Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – II 107
cumva, din cauza inactivităţii, să-i amorţească mâna şi sufletul 27 . Dar de ce
toate acestea? ne vom întreba în continuare. De ce se comportă Catilina
în acest chip? Desigur, pentru ca, printr-o constantă practicare a crimelor,
să devină stăpânul Romei, dobândind astfel onoruri, bogăţii şi putere, şi
să se pună la adăpost de constrângerile legilor şi de greutăţile în care îl
aruncaseră puţinătatea moştenirii părinteşti şi conştiinţa crimelor sale.
Aşadar, nici chiar Catilina nu iubea crimele sale ca atare, ci foloasele pe
care urma să le aibă prin săvârşirea lor.
capitolul al vi-lea
Practicând păcatul, tânărul Augustin
urmărea răul în sine
12
13
Ce am putut eu oare, nefericitul de mine, să iubesc în tine, o, furt al meu, o,
nelegiuire săvârşită într-o noapte, în al şaisprezecelea an al vieţii mele? Căci,
de vreme ce erai un simplu furt, nu puteai fi frumos. Dar oare eşti într-adevăr
ceva aievea, ca să mă adresez ţie cu astfel de cuvinte? Fructele acelea pe care
le-am furat erau frumoase fiindcă făceau parte din creatura ta, o, tu, frumuseţe
fără seamăn, creatorule al tuturor lucrurilor, Dumnezeule bun, Dumnezeule
care eşti supremul bine şi adevăratul meu bine! Da, erau frumoase acele fructe,
dar nu pe ele le râvnea nenorocitul meu suflet, căci aveam acasă din belşug
fructe mai bune; le-am rupt pe acelea numai şi numai ca să le fur. Apoi, odată
jefuite, le-am aruncat, savurând în acest fapt doar propria mea nelegiuire, de
care mă bucuram cu mare desfătare.
Iar acum, Doamne, Dumnezeul meu, caut să aflu ce m-a ademenit în
acest furt şi, iată, nu găsesc în el nici o frumuseţe. Nu mă gândesc la
frumuseţea care străluceşte în dreptate şi în înţelepciune, nici la cea care
se arată în mintea omenească, în memorie şi în simţuri, precum şi în viaţa
aceasta plină de sevă. Nu mă gândesc nici la cât de arătoase şi cât de
plăcute sunt stelele strălucind fiecare pe orbita sa, nici la pământul şi la
marea pline de vietăţi care-şi urmează unele altora, născându-se mereu
din cele care pier înaintea lor. Nu mă gândesc nici măcar la splendoarea
imperfectă şi fantomatică prin care ne înşală viciile.
Căci şi trufia imită înălţarea sufletească, cu toate că numai tu, Dumnezeule,
eşti singurul înălţat deasupra tuturor lucrurilor. Nici ambiţia nu