Raport de cercetare antropologică

Raport de cercetare antropologică
aferent proiectului „Vecinii Comunității”
Mihai Burcea & Raluca Moșescu-Bumbac / București /octombrie 2020

Vecinii
Comunității
Rezumat
În acest moment social dificil și incontrolabil al pandemiei cu Covid-19,
m-am întrebat cât de necesare sunt acțiunile comunitare la nivel de
micro-populații de cartier și ce mai înseamnă, cu precădere acum, relațiile
de vecinătate, pentru parte din locuitorii cartierului Pecineaga- Sălaj,
Rahova, din sectorul 5 al Bucureștiului. A reieșit faptul că există o deteriorare
accentuată a relațiilor sociale de vecinătate, resimțită experențial de
majoritatea interlocutorilor cu care am discutat, determinată de stilul de
viață actual al colocatarilor și de schimbările social-politice prin care a trecut
țara noastră în ultimii treizeci de ani, inclusiv schimbarea bruscă de regim
politic și privatizarea masivă ce i-a urmat. Vecinii sunt considerați fie deconectați
și necomunicativi, interesați doar de propria persoană, egoiști și
lipsiți de simț civic și comunitar, fie prea preocupați în a-și asigura traiul de
zi cu zi pentru a putea fi implicați în alte relații sociale în afara nucleului de
familie.Interacțiunile sociale în spațiul comun al scărilor de bloc sunt rare,
ședințele asociației de proprietari inexistente, pretextele de reconectare au
dispărut din practicile curente (ex:diverse necesități ale gospodăriei sau
supravegherea comună a copiilor) iar evenimentele comunitare în spațiu
public lipsesc în totalitate. Singurul spațiu public care unește totuși acest
micro-cartier din București este parcul Pecineaga, în care copiii desfășoară
activități sportive iar adulții stau pe bănci și discută sau își plimbă animalele
de companie. Parcul Pecineaga și străzile adiacente reprezintă spațiul
public (și privat) asupra căruia m-am axat în termeni de cercetare de teren
și derularea interviurilor, ca loc ce are potențialitatea de a reînnoda și dezvolta
relații sociale de vecinătate sănătoase, care să constituie un panaceu
în situația actuală de criză si lipsa de încredere între indivizi, accentuată de
pandemia cu Covid-19.
1

Context și metodologie de
cercetare
Prezentul studiu face parte din proiectul „Vecinii Comunității” și își propune
să cartografieze din punct de vedere antropologic relațiile sociale de vecinătate
și semnificațiile atribuite acestora de către indivizi ce locuiesc în zona
parcului Pecineaga, cartierul Rahova-Sălaj din sectorul 5 al Bucureștiului. În
acest sens, cu privire la metodologia de cercetare aplicată, am strâns date
de teren prin metoda observației participative și prin interviuri semi-structurate,
ce au variat ca durată între 15 și 60 de minute. În timpul imersiunilor în
teren am discutat cu 12 persoane de vârste (16-86 de ani) și categorii sociale
diferite (liceeni, contabili, profesori, muncitori, educatori, economiști,
corporatiști, pensionari). Reacțiile interlocutorilor mei au fost diferite: de la
suspiciunea că aș face parte dintr-un partid politic (cercetarea s-a desfășurat
concomitent cu campania electorală pentru alegerile locale) și refuzul de
a sta de vorbă, la entuziasm și dezvăluirea unor povești intense și personale.
Pentru a proteja identitatea lor, toate numele au fost schimbate. Mai
mult decât interviurile în sine, oamenii s- au arătat interesați de eventuale
evenimente ce ar putea avea loc în cartier sau în parcul Pecineaga, oportunități
de a crește coeziunea și cooperarea între vecini: fie evenimente sportive
(tenis de masă, badmington, tenis de picior) și activități recreative, fie
acțiuni comunitare în incinta scării de bloc (a fost menționată instalarea
unei biblioteci comune, de scară) fie evenimente/ateliere pentru copii (sportive,
piese de teatru, performance-uri, concerte).
2

