Brown Dan-Ingeri_si_Demoni

ritmat, de parcă încerca într-un fel să-şi filtreze durerea.
Ar fi vrut să-i spună ceva, să o asigure de simpatia lui; şi el simţise golul
adânc lăsat de moartea neaşteptată a unui părinte. Îşi amintea mai cu
seamă înmormântarea, cenuşie şi ploioasă. La două zile după ce împlinise
doisprezece ani. Casa era plină de bărbaţi de la birou, în costume
întunecate, bărbaţi care îi strângeau mâna prea tare când îl salutau. Toată
lumea murmura cuvinte ca „stres” şi „cardiac”. Mama lui glumea, printre
lacrimi, spunând că reuşise totdeauna să urmărească mersul acţiunilor la
Bursă după pulsul soţului ei.
Odată, când tatăl lui trăia încă, Langdon îşi auzise mama implorându-l
să „se mai oprească şi să miroasă trandafirii”. În acel an, de Crăciun, îi
cumpărase tatălui său un trandafir micuţ din sticlă. Era cel mai delicat şi
cel mai frumos lucru pe care îl văzuse el vreodată... razele soarelui se
oglindeau în sticlă şi desenau pe perete un curcubeu în mii de culori. „E
minunat”, spusese tatăl lui deschizând cadoul, şi-l sărutase pe Langdon pe
frunte. Apoi aşezase trandafirul cu grijă pe un raft înalt, prăfuit, în cel mai
întunecat colţ al sufrageriei. Câteva zile mai târziu, Langdon se urcase pe un
taburet, luase trandafirul şi-l înapoiase magazinului. Tatăl lui nu observase
niciodată lipsa micului bibelou.
Zgomotul unui ascensor îl readuse în prezent. Vittoria şi Kohler se aflau
în faţa lui, în pragul liftului. El ezită o clipă în faţa uşilor deschise.
— S-a întâmplat ceva? întrebă Kohler, mai degrabă nerăbdător decât
îngrijorat.
— Absolut nimic, răspunse Langdon, apropiindu-se lent de cutia
înghesuită.
Folosea lifturile numai când era absolută nevoie; prefera spaţiile
larg-deschise ale scărilor.
— Laboratorul doctorului Vetra se află în subteran, explică directorul.
„Minunat!” îşi spuse păşind în ascensor şi simţind un val de aer îngheţat
venind din puţul maşinăriei. Uşile se închiseră şi liftul începu să coboare.
— Şase etaje, adăugă Kohler cu o voce goală, ca un dispozitiv mecanic.
Langdon îşi imagină întunecimea puţului gol de sub ei şi se strădui să
alunge imaginea, studiind cifrele luminate ce indicau etajele parcurse; în
mod ciudat însă, nu erau decât două afişaje: PARTER şi LHC.
— Ce înseamnă LHC? întrebă, încercând să nu pară agitat.
— Large Hadron Collider. Un accelerator de particule.
„Accelerator de particule?” Langdon auzise vag despre un asemenea
dispozitiv — prima dată la un dineu cu câţiva colegi la Dunster House, în
Cambridge. Un prieten de-al lor, un fizician pe nume Bob Brownell, sosise la
întrevedere în culmea furiei:
— Ticăloşii l-au anulat! strigase el.
— Ce au anulat? întrebaseră toţi ceilalţi.
— SASC-ul!
— Ce anume?
— Superacceleratorul de Superconducţie!
Cineva ridicase din umeri:
— Nu ştiam că tipii de la Harvard construiesc unul.
— Nu cei de la Harvard! Statele Unite! Urma să fie cel mai puternic
accelerator de particule din întreaga lume! Unul dintre cele mai importante
33