Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – III 145
multe altele, lăudate şi apreciate de oameni, sunt condamnate de dreapta
ta judecată; şi aceasta pentru că aparenţele faptelor noastre se deosebesc
adesea de intenţiile şi de starea noastră de spirit, iar împrejurările în care
le săvârşim ne sunt pe moment învăluite în taină. Dar când tu ne porunceşti
pe neaşteptate să facem ceva neobişnuit şi nemaiîntâlnit, în ciuda
faptului că ne interziseseşi anterior acest lucru, nu este nici o îndoială că
această poruncă trebuie îndeplinită, chiar dacă pe moment tu ne ascunzi
motivul ei şi chiar dacă ea încalcă pactul social stabilit într-un grup de
oameni 52 ; căci nu este dreaptă decât acea societate care ţi se supune.
Fericiţi sunt cei care înţeleg că tu eşti acela care ai dat o poruncă! Tot ceea
ce fac slujitorii tăi se săvârşeşte fie pentru a se da o pildă de ceea ce este
nevoie în prezent, fie pentru a prevesti faptele viitoare 53 .
capitolul al x-lea
Despre absurditatea concepţiei maniheiste
referitoare la roadele pământului
18
Eu nu cunoşteam aceste lucruri şi îi luam în râs pe acei sfinţi slujitori şi
profeţi ai tăi. Dar ce altceva câştigam luându-i pe ei în râs decât faptul de
a mă arăta demn să fiu luat în derâdere de tine? Pe nesimţite şi în mod
treptat, fusesem adus până într-acolo, încât să iau în serios scorneala că
smochina plânge atunci când este culeasă, la fel cum plânge, ca o mamă,
cu lacrimi de lapte, pomul care i-a dat naştere; dar că, în schimb, dacă
vreun membru sfinţit al sectei ar mânca acea smochină – altul, desigur,
decât cel care a săvârşit crima de a o rupe din pom, acesta ar mistui-o în
pântecele sale şi ar sufla-o apoi în afară sub formă de îngeri şi chiar de
părticele din Dumnezeu, atunci când ar murmura rugăciuni sau când ar
râgâi. Aceste părticele din Dumnezeul adevărat şi suprem ar fi rămas pe
vecie ferecate în acea smochină dacă nu ar fi fost eliberate de dinţii şi de
pântecele acelui sfânt ales 54 . În nenorocirea mea, credeam că trebuie să
arătăm mai multă milă şi îndurare faţă de roadele pământului decât faţă
de oameni, pentru a căror folosinţă ele fuseseră create. Căci, dacă un om
înfometat, care nu era maniheu, ar fi cerut o singură îmbucătură dintr-un
fruct, cel care i-ar fi dat-o mi-ar fi părut demn de pedeapsa capitală 55 .