Mi-am propus să obțin o percepție cât mai eterogenă a zonei studiate și a
relațiilor comunitare de vecinătate. Așadar, pentru intâlnirile conduse am
gândit următorul ghid de interviu:
• De cât timp locuiți în zonă?
• Câte etaje are blocul în care locuiți?
• Cum vi se pare această zonă? Vă place cartierul în care locuiți?
• Cum ați descrie parcul Pecineaga? Ce fel de oameni vin aici?
• Dumneavoastră de ce veniți în parc?
• Ce fel de oameni locuiesc aici?
• Cum e la dumneavoastră în bloc?
• Cum vă înțelegeți cu vecinii de bloc?
• Există activități pe care le faceți împreună?
• La ce fel de acțiuni comunitare v-ați dori să participați?
• Considerați că faceți parte dintr-o comunitate?
3

Terenul de cercetare. Descriere, observații
și interpretări.
Parcul Pecingeana, 1979
Sursa: https://www.facebook.com/comunitatearahova/photos/a.542984569213197/542984809213173
Sursa: https://www.facebook.com/comunitatearahova/photos/a.542984569213197/542984822546505
4

Parcul Pecineaga din sectorul 5 al Bucureștiului a fost construit în anii 70 și
deservește locuitorii străzilor Pecineaga, Aleea Sălaj, Aleea Pricopan, Strada
Pricopan și Șoseaua Sălaj, mai multe detalii despre istoria socială a locului
fiind indisponibile în mediul online. Dimensiunea de 2000 mp, din care 800
mp retrocedați unui dezvoltator imobiliar, permite desfășurarea minimală
de activități recreative: spațiul dispune de un loc de joacă pentru copii, un
teren de baschet, un mic patinoar funcțional doar în sezonul rece, bănci și
spațiu verde neîngrijit, zone aride. Aspectul general este însă dezolant, cu
mașini parcate ilegal, coșuri de gunoi inexistente, bănci insuficiente, lipsa
unui spațiu dedicat animalelor de companie, locuitorii semnalând lipsa
interesului autorităților publice pentru reamenajarea parcului și a locului de
joacă pentru copii, singura măsură luată fiind instalarea unui post de pază
în incinta spațiului.
Parcul umbros ce găzduiește peste 40 de frasini vechi de 70 de ani are
acum două alei principale unite de un mic scuar și se află în mijlocul unui
conglomerat de blocuri de 4 etaje, construite în perioada comunistă, parte
dintre ele aflate momentan în procesul de reabilitare termică, în care
locuiesc indivizi din toate categoriile sociale și de diferite etnii, populația
fiind puternic eterogenă. L-am vizitat în repetate rânduri, la ore diferite, in
zilele săptămânii și în weekend. Principalele activități ale rezidenților sunt
promenada pe aleile parcului, supravegherea copiilor, plimbarea animalelor
de companie și întâlnirile colocviale. Am întâlnit oameni în vârstă, copii,
adolescenți și tineri. Deși din discuțiile avute a reieșit existența unor forme
de infracțiune, mai ales seara și în timpul nopții, nu am surprins niciun
moment tensionat între cei prezenți în incinta parcului. Atmosfera generală
a fost una relaxată, de început de toamnă, atât în spațiul public al parcului,
cât și pe aleile/străzile adiacente.
5

Parcul Pecineaga 15.10.2020
În afara incintei parcului, pe Străzile Pecineaga și Aleea Sălaj activitățile de
socializare sunt aproape inexistente, vecinii se salută fugitiv, rareori se
opresc să schimbe câteva vorbe. Contactul este minimal și rapid, singura
interacțiune în incinta scării de bloc este o dată pe lună cu administratorul
care colectează banii pentru întreținere. Media de vârstă a locuitorilor este
înaintată, deși nu lipsesc nici adolescenții, nici tinerele familii cu copii. Din
punct de vedere al categoriilor socio-profesionale, așa cum menționam, am
întâlnit pensionari, economiști, profesori la liceu si profesori universitari,
educatori, muncitori, contabili, lucrători comerciali, corporatiști.
Prin ochii locuitorilor săi, micro-cartierul se prezintă fie unul prietenos și
liniștit, fie unul marcat de infracțiuni, inegalități sociale și conflicte etnice,
toate acestea din urmă fiind puse pe seama lipsei de educație și dezinteresului
autorităților locale, dublate de îndeplinirea în primul rând a propriilor
nevoi de siguranță și confort.
6

