17.11.2020 Views

Fondul pentru Inovare Civică - Catalizator al implicării la firul ierbii

Am creat Fondul pentru Inovare Civică în 2012, cu scopul de a fi un catalizator al potenţialului cetăţenilor de a-şi transforma şi dezvolta comunităţile. În ultimii 8 ani am finanțat 148 de proiecte dezvoltate de către ONG-uri mari și mici de peste tot din țară, cu acces redus la finanțare, care au sprijinit inițiative şi acţiuni civice inovatoare și au inspirat, susținut și responsabilizat cetățenii să contribuie activ la dezvoltarea comunităţilor lor. Începând cu 2015, programul a beneficiat de parteneriatul cu Romanian-American Foundation, care ni s-a alăturat efortului de a încuraja comunitățile să îşi contureze propriile modele de dezvoltare şi implicare civică. Programul se adresează cu precădere organizaţiilor mici, care lucrează la firul ierbii şi al căror buget nu depăşeşte 60.000$ pe an. Promovarea valorilor democratice, acţiunile civice derulate atât la nivelul comunităţilor locale, cât şi la nivel naţional, formularea de propuneri de politici publice, monitorizarea autorităţilor şi instituţiilor publice sunt câteva dintre direcţiile de acţiune posibile pentru organizațiile care derulează proiecte cu finanțare de la Fondul pentru Inovare Civică. Ne-au fost și ne sunt alături partenerii din mediul privat, fără de care acest program nu ar fi putut exista - atât din punct de vedere financiar, cât mai ales datorită faptului că au crezut în ceea ce își propune CIF – să mobilizeze oamenii pentru a-și construi și dezvolta comunități sustenabile, active și sănătoase.

Am creat Fondul pentru Inovare Civică în 2012, cu scopul de a fi un catalizator al potenţialului cetăţenilor de a-şi transforma şi dezvolta comunităţile. În ultimii 8 ani am finanțat 148 de proiecte dezvoltate de către ONG-uri mari și mici de peste tot din țară, cu acces redus la finanțare, care au sprijinit inițiative şi acţiuni civice inovatoare și au inspirat, susținut și responsabilizat cetățenii să contribuie activ la dezvoltarea comunităţilor lor.
Începând cu 2015, programul a beneficiat de parteneriatul cu Romanian-American Foundation, care ni s-a alăturat efortului de a încuraja comunitățile să îşi contureze propriile modele de dezvoltare şi implicare civică. Programul se adresează cu precădere organizaţiilor mici, care lucrează la firul ierbii şi al căror buget nu depăşeşte 60.000$ pe an.
Promovarea valorilor democratice, acţiunile civice derulate atât la nivelul comunităţilor locale, cât şi la nivel naţional, formularea de propuneri de politici publice, monitorizarea autorităţilor şi instituţiilor publice sunt câteva dintre direcţiile de acţiune posibile pentru organizațiile care derulează proiecte cu finanțare de la Fondul pentru Inovare Civică.
Ne-au fost și ne sunt alături partenerii din mediul privat, fără de care acest program nu ar fi putut exista - atât din punct de vedere financiar, cât mai ales datorită faptului că au crezut în ceea ce își propune CIF – să mobilizeze oamenii pentru a-și construi și dezvolta comunități sustenabile, active și sănătoase.

SHOW MORE
SHOW LESS
  • No tags were found...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

de 25 de ani în sprijinul sectorului neguvernamental din România

Suntem o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în 1994 la inițiativa Comisiei Europene și implicată

de peste 25 de ani în dezvoltarea sectorului neguvernamental românesc.

Ne-am asumat încă de la început rolul de organizație suport pentru sectorul non-profit, promotor al acestuia,

precum și furnizor de servicii de asistență tehnică pentru programe de finanțare destinate sectorului ONG. Depășind

sfera adresabilității exclusive către organizațiile neguvernamentale, în prezent ne adresăm și lucrăm și cu alte

categorii relevante pentru dezvoltarea societății civile din România. Astfel, ceea ce ne diferențiază este că serviciile și

programele noastre de finanțare, consultanță, instruire, comunicare, advocacy și constituire de platforme de

reprezentare se completează reciproc și adaugă valoare unul altuia, servind dezvoltării societății civile atât prin

furnizarea lor directă în interiorul sectorului non-profit, cât și în afara sa.

Promovăm o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin

sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil societății civile și

întărirea cooperării cu celelalte sectoare.

Viziunea noastră este aceea a unei societăți civile puternice și influente, cu cetățeni responsabili, implicați, care își

promovează interesele și valorile pentru binele comunităților. Astfel, misiunea noastră este să dezvoltăm capacitatea

organizațiilor societății civile de a acționa eficient în interesul comunităților.

Consiliul director FDSC

Cătălin R. Crețu

Președintele Consiliului Director

Manager regional

Visa Europe & Visa International

Virginia Oțel

Communication Leader

Garanti Bank S.A.

Karen Fogg

fost Șef al Delegației

Comisiei Europene în România

Daniel Pană

Business Strategist

Marketing & Sales Expert

Iulius Rostas

Profesor invitat

Universitatea Corvinus din Budapesta

Dan Turturică

Jurnalist

Simona Gherghina

Prodecan

Universitatea din București,

Facultatea de Drept

Gabriel Bădescu

Președinte al Departamentului de Științe Politice

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

1

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!