GRANICERUL
Această revistă, editată doar într-un singur număr, nu se doreşte a fi o Istorie a trupelor de grăniceri, nici o Biografie a unui vrednic grănicer. Publicaţia prezintă doar nişte gânduri, nişte amintiri şi o viziune a unui om care a fost în afara sistemului. Chiar mai mult, poveştile sunt amintiri văzute prin prisma unui copil. Este posibil ca unele dintre povestiri să fie doar ficţiune, imaginaţia bogată a unui copil fascinat de tatăl său şi de mândria că este fiu de grănicer. Din aceste motive nu veţi găsi date exacte sau nume şi orice asemănare cu realitatea sau personaje reale reprezintă doar o pură întâmplare.
Această revistă, editată doar într-un singur număr, nu se doreşte a fi o Istorie a trupelor de grăniceri, nici o Biografie a unui vrednic grănicer. Publicaţia prezintă doar nişte gânduri, nişte amintiri şi o viziune a unui om care a fost în afara sistemului. Chiar mai mult, poveştile sunt amintiri văzute prin prisma unui copil. Este posibil ca unele dintre povestiri să fie doar ficţiune, imaginaţia bogată a unui copil fascinat de tatăl său şi de mândria că este fiu de grănicer. Din aceste motive nu veţi găsi date exacte sau nume şi orice asemănare cu realitatea sau personaje reale reprezintă doar o pură întâmplare.
28 REVISTA GRĂNICERULMai merge vreo 5 minute, apoivede venind din față în viteză o haităde căini. Să fi fost vreo 10. Neavândnici o soluție, se oprește și țineîndreptată lanterna spre lupi. Ce o fi, ofi! își spune tata. Câinii trec în vitezădisciplinar ajungeau aici până laterminarea armatei. Soldații de lapichetul Valea Ursului, când seliberau, parcă veneau de pe altăplanetă. Erau bărboși și aveauținuta descompletată. Ce mai turavura,pe lângă el, nici nu îl băgară în seamă!adevărați ”pustnici”! SeȘtiți dumneavoastră, un câine se maioprește să mai adulmece, dar ăștianimic și, spre mirarea tatei, se repezirăla lupi. Când a văzut tata că a scăpatde lupi, că aceștia au ocupație cucâinii, a tăiat-o în direcția de unde aupovestea că atunci când mai vreauși ei să meargă la o băută, legaucâinele-lup de poarta pichetului,mergeau la Pojorâta cu căruța,aproximativ 20 de km prin munți, șise întorceau după două zile. Bine,venit câinii. Nu a durat mult și a ajuns astea sunt doar poveștila o stână. De aici, ciobanul l-a dirijatpe tata spre Comarna la postul degrănicerești .Așadar, tata și colegul săumiliție. Ajuns la miliție, a sunat la ajung în zona stabilită deunitate și a solictat să vină o mașină comandament, își efectuezăsă îl ia. Nu i-a mai trebuit să ajungă laIași pe jos, îi trecuse de toate. Araportat la comandant ceea ce a pățitmisiunea încredințată, mergând pecărări ferite de munte să nu fiedepistați de patrulele grănicerești.și prin ce a trecut. Din momentul acela Echipamentul era același: unnu au mai fost trimiși în misiune combinizon negru, baionetă,singuri. Mergeau cel puțin două lanternă, două conserve, o busolă,persoane.harta zonei și un pistol Carpați.Ursul și conservaLa aproape doi ani dupăpățania cu lupul, tata este trimis dinnou în misiune la Izvoarele Sucevei, înnordul Bucovinei, împreună cu uncoleg de al său. Zona de penetrare afrontierei era undeva pe la pichetulBobeica și pichetul Valea Ursului.Acum însă era boierie, era vară, timpfrumos, mai mare dragul să cutreierimunții Bucovinei. Ca să vă faceți oimagine despre zonă, vă pot povestică pichetul Valea Ursului era cam celmai izolat pichet de la Tulcea pănă laSighetul Marmației. Pe aici trecea unom la 6 luni și atunci soldații îl cinsteauși îi dădeau de băut ca să mai vinăîncă o dată peste 6 luni. Acest pichetera utilizat ca un fel de pichet”corecțional„. Militarii care mai greșeauși nu erau trimiși în batalionulCum