Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a III-a
capitolul i
Venit la Cartagina să studieze, tânărul Augustin
este atras de jocurile amoroase
1
Am sosit la Cartagina. Peste tot, în jurul meu, clocotea cazanul iubirilor
dezmăţate. Încă nu iubeam pe cineva anume, dar doream să iubesc şi eu;
însetat în taină de iubire, mă uram că nu sunt încă şi mai însetat decât
eram 1 . Căutam pe cineva să iubesc, iubeam iubirea în sine şi respingeam
ideea unei vieţi liniştite şi a unor drumuri fără capcane. În adâncul sufletului
meu aveam nevoie, ca de o hrană lăuntrică, de tine, Dumnezeul
meu, dar nu de o asemenea foame eram eu flămând şi nu simţeam nici o
poftă pentru această hrană nealterabilă; şi aceasta nu pentru că aş fi fost
sătul de ea, ci, cu cât eram mai lipsit de ea, cu atât eram mai dezgustat.
Din această cauză, sufletul meu era suferind şi, plin de bube, se arunca în
afară, căutând hulpav şi în chip jalnic să-şi potolească mâncărimile, scărpinându-se
de lucrurile sensibile; dar, dacă nu ar fi avut suflet, aceste
lucruri sensibile nu ar fi putut fi iubite în nici un caz.
Aflam o plăcere nespusă în a iubi şi în a fi iubit atunci când mă bucuram
de trupul fiinţei iubite 2 . Întinam, aşadar, izvorul curat al prieteniei prin
zoaiele poftei trupeşti şi întunecam neprihănirea ei prin miasmele infernale
ale desfrâului. Şi totuşi, dezgustător şi ticălos cum eram, mă străduiam
în vanitatea mea exagerată să par distins şi bine-crescut. Mă aruncam
astfel în plasa iubirii, în care doream cu înfocare să fiu prins. Dumnezeul
meu, tu, îndurarea mea, cum să-ţi mulţumesc pentru bunătatea cu care
ai amestecat atâta fiere în dulceaţa acelor iubiri! Căci, de îndată ce mă
simţeam iubit şi ajungeam pe ascuns să fiu încătuşat de lanţurile plăcerii,
imediat mă şi vedeam înlănţuit bucuros într-o mreajă de chinuri, ca să
cad apoi sub biciuirea vergelelor înroşite în foc ale geloziei şi bănuielilor,
ale temerilor, mâniilor şi certurilor.