Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IV 193
29
30
31
Ce folos am avut de pe urma acestui studiu? Nici unul, ba, dimpotrivă,
mi‐a adus mai mult rău, căci, socotind că cele zece categorii cuprind absolut
tot ceea ce există, mă străduiam să te înţeleg în acelaşi mod şi pe tine,
Dumnezeul meu, în minunata şi neschimbătoarea ta simplitate, ca şi cum
şi tu ai fi fost substanţă, iar mărimea şi frumuseţea ar fi fost atribute ale tale,
la fel cum un corp are nişte atribute prin care se defineşte. Dar, în realitate,
tu eşti însăşi mărimea şi frumuseţea ta, pe când un corp, dimpotrivă, nu
este mare şi frumos prin simplul fapt că este corp; el ar continua să rămână
corp chiar dacă ar fi mai puţin mare sau mai puţin frumos. Neadevăr era
felul cum te gândeam pe tine, şi nu adevăr; închipuiri ieşite din josnicia
mea, şi nu sprijinul neclintit al beatitudinii tale. Căci tu ai poruncit – şi în
mine s‐a împlinit porunca ta – ca pământul să rodească pentru mine spini
şi scaieţi 94 , şi doar cu trudă să ajung să‐mi capăt pâinea.
La ce mi‐a folosit, de asemenea, faptul că am citit şi am înţeles singur şi
fără ajutor toate cărţile pe care le‐am putut găsi despre aşa‐numitele arte
liberale, de vreme ce eram pe atunci doar un rob nemernic al celor mai
rele pofte? Mă bucuram citindu‐le, dar nu ştiam de unde vine tot ceea ce
este adevărat şi sigur în ele. Stăteam cu spatele spre lumină şi cu faţa întoarsă
spre lucrurile luminate, aşa încât ochii mei, care priveau lucrurile
aşezate în lumină, rămâneau în întuneric 95 . Am înţeles fără mare greutate
şi fără ajutorul nici unui profesor tot ce am citit despre arta retoricii şi a
dialecticii, despre geometrie, muzică şi aritmetică 96 , cunoşti prea bine
aceste lucruri, Doamne, Dumnezeul meu, căci iuţeala gândirii şi ascuţimea
minţii sunt daruri pe care de la tine le‐am primit. Dar nimic din ele
nu ţi‐am înfăţişat ţie ca jertfă, Doamne, şi de aceea nu folos, ci mai degrabă
primejdii mi‐au adus. Căci m‐am zbătut să ţin în stăpânirea mea
cea mai bună parte din averea pe care mi‐ai dăruit‐o şi, în loc să păstrez
tăria mea pentru tine 97 , eu te‐am părăsit şi am plecat într‐o ţară îndepărtată
98 , ca să risipesc darurile tale la cheremul unor pofte desfrânate, al
unor adevărate târfe. La ce bun această iscusinţă, dacă n‐am întrebuinţat‐o
bine? Căci n‐am priceput cât de anevoios sunt însuşite aceste ştiinţe chiar
şi de către elevii silitori decât mai târziu când, ca profesor, mă străduiam
să le explic altora; atunci, cel care mă putea urmări cât de cât în explicaţiile
mele era socotit un elev strălucit 99 .
Şi încă, Doamne, Dumnezeule, tu, care eşti Adevărul, ce folos mi‐au adus
aceste studii, atâta vreme cât gândeam că tu eşti un corp luminos şi