Sfantul-Augustin_Confesiuni

16 Introducere
la concepţiile lor maximaliste. În predici și scrisori, Augustin nu a înce tat
să sublinieze că Biserica este Biserica universală și apostolică, ea adună la
sânul ei și pe buni, și pe răi, și pe evlavioși, și pe păcătoși, ca un ogor care,
pe lângă grâu, are și neghină. Harul dumnezeiesc este etern și de nea tins,
puritatea lui nu are nimic de‐a face cu viața pământească a preoți lor. Își
invită în zadar adversarii donatiști la discuție, aceștia refuză să‐l întâlnească,
reproşându‐i violent trecutul mani heist și contestându‐i vocația
episcopală 3 . Augustin scrie atunci, într‐un ton reținut și irenic, câteva
tratate, demontând și respingând, cu argu mente dialectice și apelând la
tradiția apostolică și la Evanghelii, concepţiile donatiste. Cele mai importante
scrieri cu acest conținut au fost Contra epistolam Parmeniani, De
Baptismo contra Donatistas și Contra litteras Petiliani.
Toate eforturile pașnice dovedindu‐se zadarnice, iar donatiștii conti nuându‐și
persecuțiile, Augustin determină convocarea unui sinod ecu menic
la Cartagina, în anul 404, și reușește să‐și impună vederile, punân du‐i pe
donatiști în minoritate. Cu acest prilej, lansează celebra și atât de controversata
formulă coguntur intrare, „să fie siliți să intre [în Biserica apostolică]“,
prin care justifică intervenția în forță a brațului puterii seculare în afacerile
pământești ale Bisericii, în cazuri de mare criză, cum era cel de atunci.
Dar abia peste încă șapte ani, în cadrul unui al doilea conciliu, desfășşurat
tot la Cartagina sub arbitrajul tribunului Marcellinus, reprezentant al împăratului,
donatiștii sunt definitiv înfrânți și scoși în afara legii, edic tându‐se
retrocedarea către Biserica apostolică a tuturor bazilicilor și lăca şurilor de
cult. Însă tot Augustin a fost acela care le‐a luat apărarea înfrân ților, militând
cu toată hotărârea împotriva persecutării lor și a pedep sei cu moartea
pentru recalcitranți, prevăzută de împărat!
Abia tranșată problema donatistă, o nouă amenințare tulbură apele: pelagianismul,
doctrină care, respingând dogma păcatului originar și considerând
natura umană esențial bună, avea o mare forță de atracție.
Pelagius, un călugăr breton, fire robustă, deschisă și optimistă, cucerește
inițial simpatia lui Augustin, despre ale cărui Confesiuni afirmă că le
citise și pe care a venit să‐l viziteze la Hippona în anul 411. Cele câteva
întâlniri ami cale și schimbul amabil de scrisori care a urmat nu l‐au pu tut
3. Este posibil ca această contestaţie să se afle la originea hotărârii lui Augus tin
de a scrie Confesiunile.