Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – V 199
laolaltă cu ei, chiar dacă în sine ei sunt respingători 8 . Ce vătămare au fost ei
în stare să‐ţi aducă ţie? Cu ce au putut ei să întineze porunca ta 9 ? Ea rămâne
dreaptă şi neatinsă din înaltul cerurilor până la cel mai neînsemnat lucru de
pe pământ. Unde şi‐au găsit adăpost atunci când au fugit departe de faţa ta?
Există oare vreun loc undeva unde să nu‐i poţi găsi? Au fugit şi s‐au ascuns
ca să nu vadă că tu îi vezi pe ei şi s‐au năpustit orbiţi împotriva ta – dar tu
te aflai de faţă, căci tu nu părăseşti nici o fiinţă din cele pe care le‐ai creat.
S‐au ridicat împotriva dreptăţii tale, dar au primit pentru aceasta o dreaptă
pedeapsă. Au încercat să scape de blândeţea ta, dar au încălcat legea ta şi au
căzut sub asprimea supărării tale.
Ei nu ştiu, fireşte, că tu te afli pretutindeni, deşi nici un loc nu te poate îngrădi,
şi că doar tu eşti prezent chiar şi alături de cei care se ţin departe de
tine. Să se întoarcă deci către tine şi să te caute, deoarece, chiar dacă ei l‐au
părăsit pe Creatorul lor, tu nu ţi‐ai părăsit creatura. Să se întoarcă şi să te
caute, şi îndată te vor regăsi în inima lor, în inima tuturor celor care ţi se
mărturisesc ţie, care se aruncă la picioarele tale şi care plâng la pieptul tău
după ce au străbătut atâtea drumuri istovitoare. Iar tu vei şterge cu gingăşie
lacrimile lor şi ei vor plânge încă şi mai mult, dar de această dată vor fi lacrimi
de bucurie, căci nu un om oarecare, alcătuit din came şi sânge, ci însuţi tu,
Doamne, cel care i‐ai plăsmuit, îi întăreşti acum şi le aduci alinarea.
Dar unde eram eu atunci când te căutam? Tu erai de faţă înaintea mea,
dar eu mă depărtasem de mine însumi. Nu mă mai puteam regăsi pe mine
însumi, şi cu atât mai puţin să te regăsesc pe tine.
capitolul al iii‐lea
Sosirea la Cartagina a lui Faustus, episcop maniheist.
Despre neputinţa de a ajunge la cunoaşterea
lui Dumnezeu prin mijloacele ştiinţelor şi ale filozofiei
3
Voi vorbi acum, înaintea Dumnezeului meu, despre cel de‐al douăzeci şi
nouălea an al vieţii mele.
Tocmai venise la Cartagina un episcop maniheist numit Faustus; acesta
era o mare capcană a diavolului 10 în care mulţi s‐au lăsat prinşi, ademeniţi
de farmecul vorbirii sale 11 . În ce mă priveşte, deşi îl admiram pentru
elocinţa sa, începusem să fac o deosebire între această elocinţă şi adevărul