Doamna profesoara Liuta Baban - cu drag fostii ei elevi

„Te iubesc
şi te sărut de
mii de ori!”
Doamna
Profesoară

2 3

O carte cu care
îți eram datori!
De când mă știu mi te amintesc
ca „doamna profesoară”. Copiii
se țineau cârd după tine, mergeam
în excursii cu autobuzul plin,
fetițele îți căutau confirmarea,
iar băieții roșeau dacă făceau
ceva care te supăra. Iubeam
momentele când mă luai cu tine la
școală, aveam ocazia să cresc fără
să cresc pentru că, deși aveam
doar câțiva ani, mă învârteam
printre copii mult mai mari ca
mine care mă băgau în seamă pentru
că te iubeau pe tine.
Când am ajuns să-mi fii și mie
profesoară îmi creștea inima
de fiecare dată când în pauze
auzeam colegii sau elevii mai
mari vorbind despre tine. Când
nu-i vede niciun adult, niciun
profesor, copiii sunt cei mai
naturali.
Află de la mine că te-am îndrăgit
cu toții cu adevărat, doamna
profesoară de geogra și cea mai
bună prietenă a Pământului!
Când mi-a venit ideea de-a pune
laolaltă o astfel de carte, nu
4 5
laura baban
am știut la ce mă înham. Nu m-am
așteptat la mountain rousse-ul
de emoții ce avea să mă ia pe
sus imediat după ce a ajuns
primul răspuns la mesajul meu.
Zilele treceau și-n căsuța mea
poștală continuau să ajungă
„scrisori” către tine. Mă lua
cu emoții să văd cu câtă bucurie
adulții fug spre copilărie și cu
cât drag foștii tăi elevi
și-au dorit să-ți transmită
câteva gânduri.
Simțeam ceva ce știam din prima
zi în care am intrat pe poarta
liceului nostru...

MAMA, AI FOST UN PROFESOR
IUBIT!
Scriu asta și Tic îmi împinge
mâna cu botul pentru că... îmi
simte lacrimile :)
Mama, sufletul tău e atât de mare
și capabil de atât de multe
emoții frumoase încât nu mă mir
că destinul tău a fost să fii
profesoară și să atingi inimile
și viețile atât de multor copii.
Te-au păstrat în amintirea lor ca
pe-o comoară. Asta spune multe
despre omul care ești. Spune
multe despre omul care ai fost.
Sunt mândră de tine, mama!
Simt, cumva, deși nu pot explica
prea bine, că eram datoare cu
existența acestei cărți. Trebuia
s-o fac să se întâmple pentru
ca toate gândurile prețioase
ale copiilor tăi să își dea
întâlnire între foi și să-ți
vadă zâmbetul tău de zână care
i-a marcat. Îți eram datori
cu toții să-ți mulțumim pentru
tot ce ne-ai învățat și pentru
felul în care ne-ai făcut să ne
simțim!
Mama, suntem acum adulți. Însă
toți am fost cândva copii, iar
copiii nu uită cum i-au tratat
oamenii mari, nu uită profesorii
aceia care s-au oprit din graba
lor și le-au spus o vorbă bună,
le-au zâmbit și i-au încurajat.
Nu uităm profesorii care ne-au
ascultat cu adevărat, cărora
le-a păsat, chiar dacă aveau
milioane de alte lucruri pe cap.
Îți mulțumesc, mama, că ai
inspirat această carte. Meriți
toate aceste pagini și toate
care li se vor alătura.
Te iubesc.
Cu drag,
Păpădia ta
6 7
Excursiile
sau simplele
drumeţii în
natură erau
foarte aşteptate
de toată
lumea

Serbarea de
sfârşit de an
o trăiam cu
mare emoţie
Oricând puteam
să trec de toţi
şi să ajung la ea
Mama, da mi-a fost
profesoară și mă
străduiam să îi spun „doamna
profesoară” la școală, dar
nu am reușit mereu. Mama
era în elementul ei, levita
pe holurile școlii, mereu
înconjurată de copii imediat
ce ieșea din cancelarie.
Doamne... cât eram de mândră,
știam că oricând puteam să
trec de toți și să ajung la
ea, pentru că era mama.
Îmi plăcea foarte mult când
își lega părul puțin într-o
parte, cu bluzițe și fuste
vaporoase, cu unghiile mereu
făcute cu grijă. Îmi tăia
răsuflarea când intra în clasă
și iar eram mândră că puteam
să o văd când voiam!
Mereu se gândea ce să le
mai arate copiilor, ce
curiozități și modele să le
mai ducă la școală...
Și cât de curat și frumos
prezenta. Celula plantei și
mădălina baban
roza vânturilor, revistele
Atlas magazin, excursii,
reciclări, curățenii prin
jurul blocului, la Lacul
Roșu... Doamne, câte lucruri
am văzut și am învățat!
Și azi știu să desenez roza
vânturilor, mama!
Pentru mine ai fost
profesorul perfect!!!
8 9

Se auzea încontinuu:
„doamna profesoară,
doamna profesoară”
Dacă mă uit înapoi și încerc
să văd când a fost Liuța cea
mai fericită la serviciu, atunci
sigur a fost perioada cât a fost
profesoară.
Ea iubea să fie la ore și elevii
o adorau. Îmi amintesc două
ipostaze când am putut să-mi
dau seama de legătura dintre
ei: când mergeam în excursii
și când ni se umplea casa de
majoritatea copiilor ei care
soseau în valuri de colindători
(colindători care au continuat
să vină încă mulți ani după ce
n-a mai fost profesoară). Era
ceva deosebit să-i vezi împreună
pe Liuța și pe „copiii ei”, cum
îi place ei să-i numească.
Era ceva special între ei și mie
nu-mi rămânea decât să mă bucur
că participam la aceste momente,
deși eram doar cel care servea
colindătorii sau avea grijă de
cei cărora li se făcea rău în
autocar.
Îmi amintesc că se îngrămădeau
să fie alături de ea, cei mai
adrian baban
mândri fiind cei pe care îi
lua de mână sau îi mângâia
duios. Se auzea încontinuu:
„Doamna profesoară!”, „Doamna
profesoară!” deoarece fiecare își
dorea un răspuns binevoitor și
un zâmbet cuceritor.
Elevii au fost viața ei și copiii
au știut să-i răsplătească
dragostea, seninătatea și
dăruirea cu care erau tratați.
Aceasta a fost Doamna Profesoară
Liuța!
10 11

Mamă, mătuşă,
profesoară, dirigintă
şi poliţist...
Ce pot eu spune despre mătușa
mea, Liuța? Pot spune cu
siguranță că dacă are fire albe
în cap, cel puțin 20 sunt
„meritul” meu. Mai are încă 50
de la Laura și încă 50 de la
amândoi combinați (eu cu Laura
colaborând cu o eficacitate
legendară întru albirea firelor).
Trecând peste talentele mele
și ale verișoarei mele ajungem
la perioada în care mi-a fost
profesoară și dirigintă.
vlad baban
A contribuit din plin la
formarea mea ca om și la
educația mea, lucru pentru care
îi voi fi recunoscător toată
viața. Acum ne aducem amândoi
aminte cu zâmbetul pe buze de
acele perioade ale copilăriei
mele și îmi dau seama că mereu
mi-a fost în primul rând familie
și în al doilea rând un prieten
ce a avut mereu grijă de mine
când i-a fost încredințată
soarta mea de „drac” împielițat.
Pentru asta îi mulțumesc și
o asigur de faptul că ceea ce
sunt eu azi ca om și ca bărbat
i se datorează și ei. Misiune
îndeplinită! Acum ea știe dacă
ceea ce are în față e de bine
sau de rău!
12 13

Doamnei profesoare
de geografie
Laura mi-a povestit de o
carte, de o surpriză și de
ceva idei. Ea are tot timpul
idei frumoase și creative și mă
bine-dispune sau mă emoționează
foarte tare să citesc rânduri
scrise de ea. Dar eu să scriu?
Asta înseamnă să fac și un pic
de ordine în rafturile prăfuite
de amintiri de acum 20 și ceva
de ani...
Parcă ar fi dintr-o
altă viață...
Când mă gândesc la ea, la
„profa de geogra” cum îi
spuneam noi, îmi vine în
minte o ființă energică,
veselă, îmbrăcată colorat și
asortat, cu cercei năzdrăvani
și jucăuși. Îmi vine în minte
zâmbetul ei dar și privirea de
care ne era frică.
O amintire caldă mi-a rămas
fascinația ei pentru geologie.
simona Scoruș
Pentru mine ceva de neînțeles
dar drăguț și chiar copilăros.
Și asta oricât de ironic ar fi,
atunci, de demuuult.
Îmi aduc aminte și de pasiunea
cu care ne preda. Deși geografia
înseamnă în general un oftat
îndelung pentru mine, orele
ei bine structurate și chiar
interesante (cercelușii își
aveau și ei rostul lor) îmi
captau atenția fără să îmi
dau seama așa că din fericire
pentru acasă nu mai rămânea
mare lucru de învățat. Parcă
mai țin minte și acum ceva
desene cu planete și fazele
lunii. Și apoi teme cum era
14 15

