Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – IV 165
pentru el mai bun şi mai adevărat decât năluca în care-l îndemnam să
creadă. Doar plânsul îmi mai era dulce, căci el luase locul prietenului meu
în bucuriile inimii 32 mele.
capitolul al v-lea
Taina consolatoare a lacrimilor
10
Dar acum, Doamne, toate aceste suferinţe au trecut şi, cu timpul, rana mi
s-a vindecat. Oare n-aş putea eu acum să-mi aplec urechea inimii mele
către gura ta şi să aflu de la tine, care eşti adevărul, de ce sunt dulci lacrimile
pentru cei ce suferă? Deşi eşti pretutindeni prezent, vei azvârli oare departe
de tine nenorocirea noastră şi vei rămâne închis în tine însuţi pe când noi
ne vom zvârcoli în mari încercări? Şi totuşi, dacă nu vom înălţa plângerile
noastre până la urechile tale, nu ne va mai rămâne nici o fărâmă din speranţa
noastră. Cum se poate, aşadar, să culegem un fruct atât de dulce din
amărăciunea acestei vieţi, din gemete, plânsete, suspine şi tânguiri 33 ? Este
dulce oare acest fruct pentru că nădăjduim să ne auzi? Fără îndoială că acest
lucru e adevărat în privinţa rugăciunilor noastre, căci în ele se află dorinţa
noastră de a ajunge până la tine. Dar la fel se întâmplă oare şi cu durerea
pe care o simţim faţă de pierderea unui lucru, cu jalea în care mă prăbuşisem
eu? Căci nu mai aveam nici o nădejde ca prietenul meu să învie şi nu aceasta
o ceream eu prin lacrimile mele; eram pur şi simplu îndurerat şi plângeam
pentru că mă simţeam nenorocit şi-mi pierdusem bucuria. Oare lacrimile
nu sunt amare prin ele însele şi ne fac plăcere doar atunci când le comparăm
cu regretul de a nu ne mai bucura de ceea ce avusesem mai înainte şi cu sila
pe care ne-o dă această pierdere? 34
capitolul al vi-lea
Din pricina durerii cauzate de pierderea prietenului,
viaţa devine insuportabilă pentru Augustin
11
Dar ce să mai vorbesc despre toate acestea? Nu-i vremea acum de pus
întrebări, ci de mărturisit către tine. Nefericit eram, căci nefericit este
orice suflet încătuşat de dragostea pentru lucrurile muritoare şi se simte