„Nu sunt mulțumită de cartier, nu există o comunitate strânsă și prietenoasă,
sunt multe infracțiuni, copiii mici sunt hărțuiți de cei mari, de
exemplu. Unii dintre vecini beau, mănâncă, sparg semințe în fața blocului,
scuipă, lasă mizerie.” (Claudia, 48 de ani, economistă)
„Ziua și după-amiaza vine un anumit tip de oameni, mai civilizați, seara
alt tip, vin adolescenții care sparg semințe, lasă gunoaie, beau, vorbesc
tare, fac zgomot. Aș fi vrut să amenajez un pic grădina asta din jurul blocului,
să pun câteva scaune, mese, să stăm mai mulți vecini. Dar apoi
m-am oprit că, vară fiind, urmau să stea până târziu, să fumeze, să bea,
să vorbească tare, iar eu am copil mic, sunt fix sub geamul meu.” (Mihai,
38 ani, președinte al unei asociații de proprietari din Strada Pecineaga)
Relațiile dintre vecini sunt problematice și tensionate, polarizarea socială
și lipsa unei comunități marchează tranziția către un individualism generalizat
și o izolare socială percepute ca fiind mai accentuate în cazul vecinilor
noi ce s-au mutat de curând în zona Pecineaga.
„Oamenii se mută și că există conflicte între vecini. Aștia nou mutați nu
se ajută, sunt în stare să se mănânce între ei, fiecare închide ușa de la
casă și nu-l mai interesează ce se întâmplă în jur.” (Elena, 65 de ani,
administrator blocuri străzile Pecineaga și Pricopan)
Blocul socialist, în care locuiesc indivizii cu care am discutat, a fost gândit,
din punct de vedere ideologic, ca element de omogenizare socială, ca spațiu
constrângător, ce îndeamnă locatarii la manifestarea unei individualități mai
pronunțate. (Mihăilescu, Nicolau, Gheorghiu, Olaru;1994). Această corelație
împreună cu disponibilizările și incertitudinile survenite piața muncii după
căderea regimului comunist au alimentat tendința către individualism
menționată frecvent de interlocutorii mei: „La nivel individual, succesul
social este urmărit adesea ca o demonstrație de diferențiere, ca reușită a
individualizării, presupunând în acest caz o desprindere, chiar distrugere, a
mai vechilor solidarități sociale” (Mihăilescu, Nicolau, Gheorghiu,
Olaru;1994).
7