„podișul Transilvaniei” sau
„Delta Dunării” (niște subiecte
attâââât de plictisitoare...)
și cum testele date pe rânduri
erau foarte riguros controlate.
Îmi amintesc că cineva scrisese
la un test de genul ăsta o altă
temă cu explicația „pentru că
eu asta știu mai bine” :))
Copiii sunt chiar simpatici,
nu-i așa, doamna profesoară?
Acum că scriu asta, îmi aduc
aminte că exista și o listă
cu perle ale elevilor tot de
dumneaei inițiată. Mădă,
ajută-mă, te rog, nu de acolo
ne-am inspirat noi pentru
revista școlii?
Ah, pe profa de geogra o știu
nu numai de la școală, ci și
de acasă. Era mama Mădălinei,
una dintre prietenele mele
cele mai bune. Mi-era oarecum
frică să mă duc în vizită la
ea, nu cumva să fac sau să spun
vreo prostie dar mă simțeam
mereu bine. La Mădă și Laura
în cameră era la fel de viu
colorat și vesel, iar paturile
supraetajate mi-au părut mereu
ceva grozav. Ce bine ar fi fost
să am și eu o soră!
Ah, și pisicuța aia mică și
neagră, nu mai știu cum o
chema, Johnny?! Era cât un
ghem, jucăușă foc dar îmi era
milă de mâinile mereu zgâriate
ale lui Mădă. Și de cât de
supărată a fost când
s-a pierdut.
Cu profa de geogra puteam vorbi
orice. Am avut discuții foarte
interesante pe orice teme:
școală, băieți și chiar și
despre religie. Nu am învățat
numai lucruri practice sau din
programa școlară, parcă profa
reușea și ne punea și câte
o scânteie de gând. La mine
cel puțin așa a fost.
Și îi sunt foarte
recunoscătoare pentru
asta.
Cu ideea cu
îngrijitul unui ou
parcă tot ea venise.
Împărțiți pe grupuri
de câte doi aveam în
grijă un ou (nefiert?
cred totuși că era
fiert...) - trebuie să menționez
că Tamagochi era foarte la modă
pe vremea aia, iar ideea doamnei
profesoare era chiar ceva mai
realistă. Mult prea realistă
după părerea mea.
Mi se părea o pierdere de timp
și oarecum stupid și infantil
să ne comportăm cu un ou ca și
cum ar fi un animăluț viu sau
un copil - oul nostru s-a spart
„Când mă
gândesc la ea [...]
îmi vine în minte o
fiinţă energică, veselă,
îmbrăcată colorat şi
asortat, cu cercei
năzdrăvani şi
jucăuşi”.
cred după câteva zile; îmi pare
rău, Marius, că nu am fost o
„mamă” prea convinsă -
dar am învățat foarte
repede ceva foarte
important. Să ai
grijă de o viață e
o responsabilitate
foarte mare
care intervine
foarte neplăcut în
activitățile mele
obișnuite și prefer să
mai fiu copil o vreme că
mi-e mai bine.
Pentru lecția asta și pentru
toate celelalte, dar și pentru
toate amintirile frumoase îi
sunt foarte recunoscătoare. Iar
ție, Laura, îți mulțumesc că ai
avut răbdare și că ai folosit
„biciul diplomatic” moștenit cu
siguranță de la mama ta și că
m-ai făcut să redescopăr niște
globuri de amintiri frumoase.
Cu mult drag,
Simona
16 17

Sunt onorat că am fost
elevul Dumneavoastră
„
Bună ziua! Numele meu este
Liuța Baban, eu sunt profesoara
voastră de Geografie”, după care
și-a scris numele pe tablă...
Eram elev în clasa a V-a B,
în sala 05 de la etajul 1. Era
îmbrăcată într-o fustă verdeînchis
și o cămașă albă cu
gulerul brodat. O știam pe
doamna profesoară din spusele
colegilor mai mari: „Orele
de geogra sunt preferatele
noastre! Profa este foarte de
treabă, veți vedea voi...”
Nu ne-a fost greu să realizăm
că elevii mai mari ne spuneau
adevărul deoarece după prima
oră am tras concluzia: geogra
este una dintre orele mele
preferate și, așa a rămas. Mai
târziu am realizat că geografia
nu este atât de interesantă,
mai ales în clasa a V-a, pe
cât de interesant ne prezenta
doamna profesoară tipurile de
roci, pietre și pietroaie,
dealuri, munți și alte elemente
despre care auzisem la orele de
Cunoașterea mediului, în clasa
a IV-a.
Îmi amintesc scrisul caligrafic
de pe tablă, literele scrise cu
Szabó Zsolt
grijă pentru ca „cei mici” să
le poată citi. Eram invidioși
pe cei din clasa a VII-a C, a
căror dirigintă era, nu că am fi
avut vreo problemă cu diriginta
noastră doar că profa de geogra
era de-acolo, dintre noi.
În preajma Sărbătorilor
de iarnă, la ultima oră de
Geografie când se încheiau
mediile, clasa noastră îi
pregătea o surpriză: colindam
toată ora și, nu de puține ori
o năpădeau lacrimile. Deseori,
în drum spre casă, ne ajungea
din urmă pe trotuarul din fața
Casei de Cultură sau dacă o
18 19

vedeam în fața noastră atunci
măream pasul să o ajungem
din urmă, ca să vorbim despre
te miri ce: starea vremii,
ce emisiuni mai apăreau la
televizor (era începutul anilor
‘90, după acea perioadă de
tristă amintire), ce preferințe
culinare avem, ce facem în
timpul liber, în orice caz nici
o dată nu am vorbit despre
școală. Parcă era o temă tabu,
un pact tacit între profesorelev
că în afara orelor nu se
cade să discutăm despre ce se
întâmplase la școală în ziua
respectivă.
Țin minte că în clasele mai
mari, a VII-a, a VIII-a, am
participat la concursurile
organizate de Doamna
profesoară, competiții între
clase, pentru care ne pregăteam
minuțios și, din care, deseori
ieșeam învingători: eram
grupați în mai multe echipaje
formate din cinci membri, în
funcție de notele pe care le
primeam la Geografie, adică
trebuia să te numeri printre
cei mai buni dacă voiai să
participi la concurs.
Îmi aduc aminte cu drag de
acele activități organizate
de către Doamna profesoară în
vederea ecologizării malurilor
Belchiei ori de colectarea
materialelor din hârtie pe care
nenea Adi le ducea la reciclat.
Nu puține au fost excursiile
la care am participat... (de
cele mai multe ori acesta era
premiul pentru implicarea
elevilor în diverse activități
extrașcolare). Astfel, am fost
de vreo trei sau patru ori la
cabana Piatra Altarului de la
Lacu Roșu. Aveam asigurată
cazarea și mâncarea pentru
două zile, mergeam în drumeții
prin pădurile din apropiere și,
evident, aveam un fel de imn al
excursioniștilor pe care l-am
învățat de la nenea Adi:
Strofa 40: Vino la izvor,
Vino la izvor,
Dacă bei din apa rece
Supărarea-ți trece.
Acest cântecel se numea Strofa
40 deoarece atât era tot imnul
și puteam să-l cântăm mult și
bine, versurile erau aceleași.
Evident, pe timpul excursiilor
făceam năzbâtii care mai de
care: au fost sparte geamuri,
au fost multe căzături pe coji
de banane, dansuri moderne pe
Coco Jambo sau Casablanca,
bătăi cu zăpadă dar, recunosc,
o parte din acele năzdrăvănii
chiar nu mi le-aș dori azi, în
timpul excursiilor organizate
de mine, nu din cauză că în
zilele noastre majoritatea
ferestrelor sunt din termopan
ci pentru că acum înțeleg
câtă responsabilitate își
asumă un cadru didactic atunci
când organizează astfel de
activități și cât efort depune
pentru a-i face fericiți pe
copiii de azi, adulții de mâine
și, cât de mult contează.
Anii au trecut, am devenit și
eu profesor iar atitudinea pe
care o am față de elevii mei
s-a format în timp, am adăugat
câte puțin din personalitatea
fiecărui cadru didactic pe
care l-am îndrăgit în toți
anii mei de formare, firește
și din personalitatea Doamnei
profesoare. Am învățat multe
de la Domnia sa, aici nu mă
refer doar la noțiunile de
Geografie, deoarece atributele
unui profesor nu ar trebui
să însemne doar pregătirea
temeinică în domeniul pe care
îl predă elevilor.
Consider că un profesor trebuie
să fie prietenos cu elevii, să
fie alături de ei atunci când
au nevoie, să îi înțeleagă
atunci când este necesar,
să-i dojenească atunci când
situația o cere, să ofere și să
primească respectul cuvenit iar
enumerațiile ar putea continua
însă toate acestea, pentru
mine, poartă câteva nume iar
unul dintre acestea este „Liuța
Baban”.
Vă mulțumesc, Doamna
profesoară! Sunt onorat că
am fost elevul Dumneavoastră!
Întotdeauna voi purta în suflet
acele valori pe care le-am
învățat de la Dumneavoastră și
care se regăsesc în rădăcinile
celui care am devenit.
„Bună ziua! Sunt Dr. Szabó
Zsolt, profesorul vostru de
Limba și literatura română...”
20 21

