Eram încântat de el, îl lăudam şi‐l ridicam în slăvi împreună
cu alţii, ba chiar mai mult decât aceştia. Mă supăra însă faptul că,
din cauza mulţimii de ascultători care‐l înconjurau, nu puteam să mă
apropii de el, să‐i propun şi să‐i împărtăşesc problemele care mă frământau,
într‐una din acele conversaţii prieteneşti în care fiecare ascultă şi
răspunde la rândul său. Îndată ce s‐a ivit prilejul, împreună cu prietenii
mei, i‐am atras atenţia într‐un moment când un asemenea dialog nu
putea stânjeni pe nimeni. I‐am propus atunci câteva din îndoielile care
mă frământau, dar mi‐am dat seama imediat că am de‐a face cu un om
care nu înţelege nimic din disciplinele liberale, în afară de gramatică,
despre care avea de altfel cunoştinţe elementare. Citise câteva discursuri
ale lui Cicero, foarte puţine din tragediile lui Seneca, câteva frânturi din
poeţi şi cele câteva cărţi ale sectei sale care fuseseră scrise într‐o latină
corectă. La aceste lecturi se adăuga însă obişnuinţa de a vorbi zilnic, prin
care câştigase o anumită elocvenţă, cu atât mai plăcută şi mai seducătoare,
cu cât era însoţită de talent şi de un oarecare farmec natural.
Doamne, Dumnezeul meu, tu, care eşti judecătorul conştiinţei mele, oare
adevărul este aşa cum mi‐l reamintesc eu acum? Inima şi memoria mea
sunt deschise înaintea ta, căci tu mă îndrumai şi pe atunci, potrivit tainei