Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

bolnavul primeşte o masă din alimente solide; carne, pireu cu unt,
ouă tari, etc. fără lichide. La orele li—15—18 şi 20, bolnavul uri -
nează. Se măsoară şi se notează cantitatea şi densitatea fiecărei probe,
l >e la orele 20 pină la orele 8 ale zilei următoare se colectează urina
intr-o singură probă, la care se determină de asemenea cantitatea şi
densitatea. La orele 12 se controlează din nou greutatea corporală
:i bolnavului
în condiţiuni normale, în primele 4 ore se elimină toată cantitatea
de apă ingerată, eventual ceva mai mult. în primele două ore se
elimină mai mult de jumătatea din cantitatea totală, iar una din
emisiuni va avea peste 300 ml. Urina eliminată este foarte diluată, cu
0 densitate specifică l 000—1 003. După masă şi noaptea diureaza
Ncade mult, urina devine concentrată cu o densitate specifică de
1 025—1 030. Greutatea corp orală în cursul probei scade cu circa l kg.
în insuficienţa cardio-renală, lichidul ingerat se elimină cu întîrx-iere,
predomină diureza nocturnă, capacitatea de diluţie şi de concen -
traţie sînt reduse sau pierdute, greutatea corporală staţionează sau
creşte.
Proba de diluţie şi concentraţia a lui Volhard avînd numeroase
contraindicaţii (edeme generalizate, hipertensiune arterială, insu -
ficienţă renală înaintată), trebuie să aplicăm adesea metode mai
nimple.
Proba lui Zimniţki. Bolnavul este menţinut la un regim mixt.
în ziua probei — fără să i se modifice regimul alimentar — urinează
în sticle separate din 3 în 3 ore timp de 24 ore. Se determină volumul
şi densitatea la fiecare probă şi se notează. Cu cît cifrele obţinute sînt
mai îndepărtate între ele, cu atît capacitatea de adaptare a rinichiului
este mai bună. Proba poate fi completată cu dozarea clorurilor şi
\iveei din fiecare mostră de urină.
Probele eliminărilor provocate. Introducînd anumite substanţe
străine în organism, acestea vor fi eliminate pe cale renală. Procentul
si ritmul eliminării acestora reflectă capacitatea funcţională a rini -
chiului.
Proba cu fenolsulfonftaleină. Dimineaţa pe nemîncate bolnavul
urinează sau i se goleşte vezica urinară prin cataterism; din această
urină se reţine 10 ml pentru proba martor. I se injectează apoi pe
cale intramusculară 6 mg de fenolsulfonftaleină în soluţie alcalină,
după care i se dă un pahar de apă pentru activarea diurezei. După
70 de minute bolnavul goleşte vezica din nou, sau îl sondăm dacă
are retenţie şi notăm cantitatea de urină emisă. Dacă urina este
acidă, va avea o culoare portocalie, alcalinizînd-o cu hidroxid de sodiu,
devine roşie, a cărei intensitatea este în funcţie de conţinutul în
519