MĂRIOARO,
s-a sunat!
Ați fost profesoara mea
preferată, dar în primul
rând omul care mi-a făcut
cunoștință cu natura. Erați
„profa” de la care nu aș fi
chiulit niciodată pentru că
orele erau o plăcere. Nu am
uitat nici acum întrebarea care
ne-a ținut (cel puțin pe mine
sigur m-a ținut) în suspans
câteva luni bune: „De ce iarna
când e senin e mai frig decât
dacă e înnorat?”
Nu am uitat nici excursia de
la Lacul Roșu când am făcut
curat... Ce mulți eram și ce
ne-am mai distrat. Atunci am
primit porecla ce m-a urmărit
mult timp: „Mărioara”.
Nu știu dacă vă amintiți dar era
o fată care se numea Mărioara și
când ați strigat-o pe nume eu am
început să râd de numele ei...
georgeana ȚepeȘ
(alias Mărioara)
că na... adolescent rebel ce
eram mi s-a părut tare amuzant
să te cheme Mărioara...
Și Mărioara am rămas. Parcă vă
aud și acum cum mă strigați pe
coridorul școlii: „MĂRIOARO,
s-a sunat!”
Îmi amintesc cu mare drag de
dumneavoastră și până să scriu
aceste cuvinte nu îmi dădusem
seama cât de mult îmi lipsiți.
Îmi e tare dor de optimismul
cu care ne întâmpinați mereu
și energia pozitivă cu care mă
încărcați de fiecare dată când vă
vedeam. Nu îmi vine să cred ce
mult timp a trecut.
Îi admiram ochii senini,
blândețea, zâmbetul...
Știți senzația aceea pe care
o simțim când ne amintim cu
atât de mult drag de o persoană
sau de o întâmplare încât
dacă ar trebui să o descriem
în cuvinte nici nu am ști cu
ce cuvânt să începem? Și ne
trădează imediat un zâmbet cald
așternut pe chip și suflet?
Asta am simțit când Laura mi-a
spus că va încropi o carte
pentru mama ei, pentru doamna
mea profesoară de geografie și
științele mediului, pentru mama
celei mai bune prietene ale mele
din copilărie.
Frumoasă. Așa o pot descrie. Îi
admiram ochii senini, blândețea,
zâmbetul, bucuria și unghiile
îngrijite, lăcuite aproape
întotdeauna cu roșu. Și faptul
că iubea și îngrijea atât de
mult florile, grădina din spatele
carmen maria covasan
blocului, pisicile și tot ce are
viață ea îi dădea o candoare
aparte. O făcea diferită,
oarecum unică între toate
celelalte profesoare pentru că
iubind... răspândea iubire.
Așa a fost și este ea: un om
deosebit de frumos.
Vă mulțumesc pentru prietena de
nădejde pe care mi-ați dăruit-o
și că m-ați făcut să cred că
există familia perfectă. Vă
doresc multă sănătate și să ne
revedem cu bine!
22 23

Iubirea ei e ca
magia de Crăciun
Doamna profesoară, sau “Liuța”
cum mi-a spus să îi zic de
câțiva ani încoace, deși tot
nu mă simt demnă de rugămintea
ei...
Ea a fost și este spre norocul
meu și mulțumită prieteniei cu
Laura, o a doua mamă pentru
mine. Întotdeauna m-am simțit
norocoasă pentru că am avut
șansa să o am mai aproape de
mine decât ceilalți elevi ai ei.
Aș fi vrut să am mai multe
cuvinte care să mă ajute să pot
spune tot ce înseamnă ea pentru
mine! În prima parte din viața
mea a fost o imagine puternică,
o imagine care mi-a inspirat
mereu putere, feminitate,
sensibilitate, inteligență,
gingășie, înțelepciune și
iubire. Ea m-a învățat cum
să fac florile să răsară în
jardiniere după zăpada grea
a iernii. Nu știu de niciun
alt profesor care să ducă flori
copiilor, dar ea ne aducea
lalele și crenguțe cu muguri
și așa m-a învățat ea să iubesc
florile. Avea mereu gesturi
blânde și cuvinte potrivite care
trezeau în sufletul meu de copil
admirație și mă făceau să fiu o
elevă cât mai bună. Nu pentru
roxana tinca
mine, ci din teama să nu o
dezamăgesc cu ceva pe ea.
Mă bucuram când era de ajutat
în grădină la bloc sau când
organiza vreo activitate
extrașcolară. Așa mai puteam fi
prin preajma ei să mai prind
o pană pentru aripile ce-mi
creșteau cu ea ca profesoară.
Unele dintre cele mai frumoase
amintiri cu ea sunt de la
căsuță, când culegeam fructe,
gustam zacusca, mâncam pepeni
și era bine. Starea aceea de
liniște sufletească, de pace...
Când am mai crescut, a venit
draga de ea peste mări și țări
să îmi fie alături într-o zi
importantă din viața mea, să
nu fiu singură printre străini.
A venit cum vine o mamă, cu de
toate după ea pentru mine. Mi-a
pictat floricele de nu-mă-uita pe
porțelan și i-am purtat brățara
ei când am fost mireasă.
Mi-e teamă uneori de puterea ei,
cum simte ea când nu mi-e bine,
când știe ea mai bine decât
mine, deși e atât de departe
și nu avem același sânge. În
continuare o iubesc și o admir
ca în copilărie și nu aș vrea
să o dezamăgesc vreodată.
24 25
Și chiar și așa, ea mereu
m-a acceptat așa cum sunt și
mi-a dăruit iubire și sfaturi ca
și cum aș fi fost fiica ei. Sper
ca într-o zi să ajungă să îl
întâlnească și pe Jonas.
Iubirea ei e ca magia de
Crăciun, stă ascunsă în detalii
mici pe care trebuie să le
privești îndeaproape pentru a
le înțelege taina. Ea este ca
globul acela de pom, cel pe care
l-ai păstrat din copilărie... un
model pe care nu l-ai mai găsi,
oricât ai căuta, de care ai
mare grijă an de an și pe care
chiar dacă nu îl scoți din cutie
decât în Decembrie, el este
acolo și știi că te așteaptă,
îl iei cu drag în palme și
te bucuri de strălucirea și
magia lui. Privindu-l, parcă
toate amintirile frumoase din
copilărie ți se petrec prin fața
ochilor, iar sufletul ți se umple
de căldură.
Așa e Liuța, doamna mea
profesoară și o mamă de suflet
pentru mine...

„O doamnă tare frumoasă,
cu chip de om bun...”
Vulcanul Vezuviu are 1281m
altitudine, Etna 3350m, El
Teide 3715m; tornadele nu pot
ajunge la viteze de F6, iar
uraganele se formează deasupra
oceanelor în zonele tropicale.
Hazarde naturale.
Marea mea iubire din școală a
fost Geografia. De mic visam
să fiu „șofer de tren” și tot
de mic, când m-am mutat în
Gheorgheni eram singurul fericit
din familie că ne luăm toate
bagajele cu trenul prin Defileul
Mureșului. Știam toate stațiile
acceleratului și cât timp durează
drumul de la o stație la alta.
Iar dacă trenul întârzia, îl
întrebam bulversat pe controlor
de ce...
Ajuns în Gheorgheni, am început
clasa a șasea, iar când
directoarea m-a întrebat dacă
vreau să fiu în Clasa A sau Clasa
B, am răspuns entuziasmat „B”,
pentru că diriginta clasei B era
profesoară de geografie, draga mea
Szilagyi Ildikó. Doamna dirigintă
era fantastică și-mi amintesc
cu mare drag toate olimpiadele
unde mă ducea. Și-mi amintesc că,
fiind elev nou, doamna dirigintă
m-a prezentat pe rând la toți
profesorii. Una dintre primele
ore pe care le-am avut a fost
ora de biologie.
florin vancea
Mi-amintesc, în mod deosebit,
de o profesoară - o doamnă tare
frumoasă cu părul lung, închis
la culoare, cu chip de om bun
și care purta o eșarfă colorată
precum o pădure de foioase
dintr-o toamnă însorită din
Munții Giurgeului, așa, cam pe la
500m altitudine.
Această doamnă profesoară
mi-a zâmbit și s-a prezentat:
„Sunt Liuța Baban și vom învăța
împreună biologie!” Mie nu-mi
plăcea deloc biologia, ultima
mea profesoară de biologie
nici nu o mai țineam minte, și
nici medic nu voiam să devin,
chiar dacă asta ar fi făcut-o pe
mama fericită. Dar îmi plăcea
numele ei, era prima oară când
îl auzeam. Așa că i-am răspuns:
„Ce nume frumooos aveți! Eu sunt
Vancea Florin...” Iar din clasa
B, colegii mei zbierau: Îl cheamă
Vioo!, poate cu mai mulți „o”.
Și a început ora de biologie.
Nu-mi amintesc deloc despre ce
era vorba, dar știu că eram
fascinat de răbdarea, căldura
și zâmbetul larg pe care îl avea
Liuța. Mă gândeam că sigur e o
mami tare bună și are copii mai
cuminți decât mine. Cred că am
avut dreptate, Mădălina și Laura
erau cunoscute în toată școala ca
fiind deștepte și disciplinate.
Tare mult le admiram, mai ales
pe Mădălina, care era mai mare
decât mine cu vreo 4 ani și cea
mai tare la chimie. Îmi plăcea
și de Laura, mult înainte să o
cunosc, pentru că știam că e fata
profesoarei de biologie. Nu știam
pe-atunci ce importantă va fi
Laura pentru mine.
Clasa șasea s-a terminat.
Directoarea școlii a decis ca din
cauza transferului de la o școală
la alta în timpul semestrelor să
nu-mi facă media generală anuală
și să nu-mi dea Premiul 2, așa
cum meritam. Am plâns, dar măcar
un alt Florin a luat premiu în
locul meu. Și el s-a bucurat tare
mult la festivitatea de premiere,
unde am auzit-o la microfon prima
oară pe Laura, tocmai când luase
locul I la clasa A. Și m-am
bucurat!
Anul școlar următor la opțional
am ales materia Hazarde Naturale
pentru că era clar o materie
pentru geografi. Mi-amintesc că
speram să fie o profesoară bună
care să știe despre vulcani și
tornade. La prima oră, pe ușă a
intrat profesoara de biologie,
cea cu numele fain: Liuța. Și
ne-a zis că urmează să învățăm
împreună cu ea despre hazarde.
Ce veste bună pentru mine! Am
avut numai de 10! Oare mai țineți
minte, doamna profesoară, că
doar eu am știut ce înseamnă
hazard natural atunci când ne-ați
întrebat la prima oră? Pentru că
eu țin minte poziția geografică a
vulcanilor chiar și acum!
Cred că nu-mi voi putea aminti
niciodată de Liceul Teoretic
„Sfântu Nicolae” fără imaginea
profesoarei frumoase pe care
toți copiii o iubeau și în jurul
căreia roiau pe holurile școlii
cu toții.
Mulțumesc frumos, doamna
profesoară Baban Liuța, pentru că
și azi, după 15 ani, pasiunea mea
pentru curiozitățile naturii este
activă precum vulcanul Stromboli!
Am învățat să iubesc planeta de
la dumneavoastră! Și sunt cel mai
norocos elev pe care l-ați avut
pentru că, după școală, când o
conduceam acasă pe Laura (cea mai
bună prietenă și colegă de bancă
pe care și-o poate dori cineva
în liceu) și îi căram ghiozdanul
cu pietre, ajungeam acasă la
dumneavoastră și mâncam popcorn
cu ciocolată.
Cu dragoste pentru una dintre
cele mai bune profesoare
despre care am auzit vreodată
povestindu-se.
Elevul Vio (cu mai mulți „o”)
26 27