mergeau ei haihui pe plaiuriBucovinene, se aude un foșnet. Seopresc și sporesc atenția pentru anu fi descoperiți de vreo patrulă degrăniceri. Mai așteaptară puțin șicând nu se mai aude nimic îșicontinuară drumul. Însă, nu dureazămult și după o cotitură dau nas înnas cu o arătare. Atunci colegultatei strigă: ”Costicăăăă, fugi….Ursul uăiiiiiiii!” Nu au mai stat pegânduri și fuga, marș! La unmoment dat își dau seama că nu aușanse să scape cu fuga de urs și s-au cocoțat în niște copaci. Dar, ți-aigăsit să îi lase în pace! Moș Martindădea târcoale pe lângă copaci.Atunci, tata spune:-Măi, Ilie, ce naiba facem? Stămaici cocoțați ca vrăbiiile? Pânăcând? Tu nu vezi căMartinică al nostru nu își mișcăfundul de aici?-Costică, nu am nici o idee! Îmițâțâie fundul. Cu pistoalele astea alenoastre nu împușcămnicio muscă. Dacă tragem să facemzgomot avem de făcut rapoarte dene mănâncă gaia. Dar, stai așa! Tumai ai conserve? Eu mai am una!-Măi, Ilie, cu cartușele ai dreptate .Conserve? Mai am una, dar ce ți-atrecut prin cap???? spune tata.-Costică, uite cum facem!Tata era numai ochi și urechigândind că înainte au fost lupii,acum era ursul (prea mare ghinion).-Desfacem conservele pe care lemai avem și le dăm să le mănâncedihania asta de urs.Ce zici?-Foarte bine! Așa facem.Zis și făcut. Desfacconservele, îi dau ursului sămănănce dar….. nimic, Moș Martindădea târcoale mai departe pelângă copacii în care erau cocoțați.Au aruncat după urs cutiile goale,dar fără nici un succes. Aveausăracii de ei deja cam patru ore destat cocoțați în copac. Norocul lor afost că, la un moment dat, a trecutun pădurar, a văzut ursul, dar și doigrăniceri cocoțați. A tras acestacâteva focuri de armă, ursul a luat-ola goană și au coborât din copac șivajnicii noștri grăniceri.Continuare în pagina 29
clădire modernă căci pichetulfusese construit în anii 1980,cu centrală termică, apăcaldă, adăposturi pentruanimale noi, dar, surpriză, nuavea lemne pentru căldură,animalele erau la ”dietă”,lenjeriile murdare și lipsă, iarcurățenia în dormitoare și înperimetrul pichetului lăsa dedorit. Soldații intrau șidormeau cu bocancii înlenjerie, nici nu se schimbaude uniformă. Ce mai de ladeal, la vale, era un dezastrutotal! Tata nici nu știa de ceREVISTA GRĂNICERUL29meseriașii cât și materialelenecesare. După muncă deconvingere și mult lucru împreunăcu militarii au reușit, în jumătate dean, să primească pentru pichetulSculeni distincția de pichet fruntaș.Acum, când intrau în pichet,soldații se descălțau și umblau princlădire cu papuci de casă.Dormitoarele erau puse la punct cucâte patru paturi în camera, lenjeriecurată și condiții de hotel. Nu a fostuitată nici masa soldatului căci, nuputea fi trimis în raionul de pazănumai cu ceai și pâine. Așa că tataa pus la punct toate detaliile astfelZiarul Grănicerul anul 1963Pichetul – ordine și disciplinăDupă o luptă lungă şi aprigă, tataa declanşat invidia unor ”prieteni” careau făcut tot ce le era în putinţă să ”îlajute” pentru a-i lua locul ”călduţ”.Vorba marelui hâtru de la Humuleşti:”La plăcinte înainte, la război înapoi!”Astfel, a fost detaşat comandant depichet la Sculeni. Acest lucru seîntâmpla prin anul 1987. Ei! Aici a fostinteresant pentru că cei care au reuşitsă îl "mute" i-au spus: ”Stafie, aici aiîncurcat borcanele, ai să îţi rupi gâtul!”