Occidentul romanesc nr 128 - editia decembrie 2021

Interviu DECEMBRIE
2021 13
România. Trăiesc și astăzi în două lumi și jumătate...”
După câțiva ani de la
stabilirea dumneavoastră
în Portugalia, ați schimbat
orientarea profesională. Ce
s-a petrecut în 1995?
Dan Caragea: Era oarecum
firesc. Interesul portughezilor
pentru cultura noastră
este relativ scăzut, lucru
de înțeles de altfel. Momentul
de vârf trecuse când intelectualitatea
citea Panait
Istrati, C. Virgil Gheorghiu
sau M. Eliade (mă refer la
literatură). Pe de altă parte,
oricâtă pregătire aș fi avut
era un nonsens să mă gândesc
că îi voi învăța pe portughezi
portugheza. Așadar am
primit cu onoare invitația de
a preda la o universitate privată
un curs de metodologie
a cercetării științifice. Facultatea
era de Psihopedagogie
Curativă, așa se numea, iar
eu, curios din fire și pasionat
m-am apucat serios de
studii. Așa se face că după
câțiva ani am ajuns să urmez
cursurile școlii doctorale la
Universitatea din București
și, în 2006, să-mi iau doctoratul
în Psihologie. Așadar,
la Universitatea Modernă am
fost profesor în două rânduri:
1995-1998 și 2006-2008. Și
în 1998, și în 2008 viața mea
a luat însă alte drumuri, așa
că în domeniul psihologiei
nu m-am avântat prea departe...
A urmat o nouă schimbare,
un alt domeniu de
interes?
Dan Caragea: Da, așa a
fost, datorită cumva întâmplării.
Am să vă explic. Printre
aplicațiile informatice,
erau la modă motoarele de
căutare și indexare, gestiunea
documentară, gestiunea
informației... În anii aceia a
existat un real interes pentru
lingvistica computațională,
mai ales pentru dicționare
care să faciliteze recuperarea
informației din diverse
texte digitalizate. Printr-un
prieten, am primit o ofertă
„de nerefuzat” de a lucra la
Madrid, la o puternica companie,
OCS se numea, care
distribuia pe piață un astfel
de motor de indexare, dar
care nu avea resurse convenabile
în spaniolă... Așa că
am fost invitat să formez și
să conduc un departament de
semantică care, împreună cu
informaticienii, să furnizeze
o soluție atrăgătoare pentru
piața din Spania. Acesta a
fost un pas care a dus la crearea
primei baze multilingve
de căutare semantică.
Spre sfârșitul muncii mele
la Madrid, am ajuns însă la
un impas: cum poate un calculator
face diferența între
omonime? Altfel spus, cum
să facem ca el să înțeleagă că
„sare” poate fi și substantiv,
dar și o formă de la verbul „a
sări”. Când cauți texte despre
„sare”, nu vrei să apară
un text în care să se spună
că „X sare în apă de la 3 m”.
Mă întorsesem în Portugalia,
lucram la întreprinderea prietenului
meu, la elaborarea
de dicționare pentru astfel
de motoare de căutare, când,
după luni de chin și disperare,
am găsit pe Internet, în
2001, un motor de analiză
semantică care rezolva ambiguitatea.
Acesta se numea
Tropes, era creat de francezi,
așa că am intrat imediat în legătură
cu dl Pierre Molette,
creierul informatician.
Așa am ajuns să mă ocup
de versiunile programului
Tropes în portugheză,
apoi în spaniolă. În decembrie
2003, am deschis la
Lisabona o mică întreprindere,
Cyberlex, care comercializa
acest produs. Tropes
„m-a readus” practic în
România, unde am realizat
versiunea românească, la
UEFISCDI, în cadrul unor
proiecte de cercetare europene.
Despre modelul analitic
și funcționarea acestui program
am scris și o carte, în
colaborare cu Adrian Curaj,
intitulată Analiza automată
a discursului care a apărut la
Editura Academiei, în 2013.