Dumneavoastră
cu siguranţă aţi fost
un dascal cu vocaţie!
Doamna profesoară,
când mă gândesc la
dumneavoastră primul
lucru care îmi vine în
minte este blândețea
chipului. M-am simțit
mereu confortabil în
preajma dumneavoastră.
Îmi aduc aminte cu multă
plăcere orele de geografie,
excursiile cu autocarul
când cântam cât ne ținea
vocea, cum ne primeați
mereu la colindat. V-am
admirat mereu pentru modul
frumos și liber în care
v-ați crescut fetele și
le-ați încurajat în exact
ceea ce și-au dorit dar și
pentru felul în care ați
inspirat atâtea generații.
Dumneavoastră cu siguranță
ați fost un dascal cu
vocație!
Mă bucur că ați făcut
parte și din formarea mea.
Să aveți parte de tot ce-i
mai frumos iar noul an să
vă aducă multe întâlniri
cu fetele dumneavoastră!!
laura unguraș
28 29

Ea ne pregătea pentru
viaţa de om mare
Voi începe așa... Poate nu
cunosc un om care să iubească
natura mai mult ca profa’ de
bio!
Natura cu tot ce înseamnă ea,
de la Euglena Verde până la
Calea Lactee.
Daca îmi amintesc bine, cândva
în generală, mă trezeam pe
când se crăpa de ziuă să ajung
la școală la ora opțională de
bio doar de dragul acestei
ființe care ne povestea cu
dragoste misterele lumii ce ne
înconjoară.
Și de multe ori după ore
ne aduna grămadă în spatele
blocului să continuăm povestea
din clasă. Ecosistemul amenajat
cu grijă din plăntuțe, flori
de pietrărie, gâze, gândăcei
și alte viețuitoare erau toate
parte din ea. Atâta dragoste...
ca o mamă și pruncul ei.
Dragoste pentru ele și dragoste
pentru noi, prichindeii care îi
sorbeam poveștile cu ochii și cu
sufletul.
Adelaida Groza
Ne-a învățat să respectăm
lumea înconjurătoare de la cel
microscopic la cel măreț.
Și când a fost vremea să
mergem la liceu, ne-a învățat
că un ou poate fi emblema
responsabilității. Un ou? Da,
un ou viu purtat cu grijă după
tine timp de o săptămână pe
coridoare, în pauză la chioșc
și înapoi. De spărgeai oul era
tragedie, cu toții ne adunam să
consolăm colegul întristat. Dar
profa, cu vorba-i dulce, îți
mângâia sufletul și îți spunea să
„... ne-a
învăţat că un ou
poate fi emblema
responsabilităţii. Un ou?
Da, un ou viu purtat cu
grijă după tine timp
de o săptămână...”
nu îți
pierzi
încrederea
și
să mai încerci
că vei reuși. Fără
să știm, printre rândurile
poveștilor staminelor sau ale
neuronilor, ea ne pregătea
pentru viața de om mare.
De asta am iubit-o așa mult
și încă o iubesc, va rămâne
dascălul ilustru al inimii mele.
Era să uit, doamna profesoară...
să știți că revistele alea
multe și pline de curiozități
mai stau încă pe raft lângă oul
responsabilității.
30 31

„Tu ești un băiat bun,
doar că nu vrei!”
Întâlnirea cu o persoană
caldă și dragă sufletului
meu: mărturisesc faptul că la
începutul clasei a VI-a, față
de alți colegi de-ai mei, eu
mă confruntam cu exprimarea
corectă a limbii române, eu fiind
de etnie maghiară. Mă aflam la
începutul unui drum care îmi
părea foarte greu, trecând de la
secția maghiară la cea română,
mă confruntam cu întâlnirea
cu viitorii colegi de școală,
totuși străine mie și care nu
aveau problema mea. Pe deasupra
eram și cel
mai rușinos
băiat de pe
lume... la
cea mai mică
atenție, mă
înroșeam ca
racul.
Ei, drumul
meu s-a
schimbat
treptat în
momentul
când doamna
dirigintă
Benedek
Karoly Eugen
Baban Liuța a
intervenit ba în
momentul când cineva
dintre colegii mai
mari mă agasau și îmi
lua apărarea ori în
momentul când greșeam
și recunosc, greșeam
des. Ea și mă întreba:
“De ce faci asta? Tu
ești un băiat bun,
doar că nu vrei!”,
uneori la modul frumos
iar alteori, când
săream calul, cu tonul
mai ridicat. Oricum,
pe această ființă
dragă nu puteai să
te superi, nu aveai
cum, deoarece emana o
căldură sufletească și
te îmbia la viață.
A fost un moment, când eu cu
Bogdan Movilă, Fabian Abel,
Rokaly Tibor și frații Mezei
găsisem un borcan cu apă
oxigenată într-un dulap din
clasă și ghici ce am putut face
în continuare? Ne-am uns cu ea
pe păr... am ieșit ca Naționala
României la Campionatul Mondial.
Vine dna Dirigintă și spune:
“Ce ați făcut? Voi nu sunteți
normali!”, după care a bușit-o
râsul și urma o discuție despre
viață, ce este corect și ce nu,
cum este bine să facem și la ce
să fim atenți.
Au fost momente când
profesoarele se supărau pe
noi, băieții, și se plângeau la
cancelarie că nu învățăm și că
32 33

suntem sălbatici. Nici
nu îmi închipui cum se
simțea dna Dirigintă din
această cauză dar mereu
când venea la clasă ne
mustrulea un pic, după
care ne întreba: “Care
mergeți cu Prietenii
Pământului la făcut de
curățenie prin cartier?”
Automat mergeam... scăpam
de învățat și aveam
prilejul să cerem bani
de la părinți pentru
înghețată ori suc.
Au fost multe momente
frumoase pe care nu mi le
aduc aminte acum dar ideea
este că am tot respectul
pentru aceasta persoană și
țin pe această cale să îi
cer iertare pentru toate
supărările pe care i le-am
cauzat.
Am auzit de la bătrâni
și eu: “Fiecare om pe
care îl întâlnești în
viață este o frunză ce
îmbogățește copacul
vieții tale.” Ei, acele
muștruluieli pentru
mine au fost un fel de
instrucție morală care au
rămas undeva tipărite iar
pentru asta am să îi port
un respect deosebit.
Mulțumesc pentru aceasta
ocazie.
A reuşit să creeze
amintiri de neuitat
Unde să încep?!?!
Aș avea atâtea de spus
despre o DOAMNĂ care a reușit
să îndrume atâtea suflete care
abia încep să-și deschidă ochii
către viață doar cu prezența
ei.
Doamna dirigintă Baban Liuța
este numele care m-a făcut să
merg la școală cu plăcere și
mi-a dat motivații să văd lumea
și în alte perpective!! Cu un
zâmbet reușea să aline sufletul
unui copil care nu înțelegea
de ce se face diferență între
sărac și bogat.
Îmi aduc aminte cu mare drag de
prima mea excursie organizată
de doamna dirigintă la Lacul
Roșu. A reușit să creeze
amintiri de neuitat!!!
34 35
mariana kozma
Cuvintele ei rostite cu blândețe
răsună și după atâția ani în
capul meu. Dânsa a fost acea
profesoară care reușea mereu să
înțeleagă un copil indiferent
de ce avea de spus și reușea să

îndrume toate pe drumul cel
bun.
Mi-aș dori să fie lumea plină
cu persoane ca ea căci atunci
cu siguranță lumea ar fi mai
bună!
Eu doresc să mulțumesc toate
cele ce a făcut atunci când
poate nici nu realiza că
îndrumă un copil în viață și
m-a făcut să realizez că se
poate și altfel!
Îi urez multă sănătate și
fericire pentru tot restul
vieții și sper că aceste
rânduri să ajungă la ea cu
aceleași sentimente cu care
le scriu.
Cu mare drag pentru o
persoană foarte dragă și
apreciată, Doamna Dirigintă!!
Am fost binecuvântaţi
să vă avem vecină
Doamna Profesoară Baban Liuța,
cred că marea mea iubire
pentru animale izvorăște de la
dumneavoastră. Când eram în
clasa a doua am devenit vecini.
Încă nu ați fost profesoara
mea, dar eu abia așteptam să
fiți și profesoara mea. Parfumul
dumneavoastră era atât de plăcut
și de proaspăt... Ce să mai zic
de zâmbetul dumneavoastră...
Cu acel zâmbet unic cucereați
pe oricine. Și acum, zâmbetul și
căldura sufletului dumneavoastră
radiază. Sunteți acea persoană
alături de care oamenii se simt
bine, aveți acel „lipici”.
helga sandor
(bicsak)
Doamna profesoară m-a inspirat
întotdeauna. În clasa a șaptea
sau a opta, nu mai știu exact,
ne-ați dat chiar și sfaturi
cum să tratăm coșurile. Într-un
cuvânt, am fost binecuvântați
să vă avem vecină, doamna
profesoară. Mulțumim pentru tot
ce ați făcut pentru noi!
Mulțumesc pentru implicarea
dumneavostră, pentru pregătirea
dumneavoastră, vă sunt
recunoscătoare.
36 37

