Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

refac depozitele de glicogeu ale ficatului şi asigură astfel o bun .
funcţionare a celulei hepatice cu rol atît de important în metabolismul
intermediar şi în funcţia de dezintoxicare a organismului.
Aportul de glucide trebuie mărit în stările caşectice, denutriţio,
boli febrile, afecţiuni hepatice şi renale.
1)) Substanţele proteice reprezintă materialele plastice ;ilo
organismului, ele înlocuind substanţele distruse prin uzura f i 7. i
ologică sau patologică. Substanţele proteice reprezintă în acelaşi
timp o sursă importantă de energie şi constituie materia primă u
fermenţilor si a hormonilor.
Orice modificare în metabolismul proteic survenită în mod f i/ i
ologic ca sarcina, alăptarea, sau în mod patologic — ca în cur.snl
insuficienţei hepatice, tulburărilor de digestie sau absorbţie, sau prin
pierderi patologice în arsurile întinse, prin plasmexodie în nefrow,
în expectoraţii abundente, prin evacuări repetate de exsudat, in
hemoragii precum şi în caz de arderi exagerate în organism, ca în bol i Io
febrile — va determina creşterea necesităţii organismului în proteiiu 1 .
Rezistenţa organismului faţă de infecţii depinde în mare măsurii
de modul cum sînt satisfăcute necesităţile lui în proteine. Substan
ţele necesare procesului de vindecare, refacerii ţesuturilor distrus^,
vindecării plăgilor etc. se formează de asemenea pe seama proteinelor
din aportul alimentar. Formarea lor, în caz de carenţă protHnică,
întîrzie sau devine deficitară sau imposibilă.
Aportul insuficient de substanţe proteice de lungă durată determina
scăderea proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimulii!
hepatic, apariţia unei anemii şi, prin scăderea presiunii coloidowmotice
a sîngelui, retenţia apei în organism cu formare de edem o.
Necesitatea de substanţe proteice a organismului sănătos eslo
de l —1,5 g/kilocorp în 24 de ore. Astfel, o persoană de 60 kg necesit îl
zilnic 60 —90 g proteine. Această cantitate echivalează cu 240 —3<>0
de calorii şi reprezintă 10—15% din necesităţile totale ale organinmului.
în cazurile de arderi exagerate sau pierderi patologice, necesităţile
de proteine se măresc pînă la 2 —3 g/kilocorp, necesitat l
care trebuie neapărat satisfăcute, căci în caz contrar organismul
va recurge la rezervele sale proprii şi în primul rînd la ţesutul mu n-
cular. în caz de afecţiuni cu insuficienţă renală, în vederea menajării
rinichiului, raţia zilnică de proteine se va reduce vremelnic de exemplu
la 1/2 g/kilocorp.
Necesităţile în proteine ale organismului nu pot fi satisfăcut
totdeauna imediat. Important este ca pierderile din faza acută u
bolii să fie compensate printr-un aport mărit după trecerea aceslol
faze; aceasta deoarece în cazul bolilor infecţioase febrile, cu toni*
arderile intensificate, nu este oportună depăşirea cantităţii de 50 u
232