17.01.2021 Views

Tehnica îngrijirii bolnavului (MOZES).pdf

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

— în caz de leziuni ale membrelor inferioare, poziţia bolnavului

i ii timpul transportului va fi în decubit dorsal; sub membrul lezat

ui aşază o pernă sau o muşama, în raport cu natura afecţiunii.

— Membrul superior traumatizat se aşază peste toracele

liolnavului. La nevoie se fixează în această poziţie cu ajutorul unei

«•ijarfe.

Bolnavii inconştienţi vor fi transportaţi în decubit semiventral,

iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în

poziţie Trendelenburg. pentru a preveni acumularea şi aspiraţia

«(U'reţiilor.

Bolnavii neliniştiţi, excitaţi şi psihici, vor fi fixaţi pe targa,

neutru a nu cădea pe drum, avînd însă grijă ca gîtul şi toracele să

(d rămînă libere.

Targa va fi dusă de două sau patru persoane. Pentru sincronizarea

mişcărilor, ei trebuie să pornească la comandă, cu paşi schimbaţi

pentru a micşora oscilaţiile tărgii. Mersul trebuie să decurgă

cu paşi uşori, targa trebuind nici legănată, nici scuturată, în tot

l impui transportului, ea trebuie menţinută după posibilităţi în

poziţie orizontală; din acest motiv,la urcarea scărilor, brancardierul

• lin urmă, iar la coborîre, cel dinainte, vor ridica targa pînă aproape

ilt 1 nivelul orizontal. Dacă panta nu este prea accentuată, se poate

uitate de la această regulă, avînd însă grijă ca bolnavul să aibă totdeauna

capul în partea mai ridicată, ducîndu-1 la urcuş cu capul înainte,

Iu r la coborîre cu capul înapoi.

Bolnavul transportat cu targa va fi supravegheat tot timpul,

fio de asistenta care însoţeşte transportul, fie de brancardierul din

urmă. în acest ultim caz este mai bine dacă bolnavul va fi culcat

pe largă cu capul înainte, pentru ca, stînd faţă în faţă cu brancardierul,

să poată fi mai uşor supravegheat.

Transportul cu căruciorul (fig. 30). Cărucioarele utilizate pent

r u transportul bolnavului au în general înălţimea meselor de operaţie,

pentru a se putea transporta uşor bolnavul de pe cărucior pe

ninsă, sau invers. Ele sînt prevăzute cu 3 sau 4 roţi. Pe partea lor

«uporioară este întinsă o pînză — asemănătoare cu aceea de pe tărgi — |

M« care este culcat bolnavul. Unele cărucioare au în loc de pînză

numai un suport, pe care se poate aşeza o targa adaptabilă la cănirior

(porttargă, fig. 31). Dintre numeroasele prototipuri existente,

»«l u l preferabile porttărgile pliante, care se mînuiesc uşor şi nu ocupă

n|iu|iu în plus.

Kxistă garnituri complexe de paturi cu porttărgi la care suprafu(a

utilă a patului poate fi alunecată pe porttargă şi invers, evitând

nul IVI transpunerea bolnavului din pat pe targa, iar de aici înapoi

109

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!