M-am zbătut să ajung
din B în A, ca să
pot fi elevă în clasa
dumneavoastră
Săru´mâna, parcă am trăi în
țări diferite, nu în același
oraș ca să vă pot spune și față
în față. Să știți că pentru mine
ați însemnat enorm de mult,
adică mi-ați fost ca o a doua
mamă, dar la școală. Bunătatea
dumneavoastră și calmul cu care
ați vorbit întotdeauna m-au
făcut să-mi doresc să fiu și
eu un om mai bun și să știți
că încerc și întotdeauna mă
ambiționez și mai mult pentru că
știu că întotdeauna și la școală
ziceați că se poate doar că
trebuie să încercăm mai mult.
Nu știu dacă mai țineți minte,
dar eu în clasa a VI-a de aia
m-am zbătut să ajung din B în
A, ca să pot fi elevă în clasa
dumneavoastră. Am și reușit și
nu mi-a părut rău nicio secundă.
Ce n-aș da să ne întâlnim iar la
școală și să facem un concurs de
Ping-Pong în clasă, să stăm de
vorbă, să ne vedem, să fim iar
andreea zvîncu
copii și să ne vorbiți de munți,
mări și țări așa cum o făceați
înainte...
Vă mulțumesc pentru tot ce ați
făcut cât v-am fost elevă și
mulțumesc pentru că ați reușit
să mă faceți să mă ambiționez
atât de mult încât să reușesc
ceea ce mi-am propus.
38 39

Orele de dirigenţie pentru
mine au fost de neuitat
Recunosc, m-a cuprins o
emoție... mdaa...
Mi-au trecut atâtea gânduri, cum
să nu mi-o amintesc eu pe doamna
profesoară și dirigintă, Liuța
Baban...
Nu mai rețin cu exactitate în ce
an eram, cert este că începeam
clasa a V-a, era o schimbare
pentru noi de la un singur
învățător la mai multe materii
și câțiva profesori. Stăteam
cuminței într-o sală de clasă,
unii dintre noi ne cunoșteam,
alții nu. Dintr-o dată s-a lăsat
o liniște, toți ne-am ridicat
în picioare să dăm bună-ziua
(pe atunci așa era, respectam
profesorii).
A intrat o doamnă cu părul negru,
suplă, cu ochii ca două mărgele.
Nu spun asta să dau bine, așa era
ea. După ce s-a prezentat, ne-a
spus că în următorii 4 ani ea va
fi profesoara noastră de biologie
și diriginta noastră. Era tare
frumoasă,am admirat-o pe tot
parcursul discursului ei.
Orele de dirigenție pentru mine
au fost de neuitat... De mică
eram așa un copil mai dezordonat,
iar orele de dirigenție m-au
claudia bartoş
(marinescu)
ajutat să mă formez ca om.
Cuvintele ei m-au urmărit o
viață, la una dintre ore ne-a
spus așa: „ Copii, trebuie să
fiți oameni cinstiți, onești și
curați. Să fiți mereu îngrijiți
și să nu uitați un lucru: cum
vă așterneți patul, așa o să
dormiți”. Bineînțeles, ea a
exemplificat cu cearșaful...
Ăsta a fost momentul care pe mine
m-a urmărit mereu. Îmi amintesc
că în acea zi am mers acasă și a
fost prima noapte în care mi-am
întins bine cearșaful pe pat. Nu
s-a mai facut cearșaful mototol
și am dormit atât de bine.
A fost o profesoară exemplară,
severã chiar...
Eu fiind un copil bun, cu note
bune, unii profesori mai făceau
excepții, recunosc, însă la ea
aveam la biologie doi de 10 și
așa, ca de final de semestru,
mi-a trântit un 7.
Un om destoinic, înțelept,
blând... așa mi-o amintesc. Noi
am fost prima ei clasă la care a
fost dirigintă!
Cu drag, fosta elevă Marinescu
Claudia, pe atunci Bartoş.
Dumneavoastră ca dascăl
şi îndrumător aţi avut o
responsabilitate imensă
Doamna profesoară, vă aduc
în dar, după atâta vreme,
cele mai sincere felicitări
şi urări de bine! Vă doresc să
purtaţi în continuare cu cinste
şi demnitate titlu de Semănător
al Cunoştinţelor, al Frumosului
şi al Binelui în calitate de
dascăl al meu și al atâtor altor
generații.
Vreau să vă mulțumesc pentru
toate lucrurile bune pe care
le-am învățat de la
dumneavoastră, și nu sunt
puține! Am învățat ce înseamnă
să ai răbdare (nu este ușor
să fii dascăl pentru atâția
copii), am învățat ce înseamnă
corectitudinea (niciodată nu am
simțit că faceți diferențe între
noi, elevii dumneavoastră), am
învățat ce înseamnă să fii dedicat
în ceea ce faci, am învățat
ce înseamă să fii responsabil
briena Dan
pentru că dumneavoastră ca
dascăl și îndrumător ați avut
o responsabilitate imensă în
relația cu noi.
Ați fost o extensie a părinților
noștri. Îmi dau seama de toate
aceste lucruri acum, când sunt și
eu femeie și mamă.
Vă mulțumesc pentru tot!
40 41

Ne-ai făcut curioşi
şi pregătiţi să explorăm
LUMEA
Stimată Doamnă.
Dragă, Liuța!
Au trecut mai bine
de două decenii de
când drumul nostru
comun era drumul spre
școală. Mai bine
de două decenii în
care port cu mine o
amintire dragă.
Dragă Liuța, azi este
despre tine. Despre
magia naturii, a
omului ce poate forma
caractere, de a da
repere prin propriul
exemplu.
Îmi amintesc cu drag
de anii de școală,
de cum ne-ai făcut
curioși și pregătiți
să explorăm LUMEA.
Multitudinea de materiale și
reviste pe care ni le-ai pus
la dispoziție au fost dovezile
clare că trăim într-o lume
minunată. Dincolo de lecțiile
predate, am învățat să primim
informația cu bucurie și zâmbet.
Datorită ție.
mara voicu
Dragă Liuța, ești un dascăl
minunat și dincolo de asta, un
OM special.
Sunt norocoasă să cunosc un om
ca TINE.
Cu drag, Mara Voicu
Mi-a insuflat dragostea
de natură
ovidiu strasszer
Am spus de mai mult
timp adio anilor
de școală… și totuși
au rămas în mintea și
în inima mea amintiri
frumoase, figuri dragi
ale colegilor și
foștilor mei dascăli.
Un chip neestompat de
vreme în negura uitării
este cel al doamnei
profesoare de biologie,
Liuța Baban. O prezență
deosebită, amabilă,
mereu zâmbitoare,
conștiincioasă și foarte
apropiată de elevi.
Mi-a lărgit orizontul de
informare și cunoaștere,
mi-a insuflat dragostea
de natură și m-a învățat
să prețuiesc mediul
înconjurător. Astfel,
acest pedagog al minții
și al sufletului și-a
lăsat și el amprenta
asupra devenirii mele.
Succes în tot ce faceți,
sănătate și putere de
muncă, doamna profesoară!
42 43

Atunci când aţi plecat
ne-aţi învăţat
ce înseamnă tristeţea
Liuța Baban, numele unei
persoane care mi-a schimbat
copilăria și viața. Mereu îi
voi fi recunoscătoare. În urmă cu
câteva zile chiar mi-am amintit
de felul cum ne povestea despre
plante. Da, după atâția ani.
Le-am explicat copiilor mei ce
înseamnă „fotosinteza”.
Îmi aduc aminte și acum desenele
pe care ni le făcea sau le
făceam pentru a înțelege mai
bine lecțiile. Nu pot uita
caietele de biologie, orele,
boabele de fasole pe care le
puneam la încolțit, amoeba,
concursurile la care participam
și învățam să pun atele pentru
a acorda primul ajutor...
Închid ochii și o văd zâmbind
mereu, o văd plantând flori prin
tot orașul, o văd mergând cu
copiii în drumeții, o văd venind
cu catalogul în mână, o văd
răspunzând copiilor la toate
întrebările. Doamne, și cât
de mulți copii roiau în jurul
dânsei! Eram toți ca albinele în
jurul unei flori. Mă întreb cum a
reușit să aibă atâta răbdare...
alina marian
(degetaru)
Zâmbesc când îmi aduc aminte cum
o alinta pe Laura: „Păpădie”,
cât de frumos! Eram bucuroasă
pentru Laura, era mereu lângă
ea. O admiram din cap până în
picioare. Este profesorul căruia
i-aș recunoaște mâinile și forma
unghiilor și dacă aș fi legată
la ochi.
Au trecut anii și când am
crescut mi-am dorit să am
grădina mea. Da, tocmai pentru a
testa tot ceea ce m-a învățat,
tot procesul. Inițial am crezut
că este foarte ușor. Când am pus
semințele în pământ, mă minunam
cât sunt de mici și mă întrebam
dacă voi avea rezultate. Când
mi-au răsărit primele fire de
spanac, mi-am sunat bunica și
i-am zis că mi-a ieșit iarbă.
Râdea cu o poftă de mine...
Cam toată lumea a râs când
le-am povestit pățania cu
spanacul, și când colo, eu
trebuia să mai aștept!
Ei, și cultivându-mi grădina,
am înțeles că toate roadele
se văd în timp, am înțeles
că nu contează cât ești de
mic, contează să pui suflet,
să iubești, să zâmbești, să
vorbești cu toate plantele, să
le oferi apă, să le mângâi, așa
cum făcea doamna profesoară.
Mulțumesc pentru minunatele
lecții, dumneavoastră prin felul
de a fi ne-ați arătat cum este
viața cu adevărat. Nu știam pe
vremea aceea... Chiar și atunci
când ați plecat ne-ați învățat
ce înseamnă tristețea, ne-ați
învățat ce înseamnă lipsa unui
profesor iubit și apreciat.
44 45