Schimbarea sistemului politic și adaptarea la economia de piață au produs
efecte sociale puternice, resimțite în particular de clasa muncitoare ce
popula mare parte din blocurile recent construite în cartierele-dormitor ale
Bucureștiului. Fluctuațiile financiare care au afectat familiile în anii 1990 au
determinat și o erodare a relațiilor comunitare și de vecinătate.
„În anii 90, când au început să îmbătrânească, să decadă, să moară, a început
și râca între vecini, invidia, dușmănia. Înainte de 89 veneau la mine
acasă să achite, eram așa de apropiați. După revoluție, unii au decăzut, alții
au crescut, s-au dus la școală, la facultate, alții au început să fie invidioși
pentru că au rămas fără serviciu, toate disponibilizările, toate ordonanțele
de urgență care au afectat multă lume, când au început să se privatizeze
întreprinderile de stat și oamenii au fost dați afară.” (Elena, 65 de ani, administrator
blocuri străzile Pecineaga și Pricopan)
Similar, comparația ce vizează relațiile sociale de vecinătate mult mai strânse
în mediul rural versus mediul urban sau provincie versus Capitală și nostalgia
legată de locuirea și comunitățile sătești marchează descompunerea
micro-ecosistemului social și accentuează diferențierile de clasă socială și
clivajul intergenerațional persistent în marile orașe post socialiste.
„ Zona e ok, îmi place cartierul, locuiesc aici de 20 de ani, împreună cu familia.
Ce mă nemulțumște sunt relațiile dintre vecini, care s-au răcit și s-au
schimbat față de cum erau la țară sau înainte de 89, acum sunt tratată cu
indiferență. Vecinii sunt mai reci, mai distanți, sunt egoiști, nu-i mai interesează,
nu mai e ca pe vremuri, când te cunoșteai cu toată lumea, stăteai de
vorbă, te împrumutai cu una-alta, acum nu-ți mai dă nimeni nimic dacă ai
nevoie.” (Corina, 50 de ani)
„Oamenii sunt foarte reci, față de cei din provincie. Eu ma duc des în Teleorman,
am rude acolo, și e foarte diferit. Aici sunt mai egoiști, nici la ședințe
de asociație nu mai participă. Vin târziu acasă, nu mai socializează
cum era pe vremea lui Ceaușescu, acum și cu pandemia asta, nici fețele
nu ni le mai vedem, ne-au pus botniță. Ce să zic, nu, nu aș apela la
vecini pentru nimic.” (Doina, 65 de ani, fostă educatoare de
grădiniță)
8

Pretextele pentru întâlnirile dintre vecini, cum sunt ședințele de asociație,
se desfășoară din ce în ce mai rar, pentru unele asociații de proprietari
aproape niciodată. Cea mai elocventă situație ce întărește ideea lipsei sociabilității
dintre vecini este cea a unui bloc cu două scări din strada Pecineaga,
în care există momentan două asociații de proprietari, pentru fiecare scară.
Lipsa de comunicare și conflictele apărute cu privire la alegerea președintelui
de asociație au generat această situație atipică.
„Nu, nu cred că se mai poate face ceva, să se mai lege relații. Vă zic eu un
caz real, cum s-au certat niște vecini cu fostul președinte de asociație.
Oamenii erau pasionați de grădinărit și au plantat flori foarte frumoase
în grădina din spatele blocului și când au trebuit să o ude, i-au cerut voie
să scoată un furtun de la geam și nu i-a lăsat, și acum cară apă cu gălețile
din casă.” (Corina, 50 de ani, locatară în blocul 17C, cu două acociații de
proprietari)
„Acum, nici măcar nu se mai fac ședințe de administrație, nu se mai
strâng oamenii, mai mult fac grupuri, grupuri, nu mai sunt legați.” (Elena,
65 de ani, administrator blocuri străzile Pecineaga și Pricopan)
”Zona e în regulă, îmi place, stau la 4 etaje, știu vecinii așa oarecum, dar
nu am nicio relație cu ei, ne vedem doar când participăm la ședințele de
asociație, dar și atunci vin foarte puțini oameni” – Maria (45 ani,
profesor univesitar)
9

Imobilul cu două scări și două asociații de proprietari, strada Pecineaga
Locatarii din împrejmuimile parcului Pecineaga manifestă atitudini rezervate
față de posibilitatea recreării unui spațiu comunitar în care relațiile de
vecinătate să se coaguleze, de aceea nici nu se recunosc ca făcând parte
dintr-o comunitate de cartier. Însă, așa cum va reieși din mini-portretele
descrise mai jos, se arată deschiși spre a participa activ la activități comunitare,
au fost dispuși să îmi lase datele de contact, pentru a-i informa cu
privire la eventuale evenimente și acțiuni ce urmează a avea loc în incintele
scărilor de bloc sau în parcul Pecineaga.
Portrete ale comunității
Doamna Corina are 50 de ani și locuiește de mai bine de 20 de ani, împreună
cu familia, într- un bloc de 4 etaje, cu două scări, pe strada Pecigeana.
Fiecare scară are propria asociație deproprietari și câte un președinte de
asociație desemnat, deoarece vecinii nu au reușit să agreeze asupra unui
singur președinte de asociație. Povestește că locatarii s-au certat la fiecare
ședință de asociație și au hotărât să ia deciziile la nivel de scară, nu de
bloc. Îi place cartierul în care locuiește, dar o nemulțumesc relațiile
actuale dintre vecini. Îi consideră mai reci, mai distanți, mai egoiști
decât înainte (de anii 90) și acuză indiferența cu care
este tratată.
10

