Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IV 167
sfâşiat când le pierde. Doar atunci îşi înţelege nenorocirea, care îl măcina
de fapt şi înainte de a le fi pierdut. Într-o astfel de stare mă aflam eu în
acea epocă, vărsam lacrimi amare şi în amărăciune mă odihneam 35 . Da,
eram foarte nenorocit, şi totuşi viaţa aceea plină de durere îmi era mai
scumpă chiar decât prietenul pe care-l pierdusem. Căci, deşi aş fi dorit să
mi-o schimb cu una mai plăcută, n-aş fi vrut totuşi să-mi pierd mai degrabă
viaţa decât prietenul; şi nu ştiu dacă aş fi consimţit să-mi dau viaţa
pentru prietenul meu, aşa cum se spune despre Oreste şi Pylade – de n-o
fi cumva o poveste închipuită – că au preferat să moară alături, unul
pentru altul, căci moartea li se părea un rău mai mic decât faptul de a trăi
fiecare separat de celălalt. Eu eram însă stăpânit de un simţământ ciudat,
cu totul deosebit de al celor doi prieteni: greaţa de a trăi, dar deopotrivă
teama de moarte mă apăsau la fel de greu 36 . Cred că marea dragoste pe
care i-o purtam prietenului meu m-a făcut să mă tem de moarte şi să o
urăsc, cu atât mai mult cu cât ea îmi părea cel mai sălbatic vrăjmaş şi
socoteam că îi va înghiţi dintr-odată pe toţi oamenii, de vreme ce a fost
în stare să-l răpească pe el. În această stare mă aflam atunci, da, îmi aduc
bine aminte!
Iată inima mea, Dumnezeul meu, iată-i adâncurile tainice! Priveşte în ea şi
vezi toate amintirile mele, căci tu eşti speranţa mea. Tu mă cureţi de murdăria
unor astfel de trăiri, îndrumând ochii mei către tine şi smulgând din
laţ picioarele mele 37 . Mă miram că toţi ceilalţi muritori trăiesc încă după ce
murise cel pe care eu îl iubisem atât de mult, de parcă n-ar fi trebuit să
moară niciodată. Încă şi mai mult mă miram că, după moartea lui, am
rămas în viaţă eu, care nu eram decât un alt el însuşi. Ce bine s-a exprimat
poetul când, vorbind despre un prieten, l-a numit „jumătatea sufletului
său“ 38 . Am simţit că sufletul lui şi sufletul meu nu au fost decât un singur
suflet, trăind în două corpuri; şi de aceea îmi simţeam viaţa cuprinsă de
groază, căci nu voiam să trăiesc cu sufletul înjumătăţit. Şi poate că singurul
lucru care mă îndepărta de moarte era teama ca nu cumva, odată cu mine,
să moară cu totul şi acela pe care îl iubisem atât de mult 39 .