Sfantul-Augustin_Confesiuni

capitolul al ii-lea
Augustin, profesor de retorică.
Relaţia nelegitimă cu o femeie.
Dezgustul pentru practicile magice
confesiuni – IV 155
2
3
În acei ani eram profesor în ştiinţa retoricii. Învins eu însumi de pofta de
bani, vindeam altora arta de a învinge prin puterea cuvintelor. Preferam
totuşi, după cum ştii, Doamne, să am elevi buni 6 – „buni“ în măsura în
care această denumire are aici vreun sens – şi-i învăţam fără nici un gând
ascuns toate vicleniile pledoariilor avocăţeşti, dar nu ca să ducă la pieire
capul unui nevinovat, ci să salveze, când s-ar ivi prilejul, viaţa unui vinovat.
M-ai urmărit de departe, Dumnezeul meu, cum mă împleticeam pe
acest pământ alunecos, şi prin fumul gros ai desluşit în mine scânteia unui
anume fel de onestitate şi de bună-credinţă, de care dădeam dovadă în
lecţiile ţinute în faţa unor elevi care, ca şi mine, iubeau deşertăciunile şi
căutau să înveţe cum să mintă mai bine.
Tot în anii aceia trăiam cu o femeie, de care nu eram însă legat prin ceea
ce se numeşte o căsătorie legitimă, ci printr-o patimă nelămurită şi lipsită
de chibzuinţă. Ea a fost totuşi singura femeie pe care am cunoscut-o şi
căreia i-am fost credincios 7 . Prin această convieţuire, am aflat din propria
experienţă care este deosebirea dintre unirea conjugală, încheiată în scopul
de a naşte copii, şi o legătură de dragoste înfiripată în scopul plăcerii,
în urma căreia se nasc de asemenea copii, dar împotriva voinţei părinţilor
lor; totuşi, odată născuţi, şi aceştia ne obligă să-i iubim 8 .
Îmi mai aduc aminte că odată, când am avut intenţia să iau parte la o
întrecere de recitări de poezie dramatică, un oarecare prezicător 9 a trimis
pe cineva să mă întrebe ce plată aş fi dispus să-i dau ca să mă ajute să obţin
victoria. Atunci eu, plin de greaţă şi de oroare faţă de acele dezgustătoare
ritualuri, i-am răspuns că, nici dacă ar fi vorba despre o coroană de aur
nemuritoare, n-aş îngădui să fie ucisă nici măcar o muscă pentru victoria
mea. Căci acest om ar fi ucis în jertfele sale fiinţe vii şi ar fi susţinut că prin
acele ofrande cere în sprijinul meu ajutorul demonilor. Dar, Doamne al
inimii mele 10 , nu din dorinţa curată de a-ţi face pe plac am respins eu şi
această ticăloşie. Nu învăţasem încă să te iubesc şi, când mă gândeam la
tine, nu puteam să mi te închipui decât asemenea unor străluciri cu totul
corporale. Sufletul care suspină după astfel de închipuiri oare nu se