Tot la UEFISCDI am realizat
în anii următori și un
alt software destinat analizei
similitudinilor, din păcate azi
dat uitării. Acesta era menit
unor aplicații diverse, dar și
analizei plagiatului, însă nu
au mai existat fonduri și nici
susținerea instituțională pentru
a se merge mai departe.
Ultima colaborare semnificativă
în România, despre
care doresc să pomenesc,
este proiectul Romtext
(2019), de la Institutul de
Lingvistică al Academiei.
Deși scopul era crearea unui
corpus de referință al limbii
române, care să întregească
Dicționarului limbii române,
care ar urma să aibă o nouă
ediție, dar mai ales DEX-ul
care este un dicționar explicativ
lipsit de contexte de
sprijin, strădania noastră a
fost abandonată, după prostul
obicei românesc, așa că
tot ce încercăm să construim
e sortit pieirii. Este cu
neputință să mai întâlnești
azi în Romania manageri
culturali vizionari capabili
să ducă la bun sfârșit operele
fundamentale care ne
lipsesc.
Să înțelegem că în ultimii
ani ați renunțat la preocupările
dumneavoastră de
lusitanist?
Dan Caragea: Este limpede
nu am mai putut lucra
cu aceeași dedicație ca în
anii petrecuți în România,
dar am încercat să asigur o
oarecare continuitate. Am
reușit să dau versiunea finală
și să public la Lisabona
Luceafărul / Vésper, 2015.
La aceasta s-ar putea adauga
traducerea în portugheza
braziliană a Cărții șoaptelor,
de Varujan Vosganian, în
colaborare cu Anne-Marie
Caragea. Lăsând la o parte
personalitatea mult prea
controversată a autorului,
Cartea șoaptelor este, în
opinia mea, unul dintre cele
mai bune romane românești
scrise după 1990.
Acum câțiva ani am publicat
pe Amazon două cataloage
privind cultura română
în Portugalia și cea portugheză
în România. Astăzi ar
trebui revizuite, completate
și disponibilizate online...
În sfârșit, în 2017 a apărut
o lucrare de referință:
ROMÂNIA - PORTUGALIA:
100 de ani de la stabilirea
relațiilor diplomatice româno-portugheze.
Este cea
mai amplă lucrare privind
relațiile diplomatice și culturale
dintre cele două țări.
Am fost coordonator și autor
principal la acest album
inițiat de doamna ambasadoare
Ioana Bivolaru, la
sugestia domnului Daniel
Nicolescu, directorul ICR
Lisabona.
Sper, de asemenea, ca
anul viitor să apară și traducerea
mea din Fernando
Pessoa, Mesaj, o traducere la
care țin foarte mult, asta ca
să pomenesc doar de muncile
încheiate. Pentru restul să
sperăm că vom trăi și vedea
cât și ce se mai poate face.
Și ca să încheiem cumva
„rotund” acest interviu,
voi reaminti faptul că ați
vizitat pentru prima oară
Portugalia în 1977 cu cartea
lui Iorga în mână. Am
găsit un text de-al dumneavoastră
despre Iorga
și Portugalia într-un impresionant
volum colectiv:
AZUL DE LISBOA / AZUR
DE LISABONA, Guerra &
Paz, Lisabona, 2020. Doriți
să comentați?
Dan Caragea: Inițial
m-am gândit să scriu câteva
impresii, dar de teamă că majoritatea
textelor vor fi astfel
de mărturisiri, pline de metafore,
de poezie și trăiri exaltate,
m-am decis să rămân
într-un plan secund și să-i
aduc un omagiu lui Nicolae
Iorga, călătorul savant, întrucât
„impresiile lui Iorga sunt
temelia construcției imaginii
Lisabonei și a Portugaliei în
mentalul românesc. Pe urmele
lui, le putem aduna azi
pe toate celelalte, ale noastre”.
Și ale celor ce vor veni.
Un material realizat de:
Camelia Jula, jurnalist
Occidentul Românesc
Material video și montaj:
Raúl Sánchez Costa
Articol multimedia publicat
în cadrul proiectului
Stars4Media – „Connecto:
Towards European Values
Through Digital Media.
The Live Streaming Hub”