Pe vremuri lucrurile erau diferite, oamenii se cunoșteau toți între ei, stăteau
de vorbă, se împrumutau cu diverse lucruri sau necesități, spre deosebire
de momentul actual, când nimeni nu se oferă să ajute: „Dacă e unu mai
bogat în bloc, nu-l mai salută nimeni, dar să știți că nu toți oamenii bogați
sunt și răi, dimpotrivă. Nu, nu cred că se mai poate face ceva, să se mai lege
relații. Vă zic eu un caz real, cum s-au certat niște vecini cu fostul președinte
de asociație. Oamenii erau pasionați de grădinărit și au plantat flori foarte
frumoase în grădina din spatele blocului și când au trebuit să o ude, i-au
cerut voie să scoată un furtun de la geam și nu i-a lăsat, și acum cară apă cu
gălețile din casă.” (Nicoleta, 50 de ani)
Domnul Marin are 86 de ani și locuiește de 40 de ani pe aleea Pricopan.
Ne-am cunoscut în parcul Pecineaga, vine în fiecare zi în parc să stea pe
bancă și să privească lumea, fiind singurul spațiu verde din împrejmurimile
blocului. L-am surprins când stătea de vorbă cu un prieten, vecin de cartier.
E fost muncitor dintr-o fabrică a regimului comunist, mărturisește că a fost
activist de partid și că pe vremuri oamenii comunicau mai mult, se înțelegeau
mai bine, nu existau așa diferențe mari: „Lumea e bătrână la noi în
bloc, am o vecină care locuiește singură, e și senilă. Dar președintele de
asociație e un tip tânăr, cu un copil nou-născut, s-a schimbat de curând. Îmi
cunosc toți vecinii, dar nu am cine știe relații cu ei, doar ne salutăm, nu îi
interesează, noi suntem bătrâni, nu-i mai interesează de bătrâni.” (Marin, 86
de ani)
Doamna Elena, în vârstă de 65 de ani, este administrator la mai multe scări
de bloc din strada Pecineaga, aleea Pricopan, aleea Sălaj. Fostă muncitoare
necalificată la Uzina de Reparații și Utilaje din strada Doina, nr 9, de 40 de
ani se ocupă de colectarea sumelor pentru întreținere și de plata facturilor
pentru fiecare asociație de proprietari. Tot de atâta timp cunoaște în detaliu
viața comunității, cunoaște vecinii din toate aceste blocuri și consideră că
principalul motiv pentru care oamenii se mută din cartier îl constituie divergențele
dintre vecini: „În anii 90, când au început să îmbătrânească, să
decadă, să moară, a început și râca între vecini, invidia, dușmănia. Înainte
de 89 veneau la mine acasă să achite, eram așa de apropiați.
11

