Sfantul-Augustin_Confesiuni

12 Introducere
Moartea Monicăi îi modifică, aşadar, pentru moment planurile, determi
nân du‐l să rămână încă un an la Roma, pe care o părăsește definitiv la
începutul toamnei anului 388. Începând cu primele zile ale anului 389, îl
regăsim în orășelul natal Thagaste, împreună cu fiul său, Adeo datus, și cu
prietenii apropiați, ducând o viață în comun dedicată stu diului și medi tației.
Dintre colaboratorii apropiați la această veritabilă școală de studii creștine
vor fi recrutaţi ulterior zece episcopi, dintre care cunoaștem numele lui
Alypius, episcop de Thagaste, Evodius, episcop de Uzalum, Severus, episcop
de Mileve, Profuturus, episcop de Cirta, și Possidius, episcop de Calama și
vii tor biograf al magistrului. Perioada aceasta de doi ani petrecută la Thagaste
este rodnică, Augus tin scriind acum De dialectica și De musica, singurele
tratate dintr‐un proiect enciclopedic ce ar fi trebuit să includă toate
cele șapte arte liberale, De Magistro, De vera religione, De Genesi con tra
Manichaeos. În anul 389 moare Adeodatus, unicul fiu al lui Augus tin, tânăr
super dotat, spre marea durere a părintelui său.
Într‐o zi a anului 391, în trecere prin Hippo Regius, capitala dis trictului,
Augustin asistă din întâmplare la o predică a lui Valerius, episcop al
locului, care, grec de origine, se plângea de dificultățile pe care le întâmpină
în îndeplinirea sarcinilor sacerdotale și episcopale în mijlocul unei comunități
latinofone și le cerea credincioșilor să‐i nu mească un ajutor. În strigăte
unanime, mulțimea l‐a indicat pe Augus tin, care își câștigase deja o
bună reputație și prețuirea concetățenilor. În ciuda împotrivirii sale, a
lacrimilor și rugăminților, este sfințit preot pe loc de către Valerius. În anii
care vor urma, mutându‐se la Hippona împreună cu întregul grup de
prieteni și cola boratori, se dedică activi tății pastorale şi deopotrivă scrisului.
Cele mai importante lucrări redactate în această perioadă sunt polemicile
antimaniheiste De duabus animabus și Contra Fortunatum, precum
și tratatele De Fide et Symbolo, De Genesi ad litteram și De libero arbitrio.
Patru ani mai târziu, Valerius îl numește co‐episcop, pentru ca anul
următor, în 389, la moartea predecesorului său, Augustin să devină episcop
de Hippona. Urmează, până când va muri, la vârsta de șapte zeci și șase de
ani, o activitate pastorală fără odihnă, care i‐a impresionat enorm pe contem
porani, transmițând posterității modelul rareori atins al adevăratului
episcop, slujitor al comunității, și nu „șef“ al ei. Impu nându‐și o viață
sobră, mona hală, Augustin purcede la o reașezare a vieții creștine în nordul
Africii, cu largi ecouri în întreaga lume creş tină: întemeiază mănăstiri și