GRANICERUL

38 REVISTA GRĂNICERUL
El a formulat răspunsul care
urma să fie dat împuterniciţilor sovietici
şi l-a transmis coloneilor Ioan Bălăei şi
Emil Talpă, ambii din statul major al
Comandamentului Trupelor de
Grăniceri, care se aflau, în acele zile,
la Brigada 3 Grăniceri Iaşi. Răspunsul
dat sovieticilor a fost categoric. Nu
avem nevoie de ajutor. Era acelaşi
răspuns răspicat pe care l-a formulat şi
generalul Ştefan Guşă. Grănicerii nu s
-au pripit niciodată când a fost vorba
de relaţiile cu vecinii. Şi nici n-au luat
măsuri care să fie defavorabile ţării.”
(SURSA: Gen.(r.) Sever Neagoe, Gen.
(r.) Ilie Tender, Gen.(r.) Gheorghe
Văduva - ISTORIA GRĂNICERILOR
ŞI A ÎNCEPUTULUIU POLIŢIEI DE
FRONTIERĂ, anul 2004 edit Scaiul. )
Sfârșit de concediu –
Premoniția
În septembrie 1989, pe la
începutul lunii, am fost în concediu la
Băile Felix, tot familionul, eu, sora, tata
și mama. La întoarcere ne-am oprit la
Negrești Oaș unde ai mei aveau niște
prieteni deosebiți. În mod normal
trebuia să stăm cred că 4 zile acolo,
dar am stat mai puțin datorită unui
telefon, la miez de noapte, de la
unitate.
Ajunși la prietenii de familie,
ne-am instalat. Adulții s-au retras în
sufragerie. S-au adunat mai multe
familii, printre care Prim-secretarul
orașului, Șeful miliției, Șeful de
restaurant din Negrești Oaș și a
început cheful. Noi copiii eram într-un
dormitor și îi dădeam de zor cu joaca.
Când s-au încins spiritele mai spre
seară, oșenii scot niște cărticele de
versuri și încep cântările: Deșteaptăte,
române!, Noi suntem români!, Așa-i
românul!.......numai cântece patriotice.
Printre ele se aflau și unele pe care nu
era prea indicat să le cânți la aceea
vreme. Dar, ce mai conta când la
petrecere era toată conducerea
orașului! Cine era nebun să se lege
de ei? Oricum era o atmosferă
frumoasă și înălțătoare din punct de
vedere patriotic.
Pe la miezul nopții se
primește un telefon. Tata este
chemat la telefon. Primise un apel
de la unitate prin care era anunțat
ca în cel mai scurt timp să se
prezinte la companie. Obligația
cadrelor, la vremea aceea, era ca,
înainte de a pleca în concediu, să
facă raport de părăsire de
garnizoană la comandant și să
precizeze numerele de telefon unde
era de găsit în caz de urgență.
În urma telefonului primit,
tata s-a culcat vreo câteva ore și
apoi ne-am întors la Iași. Mai târziu,
după schimbarea regimului vorbeau
cu cei de la Oaș și spuneau:” Parcă
am presimțit că se întâmplă ceva,
prea am luat-o noi cu cântece
patriotice, cu unele cântece
interzise, ca și cum nu mai exista
nici o constrângere!”
Oricum, pentru trupele de grăniceri
a urmat o perioadă destul de
tulbure: trecerea acestora de la
Ministerul Apărării la Ministerul de
Interne, schimbarea comandanților,
apariția unor ofițeri de la Direcția a
V - a printre ei, desființarea
Direcției de cercetare în
spatele liniilor inamice și
tot așa mai departe…de
parcă nu era suficient că
erau sovieticii în coastă,
mai lipseau și cei cu ”ochi
albaștri”. Astfel, la un
moment dat, s-a născut și
întrebarea: ”Ăștia ne
păzesc pe noi sau ne
ajută???”
https://www.politiadefrontiera.ro/
Vecinii teroriști
În data de 22 decembrie era destul
de liniște la companie. Patrulele
plecaseră în raionul de pază
conform planificărilor. Efectivul
rămas în cazarmă era situat în
punctele strategice, pentru apărarea
cazărmii. Se dăduse deja ordinul de
luptă ”Radu cel Frumos”, dar
informațiile erau contradictorii, iar
grănicerii la momentul respectiv nu
prea știau care este inamicul. Pe la
ora 22.00, un grup de
„revoluționari”, vecinii care munceau
pe la depozitele din Manta Roșie, un
grup de vreo 20 de oameni, puțin
”afumați”, cu câteva canistre de vin,
se apropie de poarta unității
scandând: ”Jos dictatorul!”, ”Armata
e cu noi!”, Jos comuniștii!” și așa
mai departe. Bineînțeles că, printre
ei aflându-se și câțiva mai
înfierbântați de ”elanul revoluționar”,
au început să tragă de poarta
companiei. La un moment dat se
aude un ordin de pregătire și
eventual de foc de la un ofițer cu
altă culoare a petlițelor decât verde
(pentru cei care nu știu, culoarea
verde a petlițelor era caracteristica
de identificare a armei grăniceri, din
motivul acesta mai aveau și porecla
de gușteri). Vă închipuiți ce măcel ar
fi urmat? Continuare în pagina 39