Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a IV-a
capitolul i
Adânca degradare la care s-a supus Augustin
în cei nouă ani de maniheism
1
Pe parcursul acestor nouă ani, de la vârsta de nouăsprezece ani şi până la
douăzeci şi opt, mă lăsam amăgit şi-i amăgeam şi pe alţii, înşelat şi înşelător
deopotrivă, la cheremul feluritelor mele pofte şi ambiţii, atât în mod
public, prin practicarea ştiinţelor cunoscute sub numele de „arte liberale“ 1 ,
cât şi pe ascuns, sub falsa denumire de religie; eram plin de trufie în primul
caz, superstiţios în cel de-al doilea, dar deopotrivă mânat de vanitate. Pe
de o parte umblam ahtiat după deşertăciune gloriei populare, pe care o
căutam în aplauzele asistenţei în concursurile de poezie, în luptele pentru
dobândirea unor biete coroane de fân 2 , în fleacurile spectacolelor, în desfrânarea
poftelor. Pe de altă parte, dorind să mă curăţesc de aceste murdării,
aduceam alimente celor care erau numiţi „aleşi“ şi „sfinţi“, pentru
ca ei să-mi fabrice în bucătăria burdihanului lor îngeri şi dumnezei care să
mă elibereze 3 . Acestea erau gândurile şi faptele pe care le urmăream, alături
de prietenii mei, amăgiţi de mine şi împreună cu mine.
Să râdă cei trufaşi de mine, să râdă de mine aceia care n-au fost încă umiliţi
şi striviţi de tine, o, Dumnezeul meu, pentru propria lor mântuire! Eu
vreau totuşi să-mi mărturisesc către tine ticăloşiile mele, spre cinstea şi
mărirea ta 4 . Îngăduie-mi, te implor, şi lasă-mă să-mi readuc în memorie
toate ocolişurile greşelii mele din trecut şi să-ţi înalţ o jertjă de laudă 5 !
Căci ce sunt eu fără tine decât propria călăuză spre prăpastie? Şi ce sunt
eu altceva decât o biată fiinţă care soarbe asemenea unui prunc din laptele
tău şi se hrăneşte din hrana ta incoruptibilă? Şi ce este omul, oricine ar fi
acest om, de vreme ce este doar un om? Să râdă deci de mine cei tari şi
cei puternici! Iar noi, cei slabi şi cei săraci, să ne mărturisim şi să ne încredinţăm
ţie!