Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IV 171
capitolul al viii-lea
Trecerea timpului şi conversaţiile cu noi prieteni
îndulcesc vechea suferinţă. Despre binefacerile prieteniei
13
Clipele nu sunt pustii şi ele nu trec fără să lase urme în simţămintele
noastre; dimpotrivă, ele au o adâncă şi uimitoare înrâurire asupra sufletului
nostru. Iată, clipele veneau şi plecau, fiecare zi adăugându-se alteia;
şi, pe măsură ce veneau şi plecau, ele sădeau în mine noi speranţe şi noi
amintiri. Puţin câte puţin, întruchipările bucuriilor de odinioară vindecau
în mine durerile de acum, făcându-le să dea înapoi. Şi totuşi, locul acestora
îl luau, dacă nu alte suferinţe, măcar izvoarele unor suferinţe viitoare.
Căci de unde venea suferinţa aceasta care îmi pătrunsese în adâncul inimii,
dacă nu din faptul că-mi risipisem sufletul peste un nisip mişcător, iubind
o fiinţă muritoare ca şi când ea nu ar fi trebuit să moară niciodată?
Ceea ce mă întărea şi mă consola cel mai mult erau mângâierile celorlalţi
prieteni, cu care împărtăşeam atracţia pentru uriaşa nălucire pe care o
iubeam, în loc să te iubesc pe tine, acea nesfârşită minciună ale cărei
desfrânate dezmierdări perverteau minţile noastre, gâdilându-ne auzul 42
cu false învăţături 43 . Chiar dacă vreunul dintre prietenii mei ar fi murit,
această nălucire n-ar fi murit pentru mine. Altele erau plăcerile care, în
compania prietenilor mei, îmi subjugau sufletul: discutam şi râdeam împreună,
ne dădeam unul altuia mici semne de bunăvoinţă reciprocă, citeam
împreună cărţi încântătoare, flecăream, măgulindu-ne unul pe altul.
Dacă ne mai certam câteodată, o făceam fără duşmănie, aşa cum cineva
se ceartă cu sine însuşi şi, prin chiar aceste rare neînţelegeri, dădeam un
gust mai plăcut consensului aproape unanim. Fiecare dintre noi avea ceva
să-i înveţe pe ceilalţi şi ceva de învăţat la rândul lui de la ei. Când cineva
lipsea, era dorit cu ierăbdare şi întâmpinat, atunci când se întorcea, cu o
mare bucurie. Aceste semne şi altele asemănătoare, care pornesc din inima
celor ce se iubesc, împărtăşindu-şi unul altuia sentimentele, şi se exprimă
prin înfăţişare şi prin vorbire, prin priviri şi prin nenumărate alte gesturi
încântătoare, toate aceste mărturii aprindeau sufletele noastre ca pe nişte
surcele, topindu-le într-unul singur.