Pe vremuri lucrurile erau diferite, oamenii se cunoșteau toți între ei, stăteau
de vorbă, se împrumutau cu diverse lucruri sau necesități, spre deosebire
de momentul actual, când nimeni nu se oferă să ajute: „Dacă e unu mai
bogat în bloc, nu-l mai salută nimeni, dar să știți că nu toți oamenii bogați
sunt și răi, dimpotrivă. Nu, nu cred că se mai poate face ceva, să se mai lege
relații. Vă zic eu un caz real, cum s-au certat niște vecini cu fostul președinte
de asociație. Oamenii erau pasionați de grădinărit și au plantat flori foarte
frumoase în grădina din spatele blocului și când au trebuit să o ude, i-au
cerut voie să scoată un furtun de la geam și nu i-a lăsat, și acum cară apă cu
gălețile din casă.” (Nicoleta, 50 de ani)
Domnul Marin are 86 de ani și locuiește de 40 de ani pe aleea Pricopan.
Ne-am cunoscut în parcul Pecineaga, vine în fiecare zi în parc să stea pe
bancă și să privească lumea, fiind singurul spațiu verde din împrejmurimile
blocului. L-am surprins când stătea de vorbă cu un prieten, vecin de cartier.
E fost muncitor dintr-o fabrică a regimului comunist, mărturisește că a fost
activist de partid și că pe vremuri oamenii comunicau mai mult, se înțelegeau
mai bine, nu existau așa diferențe mari: „Lumea e bătrână la noi în
bloc, am o vecină care locuiește singură, e și senilă. Dar președintele de
asociație e un tip tânăr, cu un copil nou-născut, s-a schimbat de curând. Îmi
cunosc toți vecinii, dar nu am cine știe relații cu ei, doar ne salutăm, nu îi
interesează, noi suntem bătrâni, nu-i mai interesează de bătrâni.” (Marin, 86
de ani)
Doamna Elena, în vârstă de 65 de ani, este administrator la mai multe scări
de bloc din strada Pecineaga, aleea Pricopan, aleea Sălaj. Fostă muncitoare
necalificată la Uzina de Reparații și Utilaje din strada Doina, nr 9, de 40 de
ani se ocupă de colectarea sumelor pentru întreținere și de plata facturilor
pentru fiecare asociație de proprietari. Tot de atâta timp cunoaște în detaliu
viața comunității, cunoaște vecinii din toate aceste blocuri și consideră că
principalul motiv pentru care oamenii se mută din cartier îl constituie divergențele
dintre vecini: „În anii 90, când au început să îmbătrânească, să
decadă, să moară, a început și râca între vecini, invidia, dușmănia. Înainte
de 89 veneau la mine acasă să achite, eram așa de apropiați.
11

După revoluție, unii au decăzut, alții au crescut, s-au dus la școală, la facultate,
alții au început să fie invidioși pentru că au rămas fără serviciu, toate
disponibilizările, toate ordonanțele de urgență care au afectat multă lume,
când au început să se privatizeze întreprinderile de stat și oamenii au fost
dați afară. Acum, nici măcar nu se mai fac ședințe de administrație, nu se
mai strâng oamenii, ma mult fac grupuri, grupuri, nu mai sunt legați. Noii
proprietarii sau chiriașii nu se ajută între ei, sunt în stare să se mănânce,
fiecare închide ușa la casă și nu-i mai interesează ce se întâmplă. E adevărat
că au fost care m-au ajutat, când a murit soțul meu, acum un an, au trimis
coroane de flori și bani pentru înmormântare, în afară de blocul 30A, unde
n-a venit nimeni nici măcar cu o lumânare, oamenii ăia sunt foarte reci și
nepăsători.” (Valentina, 65 de ani)
Domnul Cosmin, în vârstă de 37 de ani, locuiește de 35 de ani într-un bloc
de 4 etaje de pe șoseaua Sălaj. Am stat de vorbă cu el într-o sâmbătă
după-amiază, în timp ce se juca cu fiica sa în vârstă de 2 ani, pe aleile ce
înconjoară parcul Pecineaga. Îmi spune că la el în scară sunt preponderent
locatari de vârste înaintate, între 55-70 de ani, care locuiesc acolo de când
imobilele au fost construite și date în folosință. Ei se mai ajută, comunică
între ei, mai stau de vorbă pe scara blocului, pe băncile din parc. Cei tineri,
între 30-40 ani, care s-au mutat de curând, nici măcar nu se salută, stau
ascunși în casele lor. Cosmin consideră că tehnologia îndepărtează oamenii
și mediul digital reduce comunicarea directă, nemediată. Detestă parcul
Pecineaga, îl consideră arid și neîngrijit, detestă locul de joacă pentru copii
dar momentan nu are de ales, nu are timp să meargă cu copilul în parcuri
mai mari din oraș. Dacă s-ar organiza evenimente pentru a îmbunătăți
relațiile dintre vecini, ar participa în limita timpului disponibil, dar mai ales ar
participa la evenimente dedicate copiilor.
Doamna Claudia este economistă, are 48 de ani și locuiește pe Aleea Sălaj
de 10 ani, s-a mutat cu familia din cartierul Drumul Taberei. Nu e mulțumită
de cartierul în care locuiește acum, consideră că nu există o comunitate
strânsă, din pricina oamenilor care s-au înrăit în ultimii ani, fiecare e pe cont
propriu, foarte ocupați și indiferenți. Media de vârstă în scara în care
locuiește e undeva înspre 60 de ani și oamenii nu se mai ajută cum o
făceau pe vremuri. Insistă să o informăm în cazul în care vom
organiza în Parcul Pecigeana evenimente și ateliere pentru
copii.
12

