Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

fenolsulfonftaleină. Luăm şi din aceasta 10 ml şi trimitem ambele
mostre la laborator.
Determinarea conţinutului de fenolsulfonftaleină a mostrelor de
urinase f ace pe cale colorimetrică şi se raportează la cantitatea totală,
de urină emisă la 70 minute după injectare. Funcţiunea rinichiului se
apreciază ca normală, dacă în cele 70 de minute se elimină cel puţin
50% din colorantul administrat, în caz contrar este vorba de leziunea
tubilor proximali prin care trece colorantul în urină.
Proba nu se poate aplica în insuficienţă cardiacă din cauza redu -
cerii irigaţiei renale.
Cromocistoscopia. Proba cu indigo-carmin. Proba de elimina re
a indigo-carminului apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui
rinichi în parte.
După introducerea cistoscopului în vezica urinară şi umplerea
ei cu lichid, se injectează 20 ml de soluţie indigo-carmin 0,4% pe
cale intravenoasă. Colorantul, fiind excretat repede din rinichi,
apare la nivelul orificiilor ureterale după 10 —15 minute, colorînd
urina din ce în ce mai închis în albastru, la fel în ambele părţi,
întîrzierea sau absenţa excreţiei colorantului, sau diferenţa de timp
şi ritmicitate între cele două părţi, reflectă gradul de leziune unisau
bilaterală a rinichiului.
Urmărirea eliminării cataboliţilor normali din sînge. Rinichiul
avînd principalul rol de a menţine constantă compoziţia sîngelui,
determinarea cantitativă a produşilor de dezasimilaţie din sîngo
oglindeşte în mare măsură capacitatea funcţională renală. Dintru
aceste produse importanţa cea mai mare o are dozarea substanţelor
azotate.
Determinarea ureei sanguine. Sîngele conţine azot cuprins în
proteinele plasmatice, numit azot proteic şi în alte substanţe azotate
în afară de proteine, numit azot neproteic, întrucît determinarea
azotului se face după dezalbuminarea serului, azotul neproteie
poartă şi numele de azot total. Valoarea lui normală este de 0,20
-0,40 gr la l 000 ml ser. El cuprinde ureea, creatinina, acidul uric,
amoniacul, acizi aminaţi, indican şi alte substanţe aromatice. 50%
din azotul total este reprezentat de uree. Valoarea ei creşte în insu -
ficienţă renală, ajungînd să reprezinte 90—95% din azotul total.
Eestul azotului poartă numele de azot rezidual.
Determinarea azotemiei se face prin dozarea ureei din sîngdi
după metoda Kowarski. Valorile ei normale sînt 0,15 —0,35 g ureo
în l 000 ml ser. Dacă ureea depăşeşte această cifră vorbim de hipera •
zotemie. Intre 0,5—1 g°/ 00 vorbim de ,,azotemie de alarmă", peşti» l
g °/ 00 este vorba de o insuficienţă renală gravă.
520