Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – III 141
16
mai mult trebuie să ne supunem fără şovăire la tot ceea ce ne porunceşte
Dumnezeu, stăpânitor al tuturor creaturilor sale. Într-adevăr, după cum
pe scara rangurilor societăţii omeneşti, în ochii celor care trebuie să se
supună, o putere mai mare are precumpănire faţă de una mai mică, tot
astfel Dumnezeu trebuie să aibă întâietate faţă de toţi şi de toate.
Ceea ce am spus despre ticăloşiile împotriva firii se poate spune deopotrivă
şi despre nelegiuirile care presupun dorinţa de a face un rău altuia – prin
vorbe de ocară sau prin fapte nedrepte şi jignitoare 43 . Şi unele, şi celelalte
îşi au obârşia fie în pornirea de a se răzbuna, cum se răzbună cineva împotriva
duşmanului său, fie în pofta de a răpi bunul altuia, ca atunci când un
hoţ tâlhăreşte un călător, fie în dorinţa de a ocoli un rău, ca atunci când
loveşti pe cineva de care te temi, fie în invidie, ca în cazul nenorocitului
care îl pizmuieşte pe unul mai fericit decât el, ori în cazul norocosului care
se teme să nu cumva să-l egaleze cineva în norocul său sau care suferă că a
fost egalat deja, fie, în sfârşit, în simpla plăcere de a-l vedea pe altul chinuindu-se,
aceasta fiind starea spectatorilor de la luptele de gladiatori şi a
acelora care-şi bat joc şi iau în derâdere pe toată lumea 44 .
Acestea sunt principalele cauze ale păcatului şi nedreptăţii 45 , care se iscă
astfel din pofta nemăsurată de a stăpâni peste alţii, de a participa la spectacole
sau de a-ţi dezlănţui simţurile; omul este cuprins de una din aceste
pofte, de două dintre ele sau de toate trei deopotrivă. Cine trăieşte în aceste
păcate se ridică împotriva celor trei şi a celor şapte porunci, împotriva
psalteriului cu zece coarde 46 , a Decalogului tău, Dumnezeule preaînalt şi
preascump. Dar ce ticăloşii ruşinoase ar putea să te atingă pe tine, Doamne,
care eşti inviolabil? Sau ce nelegiuiri te pot atinge pe tine, care nu poţi fi
vătămat? De fapt, tu răzbuni şi pedepseşti faptele rele pe care oamenii le
săvârşesc împotriva lor înşile, deoarece, chiar şi atunci când păcătuiesc împotriva
ta, ei săvârşesc ceva lipsit de pietate împotriva propriilor suflete, iar
nedreptatea lor se înşală pe sine corupând şi pervertind natura lor, pe care
tu ai creat-o şi ai orânduit-o, fie prin folosirea abuzivă a lucrurilor îngăduite,
fie prin dorinţa aprinsă pentru lucrurile neîngăduite, spre o folosire care
este împotriva firii 47 . Ei păcătuiesc, de asemenea, răzvrătindu-se prin gânduri
şi prin cuvinte împotriva ta, şi zvârlind din copite împotriva ţepuşei tale 48 ; şi
mai păcătuiesc atunci când, încălcând plini de îndrăzneală îngrădirile şi
opreliştile societăţii omeneşti, ei îşi găsesc satisfacţia în a stabili acele legături
şi asocieri sau acele sciziuni în sânul societăţii care le convin lor, după cum