Doamna Ecaterina, fostă profesoară de biologie, actualmente pensionară
de 20 de ani, locuiește din 1984 într-un imobil de 4 etaje de pe Aleea Sălaj.
Am întâlnit-o într-o duminică după-amiaza pe una dintre aleile parcului, se
odihnea la soare, pe bancă. Este nostalgică după timpurile în care se cunoștea
cu toată lumea pe scara blocului, dar acum au murit cam toți cei în
vârstă și relațiile s-au răcit considerabil. Scara e pustie, e tot timpul liniște,
majoritatea vecinilor au case în provincie sau în împrejmuririle Bucureștiului,
ședințele de asociație nu se mai țin de la revoluție încoace iar pe administratorul
blocului nu-l interesează relațiile de bună vecinătate, nu este
cooperant și nu intervine dacă apar conflicte între locatari. Cu vecinii tineri
se înțelege bine, îi descrie ca fiind drăguți, amabili, săritori și respectuoși. În
perioda carantinei a fost ajutată de cei tineri, i-au cumpărat cele necesare
traiului zilnic și i le-au adus la ușa apartamentului. În bloc locuiește doar o
singură familie cu copii.
Doamna Florentina locuiește de 1 an în Sălaj, se află în Parcul Pecineaga
împreună cu cele două fete ale sale care se joacă pe terenul de baschet.
Este reticentă înspre a discuta despre locuirea în cartier, îmi spune doar că
nu are probleme cu vecinii, nici nu îi cunoaște prea bine, o singură dată a
apelat la vecina de ușă ca să-i achite întreținerea. Muncește foarte mult, în
ture de seară și de noapte și nu are timp să interacționeze cu vecinii. O
interesează să participe la evenimente în cartier, dacă ar fi adresate copiilor.
13

Doamna Magdalena are 65 de ani și 35 de ani a fost contabilă la CEC, acum
a ieșit la pensie, câteodată iese în Parcul Pecineaga pentru a lua aer și a
schimba câteva vorbe cu o vecină de cartier. Le-am cunoscut împreună,
sunt prietene de 20 de ani. Îmi povestește că în zonă oamenii sunt ciudați,
acum și mai depărtați cu distanțarea fizică impusă de pandemia Covid- 19,
cel mai neobișnuit i se pare la Biserică, să nu mai poți atinge icoanele.
Locuiește într-un bloc de 4 etaje și majoritatea vecinilor sunt bătrâni, și ei îi
este greu să urce scările. În ultimul timp nu a apelat la nimeni, își aduce
aminte că a avut nevoie la un moment dat de ajutorul administratorului și
nu l-a primit, era vorba de o problemă cu țevile de apă. Noaptea se schimbă
atmosfera în parc și în cartier, semnalează prezența consumatorilor de
droguri. Nostalgică după actorii români consacrați de teatru și film, și-ar dori
să participe la acțiuni comunitare ce implică organizarea de piese de teatru
și concerte de muzică clasică, spectacole și dansuri populare. Cu referire la
amenajarea parcului, consideră că ar fi binevenită o fântână arteziană.
Grup de bărbați care joacă tenis de picior în parcul Pecineaga
14

