371874113-Activitati-matematice-in-gradinita-Magdalena-Dumitrana-pdf

alt obiect « secret », care poate fi ţinut în pumn, astfel încât nimeni nu
ştie ce este până când obiectul nu ajunge la el şi nu spune cuvântul magic
« lângă ». Tot felul de variante sunt posibile pe măsură ce copiii se familiarizează
cu jocul ori au mai crescut. Se poate începe deodată, de la ambele
capete ale semicercului, două obiecte ascunse pornind unul spre altul.
Verbalizarea se face alternativ - când la un capăt, când la celălalt. Copiii
spun atât « lângă » cât şi « între » cine stau. Copiii din semicerc pot adopta
diferite poziţii, astfel încât cel căruia îi vine rândul trebuie să spună şi poziţia
celui lângă care stă. De pildă : « Eu stau lângă Mihai, care stă pe scaun,
şi lângă Dana, care stă sub masă. »
Se pot face cercuri de copii în care ei stau unul în spatele celuilalt,
variantele de joc fiind mai simple sau mai complexe, în funcţie de grupa
de vârstă. Astfel, fiecare copil spune în spatele ori în faţa cui se află. Mai
târziu, cele două variante se unesc şi fiecare copil îşi spune poziţia sa, raportându-se
atât la colegul din faţă, cât şi la cel din spate. La această structură
se pot adăuga diferite alte elemente de joc, precum trecerea unui
obiect de la unul la altul - bila magică, pietricica vorbitoare sau o păpuşă
care este trecută din mână în mână şi care « vorbeşte » în locul copilului.
Cel care este ultimul în şir şi la care se găseşte pentru ultima dată bila ori
pietricica vorbitoare trebuie să spună ce minunăţii face aceasta ş.a.m.d.
Găsirea unor idei cât mai interesante pentru acest fel de jocuri depinde
numai de educatoare.
Pe de altă parte, trebuie înţeles că nu partea ludică trebuie să
primeze, ci partea de învăţare ; nu trebuie ca elementul de gratuitate să fie
prea dificil - de pildă copiii să aibă prea multe activităţi de îndeplinit cu
bila, cu păpuşa astfel încât să se piardă din vedere obiectivul de învăţare al
jocului.
În plus pentru copil, jocul nu reprezintă întotdeauna ceva exclusiv
amuzant, ci trebuie să fie interesant şi să aibă un anumit grad de dificultate,
fără a presupune însă eforturi prea mari. El trebuie prezentat ori de
câte ori este posibil într-un context « spontan », modul de organizare ales
de educatoare fiind esenţial. Dacă ea apare ca o persoană autoritară, ce
impune din afară structuri şi reguli, nu va mai realiza un joc, ci o activitate
ca oricare alta, la care trebuie să participi, pentru că nu ai încotro.
Dacă prezentarea se face alert, zâmbitor şi entuziast, iar educatoarea participă
efectiv la joc - adică nu stă deoparte, « monitorizându-l » -, atunci
situaţia îi apare cu adevărat interesantă copilului, participarea lui este reală,
iar învăţarea are loc spontan.