Ne-a fost greu să acceptăm că
orele de biologie nu vor mai fi
ca înainte, mi-a fost greu să mă
obișnuiesc cu ideea. A fost unul
din momentele care m-a marcat în
timpul școlii. Îmi doream să o
zăresc chiar și pe o alee...
Brusc a dispărut, exact ca o
floare... Târziu am înțeles că
așa a trebuit să se întâmple,
târziu am înțeles că pot închide
ochii și o pot zări pe doamna
profesoară oriunde. Nu știu
dacă a știut vreodată cât am
admirat-o, îi spun acum și îi
mulțumesc pentru tot ceea ce a
făcut pentru mine, pentru noi.
Le doresc tuturor copiilor să
întâlnească profesori ca dânsa.
Chapeau, doamna profesoară!
M-aţi învăţat să văd frumosul unde
nu credeam că există şi bucuria
unde nu ştiam că se poate găsi
Există o perioadă în viața
oricărui tânăr... sau poate
copil... în care își dorește
să aibă dreptate, să se simtă
mare, să nu asculte de sfatul
părinților. Atunci intervine
dascălul, cu răbdare, cu
pricepere și cu experiență,
să-l învețe lucruri despre
viață; banale, la un anumit
punct, dar esențiale în perioada
aceea de răzvrătire. Atunci v-am
cunoscut, doamna dirigintă, spre
norocul meu, și m-ați învățat nu
doar biologie, nu doar lecții
din cărți, ci m-ați învățat să
văd frumosul unde nu credeam că
există și bucuria unde nu știam
că se poate găsi. Pentru toate
acestea vă mulțumesc și îmi veți
rămâne în suflet!
cătălin bălan
P.S.: Mulțumesc, Laura! Deși am
încercat să scot ce-i mai bun
din mânuțele astea, ele nu sunt
menite să scrie atât de frumos
pe cât merită mama ta!
Îi mulţumesc
pentru tot în numele
la toţi copiii
Aș fi vrut să „rezolv” tema
cu brio, dar, din păcate,
încet-încet parcă nu mai am timp
nici să îmi aud gândurile...
Laura, m-ai pus în dificultate.
Mi-am dat seama că de câțiva
ani nu am mai scris nimic în
afara lucrurilor legate de
muncă și asta m-a întristat.
De fiecare dată când îți citesc
rândurile pe facebook (de
obicei când adorm copiii sau
noaptea în gardă :) ) ajung
să te invidiez un pic pentru
măiestria cu care trăiești...
Dar nu despre asta m-ai rugat
să scriu. Mi-am pierdut
dibăcia în combinarea
cuvintelor, așa că am
să scriu exact așa
cum scriu zi-de-zi,
cu paragrafe și
liniuțe:
„Doamna
profesoară avea
un talent fin în
dezvoltarea simţului
- Multe lucruri
aș putea spune
despre fosta
mea profesoară de
geografie dar există 3
lucruri care în capul meu
sunt definitorii în interacțiunea
mea cu dumneaei.
competitiv”
emoke baricz
- Cea dintâi impresie
despre mama ta, și
mi-o amintesc clar,
a fost că este o
femeie specială,
aparte, că ai o mamă
frumoasă (cu toate
că toate mamele
sunt frumoase). Îmi
amintesc trăsăturile
profund feminine,
zâmbetul cald și ochii
pătrunzători. De altfel, îi
semeni :)
46 47

- Mi-a devenit profesoară când
încercam să mă împrietenesc
cu limba română. Deși nu mă
descurcam foarte bine cu
combinarea cuvintelor, a reușit
să mă facă să iubesc harta,
țările, munții, rocile, mările.
Și în ziua de astăzi citesc
cu mare plăcere tot ce ține de
țări, granițe, munți și ape. :)
- Îmi amintesc jocurile de
la orele de geografie care se
potriveau perfect cu latura
competitivă din mine. Doamna
profesoară avea un talent
fin în dezvoltarea simțului
competitiv. Ne provoca să căutăm
lucrurile “cel mai...”- cel
mai înalt vârf, cel mai adânc
lac, cel mai mare ocean, prima
expediție, prima descoperire,
primul cuceritor. Și, fără să
ne dăm seama, ni se inocula
dorința pentru ceva mai bun, ne
determina să nu ne mulțumim cu
mediocritatea ci să ne străduim
să ieșim din tipar... și pentru
asta îi mulțumesc!
Îi mulțumesc pentru tot în
numele la toți copiii, toți
elevii cărora le-a oferit o
felie de geografie și îi doresc
numai ceea ce i-aș dori și mamei
mele.
Nestemate pe care le-am primit
cadou şi care m-au ajutat
să fiu ce sunt azi
În primul rând, succesul unui
om ca și dascăl e reprezentat
prin succesul copiilor de a
face viața altora mai frumoasă.
Felicitări și ție Laura. Dacă
reușește să sădească doar o
sămânță de încredere, bunătate
în fiecare din noi, insesizabile
pe moment, acestea rămân veșnic
în traista pe care o luăm cu noi
când dăm piept cu lumea.
Gândindu-mă înapoi la doamna
profesoară, „verticalitate” și
„iubirea necondiționată” sunt
nestemate pe care le-am primit
tamÁs sÁndor
cadou și care m-au ajutat să fiu
ce sunt azi. Mulțumim pentru
pasiune și dăruire.
Întreaga încăpere a clasei
era inundată de iubire
Nu mi-a plăcut geografia, ca
materie și, totuși, mi-a
plăcut geografia, datorită ei,
datorită unui dascăl care și-a
iubit meseria. Când un dascăl
își iubește meseria, o predă cu
atâta dragoste încât întreaga
încăpere a clasei este inundată
de această iubire. Deci,
mi-a plăcut materia ei, mi-a
plăcut sentimentul preluat de
vibrațiile ei.
49
nicoleta benkes

M-aţi îndrumat pe o cale bună
Doamna Liuța Baban, ați fost
diriginta și profesoara de
biologie cea mai iubită.
Ne-ați fost alături 4 ani
frumoși în care am învățat
multe de la dumneavoastră.
M-ați îndrumat pe o cale bună
și am legat o prietenie foarte
strânsă. Sunteți o persoană
de încredere, voioasă și
zâmbitoare. Îmi pare bine că
am rămas în Gheorgheni și vă
pot zări din când în când prin
oraș. Vă mulțumesc pentru tot
și vă doresc multă sănătate!
cătălina Scurtu
Blândeţea era transpusă
în privirea şi zâmbetul ei
Îmi aduc aminte cu mare drag
de profa’ de geografie, o
femeie extrem de calmă, blândă
și care ne-a deschis apetitul
pentru geografie. Îmi aduc aminte
de imensa planșă a hărții lumii
și de harta României. Eram niște
copii care împreună cu profa’
descopeream frumusețile și
vastitatea lumii cu degetul pe
hartă, cu ochii minții ațintiți
dincolo de hărți.
Avea darul de a ne prezenta
lucrurile în așa fel încât deși
nu fuseserăm nici unul dintre
noi nici în Munții Retezat,
nici în Delta Dunării, nici
în marile capitale europene...
vizualizam aceste locuri și ne
deschidea dorința de cunoaștere
și dorința de a ajunge
acolo, acolo „departe”.
Peste ani, când am
ajuns în acele
locuri, am realizat
că noi am mai fost
pe aici, da, am
fost cu profa´ de
geografie!
Blândețea era
transpusă în privirea
și zâmbetul ei.
Câteodată se mai întâmpla să
nu fim pregătiți pentru ora care
„Eram nişte
copii care
împreună cu profa’
descopeream
frumuseţile şi
vastitatea lumii”
marc tiberiu
urma, dar nu se supăra, dădea
ușor dezaprobator din cap după
care ne explica din nou să fie
sigură că se „lipește“ de
noi ceea ce trebuia deja
să știm.
Dragul de
cutreierat lumea
a început acolo,
pe băncile
școlii cu profa’
Liuța. Îi sunt
recunoscător atât
pentru omenia cât și
profesionalismul cu care
a tratat orele și pe noi
deasemenea!
50 51

Linişte, căldură şi iubire
Îmi amintesc cu drag de doamna
profesoară Liuța Baban. Orele
de geografie treceau așa de
repede. Era o atmosferă caldă,
prin simpla prezență, prin
vocea caldă ne transmiteați
liniște, căldură și iubire.
Ați contribuit la formarea
noastră culturală, emoțională și
profesională. Vă mulțumim pentru
răbdare, înțelegere și dăruire.
Cu respect, Horvath Manuela
(promoția 2004).
manuela horvath
A fost pentru noi ca o a doua mamă
Baban Liuța = sinceră,
glumeață, sufletistă,
iubitoare, carismatică,
optimistă, blândă, o persoană cu
o fericire aparte, cu zâmbetul
MEREU pe buze! Doamna dirigintă
a fost unica profesoară în liceu
pe care o așteptam toți să avem
oră cu ea. Indiferent ce preda
îți era drag să o asculți și să
fii atent la ce povestește și cum
explică!
A fost pentru noi ca o a doua
mamă! Mereu ne asculta și ne
îndruma spre drumul cel bun.
A fost devotată profesiei pe
care și-a ales-o și a lucrat
cu drag. Relația cu elevii ei
era una superbă. Din păcate a
trebuit să se îndrepte spre o
emese csibi
altă profesie, dar ne aducem cu
mare-mare drag aminte de ea.
O persoană care iubește florile
e drept dovadă că e un om bun!
Îmi aduc aminte de anii în
care am fost vecini și mereu
mă minunam la florile pe care le
îngrijea în spatele blocului.
S-a născut
să fie profesoară
Doamna profesoară a fost
una dintre cele mai dragi
profesoare... Îmi amintesc
și acum cu drag de orele de
Prietenii Pământului, când
organiza curățarea orașului,
când trebuia să avem grijă
de ouă ca de copiii noștri
etc. Astea sunt cele mai
dragi amintiri din timpul
gimnaziului... Doamna Baban
s-a născut să fie profesoară,
ne-a transmis tuturor
entuziasmul ei, dragostea ei de
viață și fericire. Îi urez din
toată inima o viață la fel de
fericită cum mi-a făcut-o și mie
pe perioada școlii.
otilia blaga
(ferent)
52 53

