Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

cealaltă fiind închisă cît mai ermetic cu un tampon umed. Este bine
ca ochii bolnavului să fie acoperiţi. Examinatorul se plasează la o
distanţă cît mai mare de bolnav, pe axa conductului auditiv extern
şi pronunţă cu vocea şoptită unele cuvinte, pe care bolnavul trebuie
să le repete. Dacă bolnavul nu reproduce corect cuvintele, examinatorul
repetă proba de la o distanţă mai apropiată. Se consideră auzul
normal, dacă vocea şoptită este auzită de la distanţă de cel puţin
6 metri. O activitate auditivă scăzută se exprimă prin raportul
dintre distanţa de la care este auzită vocea cu distanţa necesară în
condiţiuni fiziologice.
Dacă vocea şoptită nu este percepută nici de la distanţa de 20
cm se va relua proba de la început cu vocea de conversaţie. Se consideră
auzul practic normal, dacă vocea de conversaţie este auzită
de la distanţa de 12 m, dar ea poate fi auzită şi de la 40 de m.
Audibilitatea cuvintelor nu este uniformă. Vocalele de tonalitate
joasă se aud mai greu decît cele înalte. Cuvintele cele mai potrivite
pentru acumetrie vocale sînt : lucru, tutun, cucu, motor, boboc, sobor,
mama, şase, şapte, mere, pere, zece, mimi, cinci, pitic etc. în locul
vocii şoptite, se poate utiliza si sunetul unui ceasornic.
Acumetria instrumentală se poate executa cu diapazoaue sau cu
audiometre.
Diapazoanele utilizate pentru examenul auzului sînt gradate în
octave, cele mai importante fiind cu 129, 512, l 024, 2 048 şi 4 096
vibraţii duble pe secundă. Probele fundamentale ale auzului se execută
cu diapazonul de 128 vibraţii.
Determinarea conducerii aeriene a vibraţiunilor sonore se face
punînd în vibraţie diapazonul prin percutare şi aşezîndu-1 la un cm
de conductul auditiv extern. Se cronometrează în secunde durata
de timp în care bolnavul aude vibraţia diapazonului. Pentru determinarea
condiTcerii osoase, diapazonul, pus în vibraţie, se aşază
pe mastoidă, cronometrînd durata de percepere a vibraţiilor, la
fel ca şi în cazul vibraţiilor aeriene. Eaportul între vibraţia
osoasă şi aeriană este de 1/3, adică perceperea sunetului pe cale
aeriană este de o durată de 3 ori mai mare decît pe cale osoasă.
Diapazoanele permit şi diferenţierea unei surdităţi de percepţia
de una de transmisie :
Proba Weber : se pune în vibraţie diapazonul şi se aşază cu
minerul pe vertexul bolnavului (fig. 247). în condiţiuni normale
sau leziuni simetrice, bolnavul aude vibraţiile la fel în cele două
urechi. Dacă însă bolnavul are tulburări auditive unilaterale, atunci
vibraţiile sonore se lateralizează. Lateralizarea spre urechea bolna-
594