Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IV 185
23
cal, chiar dacă acest lucru ar fi posibil. Dar nu acelaşi lucru se poate spune
în privinţa unui actor, căci acesta împărtăşeşte aceeaşi natură ca şi noi.
Pot eu atunci iubi la altul ceva ce detest să fiu eu însumi, deşi amândoi
suntem oameni? Ce taină adâncă este omul! Toţi perii capului său sunt
număraţi de tine 66 , Doamne, şi nici unul nu este pierdut pentru tine. Şi
totuşi, perii capului său sunt mult mai uşor de socotit decât patimile şi
frământările inimii sale.
Însă acest orator era tipul de om pe care îl iubeam şi îl admiram în aşa fel
încât să doresc să fiu asemenea cu el. Rătăceam împins de orgoliu şi purtat
încolo şi încoace de toate vânturile 67 , şi totuşi tu mă cârmuiai în mare
taină 68 . Cum aş putea să cunosc, cum aş putea să‐ţi mărturisesc ţie cu
certitudine dacă nu cumva îl iubeam pe Hierius mai degrabă din pricina
iubirii celor pentru care îl lăudam decât pentru lucrurile însele pentru
care era lăudat? Desigur că aşa stau lucrurile, căci, dacă aceiaşi oameni, în
loc să îl laude, l‐ar fi vorbit de rău şi ar fi relatat aceleaşi însuşiri ale sale,
dar cu respingere, cu dispreţ de data aceasta, desigur că în acest caz nu
i‐aş mai fi înflăcărat şi n‐aş mai fi avut pentru el aceeaşi admiraţie. Şi
totuşi, însuşirile sale ar fi rămas în realitate aceleaşi şi nici omul însuşi nu
ar fi devenit altul. Singurul lucru care s‐ar fi schimbat ar fi fost atitudinea
faţă de el a interlocutorilor mei 69 .
Iată în ce stare jalnică lâncezeşte un suflet neputincios dacă nu a ajuns
încă să se sprijine pe trăinicia adevărului. După cum bate răsuflarea vocii
din pieptul celor care îşi dau cu părerea, aşa se lasă acest suflet purtat şi
întors în toate părţile; el este împins şi răsturnat mereu, lumina i se întunecă
până într‐acolo încât nu mai poate desluşi adevărul, care, totuşi, se
află înaintea ochilor noştri.
Mi se părea pe atunci un lucru de mare însemnătate dacă această scriere
a mea, împreună cu preocupările mele în acest sens ar fi fost aduse la
cunoştinţa celebrului bărbat. Dacă le‐ar fi aprobat, înflăcărarea mea ar fi
fost cu atât mai mare; dacă însă le‐ar fi respins, inima mea, deşartă şi
lipsită de sprijinul tău temeinic, ar fi rămas sfâşiată de durere. Totuşi, îmi
făcea plăcere să mă gândesc mereu la problema frumosului şi a bine-proporţionatului,
tema cărţii pe care i‐o dedicasem lui Hierius. Cu toate că
nu aveam pe nimeni care să-mi împărtăşească admiraţia pentru această
temă, eram mândru de scrierea mea.