Sfantul-Augustin_Confesiuni

18 Introducere
co locvii teolo gice cu episcopul arian Maximinus; discuția a fost înregis trată
ca atare și ni s‐a păstrat, alături de alte câteva scrieri polemice antiariene.
Ultimii ani ai bătrânului episcop sunt plini de durere, lacrimi și amărăciune.
Meschina și nedemna politică purtată de curtea imperială de la
Ravenna în lupta cu comitele Bonifaciu, rebelul african, a condus în cele
din urmă la invadarea Africii de către vandalii lui Genseric. Lăsând în
memoria istoriei o amintire detestabilă, aceștia au transformat nordul Africii,
odinioară teritoriu fertil și populat, în pustiu. În vara anului 330 vandalii
asediază Hippona. Dezamăgit de eșecul încercării sale de a media o
înțelegere între împărăteasă și Bonifaciu, Augustin își trăiește ultimele luni
din viață asistând neputincios la suferințele semenilor.
Martor ocular al asediului, Possidius descrie evenimentele acestor ultime
luni: la capătul puterilor, extenuat și deprimat de tragedia Romei, cu
care se identificase în resorturile sale cele mai intime, bătrânul episcop
nu‐și neglijează totuși în nici o zi îndatoririle pastorale, fiind peste tot,
vânzând tezaurul bisericii pentru a‐i ajuta pe cei săraci și înfometați, oferindu‐se
el însuși ca ostatic, în schimbul despresurării cetății. Marele generos
care a fost toată viața, omul cu inima în flăcări (cum apare în iconografia
creştină), nu se dezminte nici în pragul morții. La 28 august 430, cu câteva
zile înainte de invadarea orașului, inima sa încetează să bată. Singura avere
rămasă de pe urma lui: cărțile și manuscrisele sale. Între ele, Retractările și
o lucrare împotriva pelagianului Iulian, amândouă neterminate, aveau să
fie salvate din flăcări de fidelii săi. Între aceștia, Possidius descrie în cuvinte
înduioșătoare clipele morții sfântului bărbat. Cuprins de febră în ultimele
zece zile ale vieții, Augustin nu a mai coborât din pat, rugându‐se încontinuu,
în abso lută singurătate. Din când în când, în lacrimi și suspine,
intona psalmii de căință ai regelui David, dintr‐un volumen pe care‐l păstra
la căpătâi, mereu deschis. În cele din urmă, în ultimele ore, și‐a regă sit
surâ sul împăcat și şi-a dat sufletul, rostind un verset psalmic despre încredințarea
sufletului în mâinile Domnului.