29.10.2020 Views

371874113-Activitati-matematice-in-gradinita-Magdalena-Dumitrana-pdf

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

dinamice în care copiii vor fi stimulaţi să privească atent împrejur şi să

spună « cu ce seamănă » lucrurile din preajmă.

D Ovalul şi rombul

Accentul pus pe activităţile implicând cercul, pătratul şi triunghiul

nu presupune excluderea din câmpul experienţei de cunoaştere a copilului

a celorlalte figuri geometrice. Acestea există şi sunt incluse în diferite jocuri

(de exemplu « Mozaic »), în cărţi, reviste, ziare sau afişe. De câte ori se

iveşte ocazia, educatoarea le arată copiilor figuri noi şi le denumeşte, fără a

le cere să le memoreze. Pe de altă parte, atunci când se studiază una din

figurile geometrice prevăzute în programă, ea va introduce şi alte figuri cu

scopul de a sublinia diferenţele. Ovalul este comparat cu cercul ; din două

triunghiuri egale se obţine un romb ; prin comparaţie cu acesta, pătratul,

tot cu patru laturi, va fi mai bine precizat.

Aşadar, nimic n-o împiedică pe educatoare să satisfacă în această

privinţă curiozitatea copiilor, să utilizeze alte figuri geometrice cu ocazia

diferitelor activităţi (de pildă, copiii vor desena baloane rotunde cu aj utorul

cercurilor, dar şi baloane lungi, care vor fi reprezentate prin ovaluri ; la fel,

zmeiele pe care le văd de obicei în cărţile cu imagini sunt în fonnă de

romb) .

D Percepţia şi gândirea În spaţiu

Abordarea exclusivă a figurilor geometrice plane în programa

preşcolară nu presupune omiterea figurilor în spaţiu. Deşi ele nu-şi găsesc

locul în « predare » în cadrul activităţilor matematice din grădiniţă, sunt

folosite cu alte prilejuri. Una din aceste ocazii este jocul de construcţii care

utilizează cuburile. Acestea reproduc în principal corpurile geometrice ce

vor fi studiate peste mulţi ani în şcoală de geometria în spaţiu. Este bine

ca educatoarea să nu ignore acest fapt, să acorde atenţie cuburilor şi să se

alăture preşcolarilor în jocurile lor. Prin propria sa conduită, ea îi va învăţa

să le examineze, să găsească locurile cele mai potrivite de plasare, în con-

11301

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!