O lume ce nu
se va mai întoarce
Când îmi fuge gândul la
vremurile de altă dată, la o
lume ce nu se va mai întoarce,
când mă gândesc la oamenii care
mi-au fost dați să îi întâlnesc
pe parcursul vieții îmi amintesc
și de doamna dirigintă despre
care chiar dacă aș depune
eforturi să-i găsesc defecte, nu
aș reuși. Îmi pot aminti că în
prezența doamnei, copil fiind, îmi
permiteam să mă simt liber, în
largul meu și chiar de cărțile
deschise nu erau hobby-ul meu
pe vremea aceea, îmi amintesc
că pentru orele și manualul
de biologie nu era necesară
constrângerea psihologiei
interioare. Despre doamna Baban
Liuța, profesor de biologie, pe
care am avut norocul să o am și
ca dirigintă, pot spune că este
una dintre puținele persoane
O super profă
Doamna Liuța a fost o
super profă. Îmi aduc
aminte de excursiile făcute
împreună, dânsa ne-a învățat
să reciclăm și ne-a încurajat
mereu să acționăm și să facem
curățenie în zona Lacu Roșu
sau prin cartierele din oraș.
vladimir rojniță
despre care îmi pot aminti doar
energia pozitivă și bunătatea ce
o împrăștia prezența dumneaei.
Nu pot decât să-i doresc sănătate
și cele mai puternice urări de
bine, dumneaei și celor dragi ei,
rămânând cu gândul la ocazia unei
revederi.
rodica tamas
O rază de Soare
De Doamna Liuța îmi amintesc
cu foarte mult drag! O văd
ca pe o rază de Soare care
umple inimile oamenilor cu
zâmbetul dânsei. Ultima oară
ne-am întâlnit pe stradă în
urmă cu 3 ani și parca nimic
nu s-a schimbat, a fost aceeași
persoană caldă, zâmbitoare și
plină de energie pozitivă. Îi
doresc multă sănătate!
Cu drag Monika!
Mi-a fost profesoară doar
pentru un an (m-am alăturat
la clasă în ultimul an, am
fost într-o clasă cu Roxana
a ta), dar mama ta mi-a fost
profesoara preferată. Stăteam
în prima bancă față-n față cu
ea. Îmi amintesc vocea calmă și
dulce cum ne explica cum putem
să calculăm culoarea ochiului
viitorului nostru copil, îmi
amintesc că îi admiram unghiile,
mâna ei erau întodeauna frumos
manichiurate și clasice. Îmi
amintesc când deschideai ușa și
zâmbind spuneai „Bună, mami!“,
iar fața ei de profesoară
într-una a dispărut și s-a
tranformat în iubire și mândrie.
monika balint (baci)
Stăteam în prima bancă
faţă-n faţă cu ea
kincső horvÁth jurkas
Te rog iartă-mă, demult n-am
scris pe românește, am multe
greșeli gramaticale. Mama ta
a fost pentru mine o femeie
clasică cu cel mai frumos
zâmbet, o profesoară cu răbdare
dar strictă și știa cum să
câștige respectul copiilor.
54 55

Ne-a învăţat să luăm noi
iniţiativa când vedem
că altora nu le pasă
În timp ce îmi udam plantele
și i le arătam mamei mele
prin video cât de mândră sunt
de ele, cum au crescut, mi-am
amintit de ceva. Nu mai știu
exact când a fost, dar știu că
eram prin clasele 5–8 și mama ta
ne-a încurajat să replantăm flori
în locurile abandonate din oraș.
Nu știu dacă îți mai amintești
și nici nu mai știu dacă există
pe undeva astfel de ghivece prin
oraș, dar erau niște blocuri
din beton în care de obicei
se plantau flori. Din păcate,
chiar nu știu din ce motiv, erau
locuri în care primăria orașului
nu se mai ocupa de acestea, așa
că, la îndemnul mamei tale,
prietena mea și cu mine, alături
de câțiva colegi, după școală,
am început să scoatem buruienile
și să plantăm flori în aceste
ghivece în zona cartierului
Florilor.
Mama ta a fost o persoană din
viața și copilăria noastră care
ne-a inspirat să iubim și să
respectăm natura, plantele și
animalele. Ne-a învățat să luăm
noi inițiativa când vedem că
altora nu le pasă.
mónika czirjÁk
Cu siguranță ne-a ajutat să
devenim persoanele care suntem
astăzi. Eu, „mămică” mândră a
două pisici adoptate și, deși
nu-mi permit să stau la casă și
să am o grădină, îmi aduc atâtea
plante în apartamentul micuț
câte încap în așa fel încât
să fie protejate de gheruțele
ascuțite ale lui Loki și Sigyn.
Eu cred că mama ta ne-a oferit
primii pași către această
pasiune față de natură.
M-a ajutat să cresc frumos
Profa´ de bio, așa cum îi
spuneam noi, elevii de la
Liceul „Sfântul Nicolae” din
Gheorgheni, a fost mai mult
decât un dascăl convențional.
A fost profa aceea pe care o
îndrăgea toată școala, profa
care știa mereu să-ți capteze
atenția și să te introducă în
poveste cu vocea ei suavă. De
fiecare dată găsea proporția
justă între sobrietate și
camaraderie, orele de biologie
fiind o adevărată plăcere.
Pentru mine, doamna Baban
Liuța va fi mereu una dintre
profesoarele de suflet. O
profesoară care mi-a marcat
viața de elev într-un mod
pozitiv și care m-a ajutat să
cresc frumos, sădind în sufletul
meu dorința de a acumula cât mai
multe cunoștințe și credința
că TOT ceea ce faci cu iubire
56 57
carmen pora (cozma)
continuă să dăinuiască. Pentru
toate acestea și pentru multe
altele, nu pot decât să-i
mulțumesc!
Mă bucur că am avut ocazia să-i
fiu elevă și să cunosc așa OM
frumos atât in exterior cât și
in interior.
Cu mult drag, Carmen!
Era cea mai frumoasă profesoară
Nu voi uita niciodată
excursiile organizate de
ea, implicarea și dragostea pe
care o exprima. Era cea mai
frumoasă profesoară, iubeam
micile încrețituri pe care le
făcea la ochi când zâmbea. Oh,
zâmbea atât de frumos, că nu i
se vedeau ochii!
ana siminescu

A sădit în mine
un sâmbure
de curiozitate
mândru petru dan
Îmi aduc aminte
cu entuziasm de
orele de geografie.
Era pentru mine o
plăcere să ascult
necunoscute și lucruri
interesante despre
ceea ce ne înconjoară.
Pe profă o știu ca
fiind o persoană caldă,
prietenoasă
și socială, a reușit
cu mult calm
să-mi insufle o pasiune
pentru Geografie și
implicit a sădit în
mine un sâmbure de
curiozitate, ce și
astăzi crește frumos și nesătul.
Din această curiozitate sădită
și ulterior crescută a apărut
dorința de aventură pe două roți
(motocicletă și bicicletă), mers
pe munte (aproape că am reușit
să fac toate vârfurile de peste
2500m din România). Datorită
ei am fost permanent curios de
formele de relief ale țării
noastre și ulterior dincolo de
hotarele țării.
Ultima oară am fost colegi la
Judecătoria Gheorgheni unde era
grefier și mi-a făcut plăcere să
văd că a rămas același spirit
prietenos, social și cu farmec.
Îi mulțumesc pentru sămânța
curiozități ce a sădit-o în
mine!
Sigur şi ea işi aminteşte
momente cu noi
Doamna profesoară a rămas în
sufletul meu pentru totdeauna
chiar dacă unele amintiri sunt
mai în ceață iar altele foarte
intense. N-am cum să uit orele
de geografie și biologie. Aveam
cea mai frumoasă și mai colorată
clasă plină cu hărți. N-am cum
să o uit pe diriginta pasionată
de natură, animale, copii,
pasiuni pe care ni le-a inspirat
și nouă.
Cred că am fost primii elevi ai
dânsei și, deși nu îmi amintesc
prima zi de școală, îmi amintesc
cât de mult timp am încercat să
scriu caligrafic litera „E”, așa
cum îl scria ea. Pentru mine
era un „E” mai diferit. Și în
ziua de azi încă folosesc E-ul
dirigintei! (Nu prea îmi iese,
dar și când îmi iese... să mă
vezi ce mândră mi-s!!!)
Nu uit proiectul cu reciclarea
hârtiei, la patinuar cu fetele
ei, cum te strigam Lăuraș
iepuraș și Mădălina cum râdea,
excursia de la Liban unde am
făcut multe activități, orele
de circulație, plimbatul prin
pădure, scăldatul, lupta cu
cuibul de viespi.
Sigur și ea iși amintește
momente cu noi, și cele bune,
elvira maria panțîru
și cele rele căci sigur au mai
fost câteva. Doamna dirigintă,
pentru toate momentele, clipele
și orele cu dumneavoastră: vă
mulțumesc!
58 59