.Credeau că tata, fiind de arma auto şinu de grăniceri, o să încurceborcanele ca șef de pichet. În mintealor era vorba ceea: ”Ştie Stafie ce esteaia paza frontierei? Sau cum seorganizează un plan de pază?” Şi aşamai departe...Ajuns la pichet, la Sculeni, tatași își pune mâinile în cap. Dacă dinpunct de vedere al pazei frontierei nuerau probleme majore, din punct devedere administrativ era jale. A găsit osă se ocupe mai întâi.Dar, tata nu era un om caresă se piardă cu firea și cum îiplăcea să fie gospodar și-afăcut un plan de bătaie cu privire lagospodărirea pichetului. Un lucrufoarte important, pe care unii șefi desubunități îl cam uitau, era în primulrând organizarea pazei frontierei șiodihna militarului. De ce spun lucrulacesta? După ce trimiteai militarulcu arma în spate timp de 6-8 ore,pe o distanță de 10-20 km, nuîncât militarului să nu îi lipseascănimic și nici să nu mai doarmă ca ”îngară”.Experiența tatei ca șef depichet a fost, cred, cam de un an dezile, Nici bine nu a ridicat pichetul șia fost transferat la P.C.T.F Ungheni– sediul companiei era în Iași înManta Roșie. Iar Costică al meu aluat-o de la capăt! Dar na, asta esteviața! La grăniceri, te duci unde tetrimite fără comentarii. Ordinul seexecută, nu se discută!puteai, ca la revenirea înunitate, să îl mai pui și latreburile gospodărești! Înritmul acesta îi omorai pebieții soldați. Așadar, cu oplanificare riguroasă aplanului de pază, a orelor deodihnă și a ceea era de făcutîn subunitate, încet - încet,tata a pus totul la punct.Bineînțeles, trebuiaufăcute lucrări de întreținere azidăriei, a instalațiilorelectrice și sanitare. Atuncitata s-a pus pe făcutrapoarte la comandat să-itrimită de la brigadăhttps://miscareaderezistenta.ro/
- Page 2 and 3: His point of viewby Loredana LeskaI
- Page 4 and 5: 2 REVISTA GRĂNICERULCuprins:Rându
- Page 6 and 7: 4 REVISTA GRĂNICERULSUBOFIŢERUL -
- Page 8 and 9: 6 REVISTA GRĂNICERULO poveste desp
- Page 10 and 11: 8 REVISTA GRĂNICERULDe ce Grănice
- Page 12 and 13: 10 REVISTA GRĂNICERULSublocotenent
- Page 14 and 15: 12 REVISTA GRĂNICERULAnunţă secr
- Page 16 and 17: 14 REVISTA GRĂNICERULClubul Grăni
- Page 18 and 19: 16 REVISTA GRĂNICERULRaţa, ceaţa
- Page 20 and 21: 18 REVISTA GRĂNICERULȚigările, c
- Page 22 and 23: 20 REVISTA GRĂNICERULSoldatul și
- Page 24 and 25: 22 REVISTA GRĂNICERULDecât să fa
- Page 26 and 27: 24 REVISTA GRĂNICERULPermisia și
- Page 28 and 29: 26 REVISTA GRĂNICERULPlt adj șef
- Page 32 and 33: 30 REVISTA GRĂNICERULSfaturi de la
- Page 34 and 35: 32 REVISTA GRĂNICERULHaz de necazC
- Page 36 and 37: 34 REVISTA GRĂNICERULComandantul
- Page 38 and 39: 36 REVISTA GRĂNICERULBatalionul de
- Page 40 and 41: 38 REVISTA GRĂNICERULEl a formulat
- Page 42 and 43: 40 REVISTA GRĂNICERULFemeile înce
- Page 44 and 45: 42 REVISTA GRĂNICERULBatalionul de
- Page 46 and 47: 44 REVISTA GRĂNICERULîntreabă co
- Page 48 and 49: 46 REVISTA GRĂNICERULIstoria în I
- Page 50: 48 REVISTA GRĂNICERULBIBLIOGRAFIEh
28 REVISTA GRĂNICERUL
Mai merge vreo 5 minute, apoi
vede venind din față în viteză o haită
de căini. Să fi fost vreo 10. Neavând
nici o soluție, se oprește și ține
îndreptată lanterna spre lupi. Ce o fi, o
fi! își spune tata. Câinii trec în viteză
disciplinar ajungeau aici până la
terminarea armatei. Soldații de la
pichetul Valea Ursului, când se
liberau, parcă veneau de pe altă
planetă. Erau bărboși și aveau
ținuta descompletată. Ce mai turavura,
pe lângă el, nici nu îl băgară în seamă!
adevărați ”pustnici”! Se
Știți dumneavoastră, un câine se mai
oprește să mai adulmece, dar ăștia
nimic și, spre mirarea tatei, se repeziră
la lupi. Când a văzut tata că a scăpat
de lupi, că aceștia au ocupație cu
câinii, a tăiat-o în direcția de unde au
povestea că atunci când mai vreau
și ei să meargă la o băută, legau
câinele-lup de poarta pichetului,
mergeau la Pojorâta cu căruța,
aproximativ 20 de km prin munți, și
se întorceau după două zile. Bine,
venit câinii. Nu a durat mult și a ajuns astea sunt doar povești
la o stână. De aici, ciobanul l-a dirijat
pe tata spre Comarna la postul de
grănicerești .
