Sfantul-Augustin_Confesiuni

10 Introducere
Conver sația pe care o are în anul 383 cu Faustus din Mileve, unul dintre
corifeii sectei, îl dezamăgește profund, îndepărtându‐l definitiv de maniheism,
cu toate că, formal, a continuat să întrețină relații cu maniheii încă
o bună bucată de vreme, înainte de a deveni inamicul lor cel mai neînduplecat
și mai eficient.
O etapă nouă în viața lui Augustin se deschide în anul 383, când, la
vârsta de 29 de ani, se află la Roma, în căutarea unui post care să‐i permită
împlinirea visului patern: cariera politic‐administrativă. Pro tecția obținută
cu ajutorul prietenilor manihei pe lângă puternicul Symmachus, prefect al
Romei și șef al partidei tradiționalist‐păgâne și anticreștine, erudit și scrii tor
el însuși, îi procură postul important de profesor de retorică la școala publică
din Milan. Principalul oraş al Imperiului după Roma, Milan era în
această perioadă și unul din bastioanele creștinismului apostolic, prin prezența
haris matică, forța și dinamismul Sfântului Ambrozie, epis co pul locului.
În curând, Monica vine să se alăture, cu întreaga familie, fiu lui său
la Milan, reluân du‐și insistențele și „politica“ sa maternă de convertire la
cre dința creștină. Convins de pioasa femeie să‐i primească fiul, Sfântul
Am brozie acceptă să o facă, se pare însă că fără prea mare entuziasm. Relațiile
dintre cei doi bărbați nu par să fi fost strălucite, cu toate că Augustin
se recunoaște adânc impresionat de sfințenia, puritatea sufletească, forța
spirituală și iscusința doctrinară a bătrânului episcop, pe care îl va considera
în cele din urmă îndrumătorul său spiritual.
Maturizat pe deplin, Augustin este acum un erudit recunoscut, bun
cunoscător al celor mai importante doctrine filozofice, al stoicismului, al
scepticis mului, al lui Aristotel, ca și al câtorva doctrine gnostice de inspirație
orientală. Ultima „etapă“ a parcursului său filozofic, neoplatonismul,
pe ai cărui principali reprezentanți, Plotin și Porphyrios, îi citește în recenta
versiune latină a lui Marius Victorinus, și el un convertit creștin de
dată recentă, îl reține cel mai mult. Profund preocupat de problema Binelui
și a Adevărului suprem, Augustin constată tulburătoare similitudini între
metafizica neoplatoni ciană și învățătura evanghelică a Logosului.
Activitatea profesorală îl nemulțumește profund, elevii sunt imper tinenți
și refractari, finalitatea însușirii retoricii ca instrument al luptei politice
îi apare imorală. Într‐o stare de încordare psihică maximă, într‐una
din zilele verii anului 386, trăiește celebra experiență mistic‐sim bo lică