Nu îmi era frică nici măcar
de şedinţele cu părinţii
Pot spune că sunt printre una din
norocoasele generației mele care
a avut o doamnă dirigintă atât de
dedicată și blândă cum ați fost
dumneavoastră. Țin minte că nu îmi
era frică nici măcar de ședințele cu
părinții (deși nu am fost noi cei
mai cuminți) pentru că dumneavoastră
știați să prezentați „problemele”
atât de frumos și discret încât
nimic nu părea o tragedie pentru
părinții noștri.
Ne-ați învățat să iubim natura
și fiecare ființă vie... cred că nu
greșesc dacă spun în numele tuturor
colegilor că vă iubim și vă prețuim!
mihaela andriesei
(morar)
Un clinchet
glumeţ
de clopoţel
Geografia din școala generală
însemna manuale subțiri,
cu text concis și cu imagini
multe. Cărți citite rapid din
scoarță în scoarță în primele
zile când primeam pachetele
cu manuale, cu dezamăgirea că
nu e nimic nou față de când
răsfoisem manualele surorii
mele, mai mare cu doi ani.
Orele de geografie însemnau
sărbătoarea întâlnirilor rare cu
hărți vechi de hârtie colorată
vesel, dar cu spatele de pânză
îngălbenită și prăfuită,
rulate neceremonios de mâini
de copii gălăgioși. Însemnau
plimbări lungi și neobosite ale
profesoarei, printre rândurile
de bănci. Piruete în fuste
elegante marcau opriri din loc
în loc, pentru a repeta, a
clarifica sau răspunde la vreo
întrebare. De fapt, popasuri
binevenite printre locurile
îndepărtate, cu denumiri
complicate, cu forme de relief
fascinante, cu populații și
istorii de descoperit. Însemnau
mihăiță papară
un glas cald și plăcut al
„profei de geogra”. O doamnă
micuță de înălțime, delicată,
mereu zâmbitoare. Cu nume
concomitent sonor și delicat,
un dangăt intimidant de clopot
urmat imediat de un clinchet
glumeț de clopoțel.
60 61

Cuvinte calde
şi-un zâmbet molipsitor
Doamna Liuța, mereu
ați fost și încă
sunteți o sursă de
inspirație în ceea ce
privește atitudinea
pozitivă față de viață
și oameni. Cuvintele
calde și zâmbetul
molipsitor au fost
consolarea pe care o
căutam în zilele grele
pe timpul anilor de
gimnaziu. Vă mulțumesc
pentru tot!
otilia zaicu
62 63

Îmi bucura sufletul
Când mă gândesc la doamna profesoară
mereu îmi aduc aminte de zâmbetul
ei și aura ei care îmi inspira
încredere. Deși mie nu mi-a predat,
fiecare întâlnire îmi bucura sufletul
și mereu mă gândesc cu drag la ea.
Îmi aduc aminte că în perioada când
eram indecis încotro să mă îndrept
după liceu, cuvintele ei de încurajare
mi-au dat putere și sunt foarte
recunoscător, pentru că puțini au
fost cei care au crezut în drumul meu
către teatru și artă. Cum spunea Henri
Matisse: „întotdeauna există flori
pentru cei care doresc să le vadă”.
Vă mulțumesc și abia aștept să ne
revedem. Cu drag, Bogdan!
bogdan olarson
Era o doamnă calmă, răbdătoare
robert oltean
... și plină de dragoste pentru
elevii pe care îi educa. Au
fost o mână de profesoare
în clasele V-VIII care au
avut o influența negativă.
Îmi amintesc, erau așa de
frustrate, nervoase, umileau
elevi, cu vorbe, cu palme etc.
Îmi era frică să stau la orele
lor, și așa am început sa
chiulesc. De aceea zic, mama ta
și doamna Pop Livia profesoară
de Biologie au fost ca niște
raze de soare pe vremurile
acelea.
She has influenced my life
Mama ta a fost și este o
femeie deosebită și a jucat
un rol important în viața mea
și a mamei mele. Îți mulțumesc
că m-ai invitat să fac parte
din carte, este o onoare pentru
mine. N-am mai scris de mult
timp în românește, cred că o să
amestec puțin limbile, dar vreau
să îți spun că atunci când mă
gândesc la dumneaei, mi-a fost
profesoară de biologie, dar
nu mi-o amintesc prea mult ca
profesoară, cât mi-o amintesc ca
femeie, ca model în viață, mereu
cu manichiura roșu carmin și cu
alura perfectă.
She has influenced my life in
a great way by showing me how
Un om dăruit
Doamna dirigintă a fost mămica
mea de la școală. Eram
fascinată de privirea ei plină
de iubire, pentru mine era un om
magic. În ochii mei întruchipa
idealul de dascăl și mă simt
fericită că am avut norocul să
cresc cu un asemenea om dăruit.
Nu pot exprima în cuvinte
emoția pe care o simt
gândindu-mă la acei ani în
care doamna dirigintă ne veghea
pașii. Îi mulțumesc, mereu va
face parte din sufletul meu.
erotiida diaconu
to cary myself as a woman and
she still does until this day,
lucru pentru care îi sunt foarte
recunoscătoare.
And above all, I know she was a
great friend to my mother.
diana ciulei
O port în inimă precum iubirea
față de natură, față de pământ,
pentru că dumneaei mi-a insuflat
această dragoste.
64 65

Draga mea, dragă Liuţa! ❤
Ne știm de o
viață, chiar
dinainte să
fii profesoara
copiilor mei.
M-am bucurat să
te aibe amândoi
ca model și
îndrumător la
școală, știam
că sunt pe mâini
bune, iar asta
este ce își
dorește orice
mamă, mai ales
una de băieți.
Mă simt foarte
norocoasă să te
am ca prietenă
și îmi place cum
ne bucurăm ca doi
copii când ne
întâlnim. Sper
să mai avem multe
momente frumoase
împreună, să fim
sănătoși cu toții
și să ne bucurăm
încă mulți ani de
acum înainte. Te
iubesc prietena
mea dragă Liuța!!
doina merlușcă
Mi-ar fi plăcut să-ți fiu elevă
Draga mea Liuța,
Mă bucur enorm că pot „să
eternizez” aceste gânduri care
mă leagă de o amintire pe care
nu aș vrea să o pierd niciodată:
pe holurile unei școli, o femeie
frumoasă, cu o voce blândă
și un chip parcă sculptat,
înconjurată de o mare de copii
care vorbeau în același timp.
Așa te-am cunoscut sau așa te
păstrez (deoarece îmi rezerv
plăcerea vinovată de a păstra
din experiențele prin care trec
doar ceea ce contează: parfumul,
esența!).
Liuța, ești, pentru mine,
exemplul profesorului de un
înalt calibru, dar și exemplul
omului excepțional! Probabil
nu aș fi devenit cea de astăzi
fără să te întâlnesc și fără
„să nu fi furat” de la tine acea
iubire necondiționată pe care
o arătai față de toți copiii
cărora le predai sau nu (dacă
iubirea se poate fura!). Am
învățat atunci că nu trebuie
să-ți ascunzi sentimentele față
de copii, dimpotrivă această
sinceritate îi ajută să se
apropie mai mult, să vadă în
tine un prieten.
66 67

Magnetică și magnifică! Mă întreb
și acum ce povești extraordinare
le spuneai elevilor tăi astfel
încât ei să fie atât de fascinați
de lumea pe care o reprezentai
pentru ei.
Sunt sigură de un singur lucru:
mi-ar fi plăcut să-ți fiu elevă!
Da, recunosc că nimeni
până la tine nu
m-a făcut să-mi
pun următoarea
întrebare: „Cum
îmi spun teoria,
astfel încât
elevilor să li
se pară că e
magic?”, până să
te cunosc, această
întrebare era: „Cum
îmi spun teoria, astfel
încât elevii să rețină, să
înțeleagă…?” Cu tine a început,
de fapt, etapa următoare, nivelul
următor al existenței mele. Nimic
din ceea ce făceam nu semăna
cu magia! De aceea, draga mea
prietenă, mi-am dorit enorm
să-ți vorbesc și să-ți spun
aceste lucruri pe care, probabil,
nu le-aș fi putut rosti niciodată,
sunt acele lucruri pe care doar
le simți sau pe care, doar o
anumită coerență a gândurilor te
va face să le duci până la capăt
într-un firesc al frazei neapărat
scrise.
Îmi dau seama acum că, după
plecarea ta, nimic nu a mai fost
la fel. Locul omului pe care tu
„Te iubesc
şi te sărut de
mii de ori!”
îl reprezentai nu a mai fost luat
de nimeni. De aceea, când, peste
ani (?), te-am întâlnit, a fost
ca atunci când te bucuri că ai
găsit piesa lipsă a unui puzzle
început tare demult. Sper ca
Laura să aștepte scrisoarea mea.
Am scris-o în ultimul moment.
Nu mi-a fost ușor să-ți scriu.
Știi și tu motivul. E
tare greu să revii la
o modalitate pe care
nu ai mai exersat-o
de ceva vreme, chiar
dacă, din când în
când ți-ai mai pus
ideile pe hârtie!
Acestea nu sunt
idei, sunt sentimente
și nu cred că e ceva
mai greu decât traducerea
a ceea ce simți în limbajul
oamenilor (reinterpretându-l pe
L. Blaga!).
Îți mărturisesc că sentimentele
față de tine sunt puternice și
de neoprit și, iată, astăzi,
îți mulțumesc pentru lecțiile de
viață pe care mi le-ai dat fără
să știi că, de fapt, asta se
întâmpla! Te iubesc și te sărut
de mii de ori!
Simona („mămica” răsplătită cu
diploma „Cel mai puternic nas”, în
cadrul Campionatului de fotbal,
„Tații băieților contra tații
fetelor!” – Știu că nu are logică
pentru un cititor neavizat, doar
tu, Liuța, vei ști!).
Simona Filip
68 69

70 71

Această carte a fost imprimată cu
ajutorul sponsorului nostru dac,
Nabab Adrian, căruia îi mulțumim!
72 73

Cartea ta, mama, nu are sfârșit.
Lăsăm loc pentru viitoarele
scrisori pe care le vor trimite
peste ani „copiii tăi”, bine?
74 75

76 77

78 79

80