Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – III 131
Dar, în ce mă priveşte, nici de aceste prime făpturi spirituale nu eram eu
flămând şi însetat, ci de tine, o, Adevărule, în care nu este schimbare sau
umbră de mutare 23 . Şi pe acele tipsii, ei îmi mai puneau în faţă încă şi alte
năluciri strălucitoare şi atrăgătoare 24 ; mult mai bine ar fi fost însă dacă
mi-aş fi îndreptat iubirea către soare, care era adevărat cel puţin pentru
simţul vederii, decât către acele minciuni care, din pricina obişnuinţei
omului de a se încrede în simţuri, înşală spiritul. Şi totuşi, fiindcă socoteam
că ele te reprezintă pe tine, mă hrăneam cu ele, dar fără lăcomie, căci nu
simţeam pe limbă dulceaţa gustului tău; tu nu erai nimic din acele deşarte
închipuiri şi, departe de a mă întrema cu ele, mai tare mă secătuiau.
Hrana din visele noastre este foarte asemănătoare cu hrana pe care o luăm
când suntem treji, şi cu toate acestea ea nu îi hrăneşte pe cei care dorm,
tocmai fiindcă dorm. Acele plăsmuiri nu aveau nici o asemănare cu tine,
o, adevărule, aşa cum mi te arăţi tu acum, deoarece ele erau nişte năluciri
corporale, nişte corpuri mincinoase, mult mai puţin sigure şi reale decât
adevăratele corpuri, fie cereşti, fie pământene, pe care le putem vedea cu
ochii noştri trupeşti; pe acestea le vedem şi noi aşa cum le văd şi dobitoacele,
şi păsările; ele sunt mult mai sigure decât acelea pe care doar ni le
închipuim.
Şi totuşi, chiar şi atunci când ne închipuim aceste lucruri reale, suntem
mai aproape de adevăr decât atunci când, pe temeiul lor, presupunem
existenţa unor corpuri mai mari sau infinite, care nu există de fapt absolut
deloc. Iată cu ce fel de năluciri deşarte mă hrăneam eu în acel timp,
fără ca în realitate să mă hrănesc.
Dar tu, iubirea mea, de care mă despart în neputinţa mea ca să ies întărit,
tu nu eşti nici aceste corpuri pe care le vedem, deşi se află în ceruri 25 , şi
nici acestea pe care le vedem pe pământ, căci tu le-ai creat pe ele şi nu le
socoteşti între cele mai înalte dintre creaturile tale. Cât de departe eşti tu
de acele năluciri ale mele, de acele năluciri ale unor corpuri care nu au nici
o realitate! Mult mai adevărate, cu mult mai sigure şi mai adevărate decât
aceste închipuiri sunt imaginile corpurilor care au fiinţă, iar mai adevărate
decât imaginile lor sunt corpurile însele, cu toate că nici ele nu sunt una cu
tine. Tu nu eşti nici sufletul care dă viaţă corpurilor – această viaţă a corpurilor
este ea însăşi mai bună şi mai adevărată decât corpurile ca atare –,
ci tu eşti viaţa sufletelor, viaţa vieţilor. Tu, Adevărule, trăieşti prin tine
însuţi şi nu te schimbi nicicând, o, tu, viaţă a sufletului meu!