Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 209
asemenea nebunie a fost dovedită în toată hidoşenia sa, cine ar mai sta la
îndoială că ea nu trebuie dispreţuită şi respinsă cu tărie?
Şi totuşi, încă nu aveam deplina certitudine că în scrierile sale nu s‐ar găsi
o explicaţie potrivită pentru schimbările în durata zilelor şi a nopţilor,
pentru succesiunea însăşi a zilei şi a nopţii, pentru eclipsele aştrilor sau
pentru alte asemenea fenomene despre care citisem în alte cărţi. Dacă teoriile
sale ar fi fost posibile, n‐aş fi putut să decid dacă el sau învăţaţii păgâni
au dreptate, dar aş fi fost foarte înclinat să accept autoritatea lui ca
temei al credinţei mele, în virtutea presupusei sale sfinţenii.
capitolul al vi‐lea
Întâlnirea lui Augustin cu Faustus. Exprimarea adevărului
este o problemă care ţine de stilul vorbirii
10
În toţi acei nouă ani în care i‐am audiat cu mintea rătăcită pe manihei,
aşteptam cu cea mai fierbinte dorinţă sosirea acestui Faustus. Alţi membri
ai sectei maniheene pe care se întâmpla să‐i întâlnesc şi cărora le
aduceam tot felul de obiecţii în legătură cu aceste probleme nu erau în
stare să mă lămurească, dar mă asigurau că, odată cu venirea lui Faustus,
n‐aveam decât să le discut cu el, iar acesta n‐ar fi întâmpinat nici o greutate
să‐mi dea răspunsuri absolut clare, şi nu doar la aceste întrebări, ci şi
la altele mai încurcate încă, pe care i le‐aş mai fi putut pune.
Şi iată că, în cele din urmă, Faustus a sosit. L‐am cunoscut atunci ca pe un
om încântător, ca pe un om cu o vorbire plăcută, care pălăvrăgea despre
temele obişnuite la manihei, însă cu mult mai mult farmec decât ceilalţi.
Dar setea mea nu putea fi astâmpărată în acest chip, oricât de preţioase ar
fi fost pocalele şi oricât de cuviincios paharnicul! Urechile mele erau sătule
de astfel de poveşti şi de aceea nici ale lui nu mi se păreau mai bune doar
pentru că erau exprimate mai bine, nici mai adevărate doar pentru că erau
expuse cu elocinţă. De asemenea, spiritul acestui om nu mi se părea înţelept
doar pentru că avea o înfăţişare armonioasă şi o vorbire împodobită. Cei
care mi‐l lăudaseră atâta nu fuseseră buni judecători: Faustus li se părea
competent şi înţelept numai pentru că îi încânta felul lui de a vorbi.
Am cunoscut însă şi o altă categorie de oameni, care priveau cu suspiciune
chiar adevărul şi refuzau să‐l accepte dacă era prezentat într‐un discurs