Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 207
9
înţelegea nimic din această ştiinţă şi avea totuşi neruşinarea de a îndrăzni
să o predea altora, îi era desigur imposibil să ajungă să cunoască înţelepciunea
adevărată. Este curată deşertăciune lumească să ne mândrim cu
cunoştinţele noastre ştiinţifice, chiar dacă sunt bine întemeiate, atâta
vreme cât a ne mărturisi ţie înseamnă adevărata evlavie. Abătându‐se de
la acest principiu şi vorbind despre subiecte ştiinţifice cu o mare risipă de
cuvinte, Manes nu a făcut altceva decât să‐şi dea pe faţă neştiinţa în faţa
adevăraţilor învăţaţi, făcând prin aceasta să se vadă limpede şi cam ce
competenţă putea el să aibă în chestiuni mai greu accesibile. Fiindcă nu
voia să fie socotit neserios, s‐a străduit chiar să‐i convingă pe adepţii săi
că Sfântul Duh, cel care îi alină şi îi îmbogăţeşte pe slujitorii tăi credincioşi,
ar fi fiinţat în el în mod personal şi cu deplină autoritate 28 . De aceea,
când îl surprindeam cu afirmaţii false în legătură cu cerul şi cu stelele sau
cu mişcările soarelui şi ale lunii, cu toate că aceste cunoştinţe nu ţin
propriu‐zis de învăţătura religiei, totuşi îmi era destul de evident că îndrăznelile
sale erau adevărate sacrilegii. Căci, pe lângă faptul că nu ştia
despre ce vorbeşte şi făcea greşeli grosolane, el vorbea cu o înfumurare
atât de deşartă şi de smintită, încât pretindea ca tot ce spune să fie crezut
ca şi cum ar fi purces de la o persoană divină.
Când îl întâlnesc însă pe vreunul sau altul dintre fraţii mei creştini care
nu cunoaşte aceste probleme ştiinţifice sau le confundă între ele, îl ascult
cu multă răbdare exprimându‐şi părerile şi mă gândesc că nu poate să‐i
dăuneze cu ceva faptul că, din întâmplare, nu cunoaşte adevărata stare şi
felul de a fi al unei creaturi corporale, atâta vreme cât nu gândeşte ceva
îngrozitor despre Tine, Doamne, care eşti creatorul tuturor lucrurilor.
Însă această necunoaştere îi dăunează foarte mult atunci când el îşi închipuie
că problemele ştiinţifice sunt strâns legate de învăţătura esenţială a
evlaviei 29 şi când se încăpăţânează să susţină cu tărie lucruri pe care nu le
cunoaşte. Dar, când un om intră prima dată în leagănul credinţei, chiar
şi o astfel de slăbiciune găseşte sprijin pe braţele materne ale iubirii 30 , până
când omul cel nou să se înalţe la starea bărbatului desăvârşit şi să înceteze
să mai fie purtat încoace şi încolo de vântul oricărei noi învăţături 31 .
Dar Manes a îndrăznit să se înfăţişeze ca un învăţător, sfătuitor, îndrumător
şi căpetenie a tuturor acelora pe care a putut să‐i convingă de teoriile
sale, făcându‐i să creadă că, urmându‐l pe el, ei urmează nu un om
obişnuit, ci pe însuşi Sfântul Duh, care s‐ar afla în el. Desigur, odată ce o