GRANICERUL

Însă tata a avut o bună
prezență de spirit și i-a spus ofițerului:
„Măi, omule, ești nebun! Ăștia sunt
amicii, vecinii noștri, ne vedem zilnic
cu ei, cum să tragem? Lasă că mă duc
eu să vorbesc cu ei! “
Zis și făcut. Tata a lăsat
armamentul, a ieșit la poartă, a stat de
vorbă cu ei, a băut și un pahar cu ei,
apoi aceștia i-au dat o canistră de vin
și pentru ceilalți și au început să strige:
”Armata e cu noi!”. Era o adevărată
nebunie. Tata le-a spus că pot sta
lângă gard mult și bine, nu e nici o
problemă, dar dacă unul mai trage de
poartă sau încearcă careva să sară
gardul, el este primul care trage.
”Revoluționarii„ au înțeles, au mai stat
până pe la ora 1,00 noaptea, iar apoi s
-au plictisit și au plecat.
Colonelul de sub birou
Într-una din zilele Revoluției, tata
merge la Brigadă cu patrula pentru
niște activități. Intră în comandament
și se duce pe la contabilitate. Acolo, o
priveliște de tot râsul. Vreo câteva
angajate civile plângeau de mama
focului, iar sub un birou un ”vajnic” tov.
colonel stătea pitit. Bine, acum să știți
că acest colonel era văzut ca cel mai
dur dintre cadre.
-Ce ați pățit? A murit careva? întreabă
tata curios.
-Tov. colonel iese și spune:
-Măi, Costică, tu nu vezi ce se
întâmplă?
-Ce se întâmplă?! întrebă tata mirat
tare de reacția colonelului. Ce se
întâmplă, tovarășe colonel?
Precipitat, colonelul răspunde:
-Păi, nu vezi, ăștia ne omoară! Am
soție acasă, am copiii! Ce mă fac,
Costică?(parcă era singurul care avea
nevastă și copii....)
-Auzi, tovarășe colonel! continuă tata.
Când ai îmbrăcat haina militara, tu ce
credeai? Credeai
cumva că ai să ”f..ți”
soldați și ai să
mergi la paradă?
Crezi că am fost
plătiți 20 de ani ca
să ne lăudăm că
suntem militari? Nu
tovarășe, am fost
plătiți să omorâm și
să fim omorâți ! Nu,
asta am învățat tot
timpul? Asta e
Apa otrăvită
Cam prin martie 1990, după
ce revine și tata acasă, după
evenimentele din 1989, primește o
binemeritată permisie. Într-o după
amiază, după masa de prânz, tata îi
spune mamei:
-Țuți, adu, te rog, o carafă de vin că
merge la friptura asta!
-Măi, țucă, știi că nu mă descurc la
damigeană cu furtunul! Mergi tu și
scoate! zice mama.
Se ridică tata de la masă, ia carafa
de sticlă, se duce pe balcon să
scoată vin și, la un moment dat, se
aude:
-Țuți, unde este vinul? Damigeana
de 50 de litri mai are niște drojdie
pe fund! Ce naiba, doar nu s-a
spart?
-Țucă, am uitat să îți spun! Știi că
atunci, la Revoluție, s-a anunțat că
apa este
otrăvită. Atunci au venit prietenele
noastre de familie din scară și au
stat vreo patru zile pe la noi. Și
dacă tot s-a anunțat că apa este
otrăvită am scos niște vin. Dar eu,
în zilele acelea am fost plecată și la
serviciu, iar ele au rămas la noi. Eu
REVISTA GRĂNICERUL
Cornelia și Constantin STAFIE anul 1983
haina militară! Să trăiți! a încheiat nu m-am uitat în damigeană să văd
tata și a plecat complet dezgustat cât au băut.
de atitudinea acestui tov colonel. Tata a început să râdă și i-a spus
39
mamei retoric:
-Bine, Țuți, nu e o problemă! Dar,
dacă era o damigeană de apă?
Patru femei
reușeați să beți 50 de litri de apă?
Revoluția văzută la 13 ani
La Revoluției, cred că o
perioada de aproximativ 3-4 luni, l-
am văzut pe tata de două sau trei
ori. La noi în scară a fost deosebită
situația, pentru că toți bărbații erau
cadre militare, dintre care vreo 5
erau grăniceri. Noi, copiii, eram mici,
mamele noastre erau singure, nu
aveau nici o informație despre soții
lor, doar manipularea de la televizor
și bineînțeles zvonistica de rigoare:
”apă otrăvită”, ”vin rușii”, ”se trage”
și așa mai departe. Colac peste
pupăză, la un moment dat, am mai
avut și doi militari cu armament de
război la scară care ne păzeau. La
vremea respectivă Șeful Statului
Major al Garnizoanei Iași locuia
perete în perete cu mine. Toată
lumea din scară era nervoasă, se
vizitau unii cu alții și încercau să
obțină informații despre ce se
întâmplă, dar nimic.
Continuare în pagina 40