Așadar, tata și colegul său
miliție. Ajuns la miliție, a sunat la ajung în zona stabilită de
unitate și a solictat să vină o mașină comandament, își efectueză
să îl ia. Nu i-a mai trebuit să ajungă la
Iași pe jos, îi trecuse de toate. A
raportat la comandant ceea ce a pățit
misiunea încredințată, mergând pe
cărări ferite de munte să nu fie
depistați de patrulele grănicerești.
și prin ce a trecut. Din momentul acela Echipamentul era același: un
nu au mai fost trimiși în misiune combinizon negru, baionetă,
singuri. Mergeau cel puțin două lanternă, două conserve, o busolă,
persoane.
harta zonei și un pistol Carpați.
Ursul și conserva
La aproape doi ani după
pățania cu lupul, tata este trimis din
nou în misiune la Izvoarele Sucevei, în
nordul Bucovinei, împreună cu un
coleg de al său. Zona de penetrare a
frontierei era undeva pe la pichetul
Bobeica și pichetul Valea Ursului.
Acum însă era boierie, era vară, timp
frumos, mai mare dragul să cutreieri
munții Bucovinei. Ca să vă faceți o
imagine despre zonă, vă pot povesti
că pichetul Valea Ursului era cam cel
mai izolat pichet de la Tulcea pănă la
Sighetul Marmației. Pe aici trecea un
om la 6 luni și atunci soldații îl cinsteau
și îi dădeau de băut ca să mai vină
încă o dată peste 6 luni. Acest pichet
era utilizat ca un fel de pichet
”corecțional„. Militarii care mai greșeau
și nu erau trimiși în batalionul
Cum mergeau ei haihui pe plaiuri
Bucovinene, se aude un foșnet. Se
opresc și sporesc atenția pentru a
nu fi descoperiți de vreo patrulă de
grăniceri. Mai așteaptară puțin și
când nu se mai aude nimic își
continuară drumul. Însă, nu durează
mult și după o cotitură dau nas în
nas cu o arătare. Atunci colegul
tatei strigă: ”Costicăăăă, fugi….
Ursul uăiiiiiiii!” Nu au mai stat pe
gânduri și fuga, marș! La un
moment dat își dau seama că nu au
șanse să scape cu fuga de urs și s-
au cocoțat în niște copaci. Dar, ți-ai
găsit să îi lase în pace! Moș Martin
dădea târcoale pe lângă copaci.
Atunci, tata spune:
-Măi, Ilie, ce naiba facem? Stăm
aici cocoțați ca vrăbiiile? Până
când? Tu nu vezi că
Martinică al nostru nu își mișcă
fundul de aici?
-Costică, nu am nici o idee! Îmi
țâțâie fundul. Cu pistoalele astea ale
noastre nu împușcăm
nicio muscă. Dacă tragem să facem
zgomot avem de făcut rapoarte de
ne mănâncă gaia. Dar, stai așa! Tu
mai ai conserve? Eu mai am una!
-Măi, Ilie, cu cartușele ai dreptate .
Conserve? Mai am una, dar ce ți-a
trecut prin cap???? spune tata.
-Costică, uite cum facem!
Tata era numai ochi și urechi
gândind că înainte au fost lupii,
acum era ursul (prea mare ghinion).
-Desfacem conservele pe care le
mai avem și le dăm să le mănânce
dihania asta de urs.Ce zici?
-Foarte bine! Așa facem.
Zis și făcut. Desfac
conservele, îi dau ursului să
mănănce dar….. nimic, Moș Martin
dădea târcoale mai departe pe
lângă copacii în care erau cocoțați.
Au aruncat după urs cutiile goale,
dar fără nici un succes. Aveau
săracii de ei deja cam patru ore de
stat cocoțați în copac. Norocul lor a
fost că, la un moment dat, a trecut
un pădurar, a văzut ursul, dar și doi
grăniceri cocoțați. A tras acesta
câteva focuri de armă, ursul a luat-o
la goană și au coborât din copac și
vajnicii noștri grăniceri.
Continuare în pagina 29
Change language