GRANICERUL

Drapelul Cordonului Dunării a
fost primit de către colonelul Pavel
Zăgănescu, inspectorul acestuia, care
în 1848 comandase eroica companie
de pompieri din Dealul Spirii în apriga
încleştare cu invadatorii otomani.
Solemnitatea înmânării noilor
drapele oştirii române a avut un mare
răsunet în rândul întregii populaţii a
ţării. Nemuritorul Alexandru Ioan Cuza
s-a adresat oştirii zicând: ”Steagul e
România! Acest pământ binecuvântat
al patriei, stropit cu sângele
străbunilor şi îmbelşugat cu sudorile
muncitorului. El este familia, ogorul
fiecăruia, casa în care s-au născut
părinţii şi unde se vor naşte copiii
noştri...Steagul e totodată trecutul,
prezentul şi Viitorul ţării, întreaga
istorie a României” (Istoria Trupelor
Române de Grăniceri ediţia 1987 pg
135-137)
Actul de naştere al Trupelor
de Grăniceri a fost semnat la data de
24 iulie 1864 de marele Domnitor
Alexandru Ioan Cuza, ca o necesitate
după făurirea României Moderne, de
unificare, modernizare şi o modalitate
de lucruu niformă a grănicerilor în
cele două provincii.
De-a lungul timpurilor,
Arma Grăniceri a suferit o
multitudine de tipuri de organizare,
în funcţie de necesităţile vremurilor
sau în funcţie de interesele
vremelnice a unor politicieni, cu
diferite atribuţii. Polemica
discuţiilor, dacă a fost oportun sau
nu, dacă într-adevăr au servit
intereselor Statului Român, o
lăsăm pe seama istoricilor. Dar,
istoria recentă ne-a demonstrat, cel
puţin după anii 2000, că s-a dorit
distrugerea acestei arme. Însă
întodeauna obiectivul principal al
grănicerilor a fost deviza ”DE
STRAJĂ PATRIEI!” indiferent de
subordonare sau denumire.
Adevăr sau minciună
Dacă până în anii 1945
Grănicerii au acţionat ca o
structură militară a unui stat
democratic, iar nimeni până la
acea dată nu le-a reproşat nimic,
odată cu schimbarea regimului
apar şi anumite acuze. Dar,
atenţie, nimeni nu cumpăneşte
asupra situaţiei în fapt, a oamenilor
care au lucrat în această structură.
Doar blamăm o armă pentru că au
REVISTA GRĂNICERUL
Glubul Grănicerilor Rădăuți
7
existat ”Frontieriştii” sau că au fost
trecuţi în subordinea securităţii
statului.
Pentru excesul de zel al
unor comandanţi sau al unor cadre
militare, pentru care s-ar impune o
judecată punctuală, nu trebuie să
aruncăm cu noroi într-o instituţie şi
să o desfiinţăm. Dumneavoastră ce
credeţi? Dacă cineva, în zilele
noastre trece frontiera de stat şi nu
se opreşte la somaţia Grănicerului,
acesta nu execută foc de
armă????? Întreb şi eu ca un
neştiutor.....
Mândria de a fi GRĂNICER
Trupele de grăniceri au
participat şi au luptat de-a lungul
istoriei Statului Unitar Român la toate
războaiele duse de România.
Începând cu Războiul de
Independenţă de la 1877, Războiul
Balcanic de la 1913 şi nu în ultimul
rând, continuând cu Primul şi Al
Doilea Război Mondial se poate uşor
observa că oriunde au acţionat
Trupele de Grăniceri s-au acoperit de
glorie. Dacă mergeţi la Mausoleele
Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti veţi găsi şi
ostaşi-grăniceri căzuţi pe frontul de
luptă.
Dar, în afară de rolul pe
care l-au avut în prima linie, un rol
cred şi mai important este acela de
a asigura paza frontierelor în caz
de război. O poziţie deosebit de
importantă pentru asigurarea
”spatelui” trupelor care luptau în
prima linie. Rol pe care mulţi îl
neglijează cu intenţie sau reavoinţă.
Foarte puţini istorici se
apleacă asupra activităţilor
grănicerilor de paza a frontierei din
Primul Război Mondial în Bucovina
şi nu numai, sau prea puţini spun
că în anul 1940 la retragerea din
Basarabia grănicerii au fost cei care
au asigurat retragerea trupelor
române şi a populaţiei, ei fiind
ultimii care au venit pe aliniamentul
Prutului în condiţii deosebit de
grele.
Glubul Grănicerilor Rădăuți