Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

tot cursul tratamentului. Munca curativă din spitale se duce în
general la un nivel ştiinţific ridicat, care reclamă cadre de asistenţi
medicali temeinic calificate şi specializate în ramurile de activitate
pentru care sînt repartizaţi.
Instituţii de tratament pentru bolnavi internaţi au existat şi în
antichitate, atît în Europa, cît şi în Asia. Instituţiile de izolare sînt
amintite în legile lui Hamurabi, Moise şi Mânu. Asklepiadele din
Grecia antică şi valetudinariile din epoca romană erau forme noi,
concretizate, ale instituţiilor cu caracter curativ, înfiinţate cu scopul
de a vindeca bolnavii, în epoca feudalismului se înfiinţează mici
staţionare lîngă biserici şi mînăstiri, dintre care unele se dezvoltă
mai tîrziu ca adevărate spitale. Caracterul lor filantropic reprezenta
unul din mijlocele de dominare ale clerului asupra maselor populare.
Abia pe la sfîrşitul secolului al XYIII-lea începe ca problema spitalelor
să reprezinte o preocupare ştiinţifică şi socială.
Eficienţa muncii dintr-un spital depinde în mare măsură şi de
amplasarea spitalului. Amplasarea ideală de spitalelor este pe terenuri
mari, înconjurate de zone verzi, departe de întreprinderile industriale
zgomotoase şi în afara centrului oraşelor mari, dar totuşi nu prea
departe de teritoriul pe care-1 servesc. Este avatajos dacă spitalul
se găseşte în direcţia inversă vînturilor dominante, căci astfel praful,
fumul, gazele emanate de întreprinderile industriale din oraş nu
vor polua aerul din jurul spitalului. Orientarea cea mai bună a spitalelor
este cu saloanele spre sud, fără alte construcţii în imediata lor
apropiere, pentru a nu opri lumina şi razele solare. Aprovizionare:)
cu apă şi canalizarea trebuie să funcţioneze ireproşabil. Mijloacele
de comunicaţie către centrul oraşului trebuie să fie uşor accesibile.
Unele dintre spitalele noastre actuale au fost clădite în trecui,
fără să se ţină seama de criteriile de mai sus. în alte centre/ prin
dezvoltarea oraşului, spitalul de la periferie a ajuns chiar în centrul
oraşului. Spitalele noi, care se construiesc sub regimul nostru, ţin
seama de toate normele ştiinţifice elaborate în problema construcţiilor
spitaliceşti (fig. 6).
Ca sistem de construcţie deosebim spitale pavilionare şi spitale
bloc. în sistemul pavilionar, secţiile spitalului se găsesc amplasate
în pavilioane separate. Un astfel de spital necesită un teritoriu
foarte mare, căci distanţa între pavilioane trebuie să f ie corespunzătoare,
pentru a nu lua lumina pavilionului vecin. Sistemul payilionar
asigură mai multă linişte pentru bolnavi, mai multă posibilitate
de mişcare, iar infecţiile şi epidemiile intraspitaliceşti sînt rare.
în acest sistem, construcţia dar mai ales întreţinerea sînt foarte
costisitoare, spitalul necesită mai mult personal, .iar colaborarea
între secţii este foarte mult îngreunată.
.32