Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

Măsurarea presiunii venoase. Măsurarea presiunii venoase s*
face prin efectuarea unei legături directe între sîngele venos şi un
manometru. Măsurarea se poate executa cu apratul Villaret, can>
utilizează un manometru anaeroid legat de un ac de puncţie venoasii
printr-un tub de cauciuc de cea 30 cm, pe traiectul căruia este intercalai
un tub de sticlă, în locul aparatului Villaret se poate folosi şi un mă
nometru cu apă format dintr-un tub de sticlă lung de 30—40 cm,
gradat în cm sau în mm avînd un calibru de 2—3 mm, care se racor
dează la acul de puncţie la fel ca manometrul anaeroid şi se umple cu
ser fiziologic heparinat steril, întreaga tubulatură de cauciuc şi de
sticlă (inclusiv tubul gradat) ca şi acele de puncţie trebuie să fie perfect
sterile.
Măsurarea se face în stare de repaus, în decubit dorsal, îndepărtînd
perna de sub capul bolnavului, la nivelul venelor plicii cotului
sau a venei safene. Membrul la care se face măsurarea trebuie si\
fie în stare de completă relaxare şi exact la înălţimea inimii.
Se închide racordul de cauciuc al manometrului cu o pensă homostatică,
apoi se aplică garoul pe braţul bolnavului. Se dezinfectează
suprafaţa cutanată şi se introduce acul în lumenul venei
după tehnica venopuncţiilor obişnuite (vezi voi. II). Se îndepărtează
garoul de pe braţ şi se aşteaptă un minut pînă ce se restabileşti»
circulaţia, deci valorile tensionale normale în vena puncţionată;
apoi se deschide pensa hemostatică, realizînd comunicaţia directă
între venă şi manometru, în cazul aparatului Villaret, tensiunea
venoasă se citeşte direct pe cadranul manometrului în mm do
apă; în cazul manometrului cu apă, lichidul din tub coboanl
pînă ce ajunge la nivelul presiunii din venă. Se va avea grijii,
ca extremitatea inferioară a tubului gradat să fie fixat la nivelul
acului de puncţie.
Valoarea tensiunii venoase este de 4—6 mm Hg, sau 11—12 cin
apă. în insuficienţa cardiacă dreaptă şi globală presiunea creşte, iar
în colaps periferic scade.
INVESTIGAŢII RESPIRATORII
Interdependenţa funcţiilor circulatorii şi respiratorii face ni
numeroase probe funcţionale ale aparatului respirator să fie valorificate
şi în explorarea aparatului cardio-circulator. Astfel explorare
completă a funcţiei circulatorii prevede: determinarea consumului
de O 2 şi studiul ventilaţiei pulmonare (capacitatea vitală, volumul
expirator maxim pe secundă, debitul ventilator maxim, volumul
rezidual), precum şi stabilirea raportului între consumul de O 2 »>!
490
;