CONCLUZII
Prezentul raport de cercetare antropologică a investigat interacțiunile sociale
și de vecinătate prezente în spațiul ce desemnează împrejmuimile parcului
Pecineaga, investigând semnificațiile atribuite de către cei intervievați,
precum și nevoile de reconectare socială la micro-comunitatea de cartier,
resimțite cu atât mai puternic cu cât restricțiile impuse de pandemia cu
Covid-19 se înăspresc.
Interlocutorii au povestit cu interes despre zona în care locuiesc, despre
cum își petrec timpul în cartier, despre bloc si vecini, despre cum resimt
schimbarea relațiilor sociale de-a lungul timpului, despre asemănări și deosebiri
față de perioada socialistă și comunități rurale/urbane. În general,
vecinii au fost actualmente percepuți ca fiind necomunicativi, individualiști și
străini, prea absorbiți de propriile nevoi și neimplicați în bunul mers al
micro-comunității de bloc.
Parcul Pecineaga asigură spațiul public în care relațiile de vecinătate s-ar
putea dezvolta în viitor, însă nu este suficient. Implicarea în activități
comune, cu precădere evenimente/ateliere dedicate copiilor, atât în aer
liber cât și în incinta blocului, respectând măsurile de limitare a răspândirii
virusului Covid-19, ar intensifica interacțiunile dintre vecini și ar constitui un
prim pas către construcția unei comunități de cartier, așa cum și-o amintesc
cei mai nostalgici dintre ei, în care indivizii să beneficieze de suport și asistență
în caz de nevoie, precum și de atenuarea sentimentelor de singuratate
si lipsă de apartenență.
Interlocutorii au menționat nevoia unor acțiuni comunitare concrete
precum instalarea unei biblioteci de scară, la care vecinii să participe și pe
care să o folosească ulterior pentru a împrumuta cărți și a schimba impresii
și opinii despre volumele citite. De asemenea, o mică bibliotecă în incinta
scării de bloc ar schimba percepția asupa spațiului comun al foaierului, ar
înveseli și însenina intrarea în imobil. Un astfel de eveniment ar implica activ
vecinii, atât în procesul de montare, cât și ulterior, în menținerea acesteia,
prin angajamentul de a returna cărțile împrumutate, pentru a putea beneficia
de ele și alți colocatari. Vor fi implicate și familiile cu copii, nevoia de a
avea o secțiune de carte dedicată copiilor și alte acțiuni pentru copii fiind de
multe ori subliniată de către cei cu care am discutat, în timpul interviurilor.
15

Așadar, conform locuitorilor din zona parcului Pecineaga, inițiativa
„Vecinii comunității” este binevenită și necesară deopotrivă, în condițiile
actuale de distanțare fizică. Deși contactul social prin intermediul tehnologiei
a devenit o necesitate, comunitatea formată în jurul locuinței rămâne
prima punte dintre universul intim, domestic, și cel public, social.
Surse:
Vintilă Mihăilescu / Viorica Nicolau / Mircea Gheorghiu / Costel Olaru – Blocul între loc și locuire;
Revista de cercetări sociale; 1994
http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/natura/parcul-pecineaga-6032.html
http://stiri.tvr.ro/zeci-de-frasini-din-parcul-bucure--tean-pecineaga--in-pericol-sa-fie-inlocui--i-de----un-
bloc_821816.html#view
http://www.inprimarie.ro/vraja-parcului-pecineaga/
https://www.libertatea.ro/stiri/parcuri-de-milioane-in-cel-mai-sarac-sector-al-capitalei-2510861
https://www.facebook.com/pages/Parc%20Pecineaga/553228248050898/
https://www.facebook.com/USRsector5/
https://www.facebook.com/ALDE.SECTOR5
16