Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – III 147
capitolul al xi-lea
Suferinţa mamei faţă de decăderea fiului său.
Visul ei premonitoriu
19
20
Dar tu ai întins mâna ta din înălţimea cerului 56 şi ai scos sufletul meu din
acest adânc întuneric, în vreme ce mama mea, credincioasa ta slujitoare,
plângea în faţa ta cu mai multă durere decât plâng mamele care văd corpurile
fiilor lor coborâte în mormânt. Căci prin puterea credinţei şi a Duhului
pe care le avea de la tine, ea mă privea ca pe un mort. Şi tu ai ascultat-o,
Doamne! Ai ascultat-o şi nu ai dispreţuit lacrimile ei, ale căror şuvoaie udau
pământul de sub ochii ei, oriunde mergea să se roage. Da, ai ascultat-o!
Altfel cum aş putea explica acel vis prin care i-ai adus mângâiere până
într-atât încât să se înduplece, până la urmă, să trăiască alături de mine
şi să se aşeze la masă cu mine sub acelaşi acoperiş? Căci, la început, ea nu
a mai vrut să trăiască alături de mine şi mă ocolea, de silă şi de groază faţă
de blasfemiile rătăcirii mele 57 . S-a văzut în vis cum stătea pe o stinghie de
lemn 58 şi spre ea se îndrepta un tânăr strălucitor şi vesel, care îi zâmbea,
deşi ea era tristă şi cuprinsă de jale. Acesta a întrebat-o despre motivele
durerii şi ale lacrimilor ei de fiecare zi, şi asta nu pentru că nu ştia şi ar fi
vrut să afle, ci fiindcă, după cum se întâmplă în asemenea vise, voia să-i
comunice un anumit lucru 59 . Când mama i-a răspuns că ea deplânge
pierzania sufletului meu, tânărul i-a poruncit să fie liniştită şi a îndemnat-o
să se uite cu atenţie şi să vadă că în acelaşi loc unde se afla ea eram
şi eu. Când mama a privit cu atenţie, şi-a dat seama că eu stăteam alături
de ea, pe aceeaşi stinghie de lemn.
De unde putea să vină un astfel de vis, dacă nu din faptul că tu ai plecat
urechile tale spre inima ei 60 ? Căci tu, bunule şi atotputernicule Dumnezeu,
eşti cel care veghezi asupra fiecăruia dintre noi, ca şi cum l-ai avea doar
pe el în grijă, şi asupra tuturor laolaltă ca asupra fiecăruia în parte.
Desigur, tot de la tine a mai venit şi faptul că, atunci când ea mi-a povestit
visul şi am încercat să-l interpretez în sensul că mai degrabă nu ar trebui să
fie ea disperată de posibilitatea de a se afla în viitor acolo unde eram eu,
mama mi-a răspuns imediat şi fără nici cea mai mică şovăială: „Nu, el nu a
spus: «Unde este el, vei fi şi tu!», ci a spus: «Unde eşti tu, va fi şi el!»“
Îţi mărturisesc ţie, Doamne, tot ce-mi aduc aminte despre aceste fapte şi
atât cât îmi aduc aminte. Aşa cum adesea am mai spus-o, am fost foarte