Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – III 135
13
soţii deodată, ucideau oameni şi aduceau animale ca jertfă 32 . Necuvântător
cum eram, aceste întrebări mă tulburau şi, întorcând de fapt spatele adevărului,
mi se părea că mă îndrept spre el, pentru că nu ştiam că răul nu
este altceva decât absenţa binelui, absenţă dincolo de care nu mai fiinţează
nimic 33 . Dar cum aş fi putut eu să înţeleg aceasta, de vreme ce ochii mei
nu erau în stare să vadă decât corpurile care se înfăţişau privirii, iar mintea
mea nu putea pătrunde dincolo de năluciri?
Nu ştiam că Dumnezeu este un spirit pur, care nu are membre ce se pot
măsura în lungime sau în lăţime, care nu are o întindere asemenea corpurilor,
căci orice întindere este mai mică într-o parte a sa decât întregul;
or, această întindere fiind infinită, ar trebui să fie mai mică într-o parte
definită de un anumit spaţiu decât în infinitatea sa, neputând să fie întreagă
în fiecare loc determinat; aşa se întâmplă cu spiritul şi cu Dumnezeu.
Nu aveam, de asemenea, nici cea mai mică idee despre ceea ce, aflându-se
în noi, ne face să fiinţăm şi nici de ce în Scriptură se spune că suntem
făcuţi după chipul lui Dumnezeu 34 .
Şi nu aveam ştiinţă nici de această justiţie lăuntrică prin care se judecă nu
după obiceiuri şi datini, ci după legea atât de dreaptă a atotputernicului
Dumnezeu, potrivit căreia se statornicesc moravurile tuturor ţărilor şi tuturor
epocilor, conform fiecărei ţări şi fiecărei epoci în parte, dar care rămâne
în sine aceeaşi, fără să se schimbe după loc şi vreme. Nu ştiam că în
faţa acestei legi au fost drepţi Avraam şi Isaac, şi Iacov, şi Moise, şi David,
şi toţi acei patriarhi lăudaţi de Dumnezeu; ei au fost socotiţi ca fiind nedrepţi
doar de nişte ignoranţi care gândesc asemenea unui tribunal omenesc
35 şi care consideră comportarea universală a neamului omenesc după
măsura îngustă a propriilor lor obiceiuri şi moravuri. Este ca şi cum cineva
care nu are habar de echipamentul militar şi nici de modul în care se întrebuinţează
fiecare parte a lui ar vrea să-şi acopere capul cu pulpanele sau
să se încalţe cu coiful, şi apoi ar începe să bombăne că nimic nu i se potriveşte;
este, de asemenea, ca şi cum, într-o anumită zi, declarându-se la
orele amiezii încetarea negoţului, cineva s-ar înfuria că nu-şi mai poate
pune mărfurile în vânzare, pe motiv că vânzarea fusese îngăduită în dimineaţa
aceleiaşi zile; în sfârşit, este ca şi cum cineva s-ar mira că într-una şi
aceeaşi casă un sclav oarecare mânuieşte obiecte pe care nu are voie să le
atingă nici măcar slujitorul care toarnă în pahare, sau că în spatele grajdului
se săvârşesc treburi interzise în încăperea unde se mănâncă; omul s-ar