GRANICERUL

Lupul și lanterna
Ne aflăm undeva pe la
începutul activității în cadrul Brigăzii III
Grăniceri, Mălini, Iași, a tatei, anii ‘70.
Pentru verificarea dispozitivului de
februarie, cade păcatul pe
tata să joace rolul de
infractor. I se dă un
combinizon negru,
baionetă, lanternă, două
conserve, o busolă, harta
zonei și un pistol Carpați,
pe care bineînțeles nu
avea voie să îl folosească
decât în caz de necesitate.
Pe la ora 22.00, tata este
dus pe aliniamentul Țuțora –
Prisăcăni unde trebuia să treacă
frontiera de stat prin mai multe
locuri și după aceasta să încerce să
ajungă înapoi, sus la Brigadă, în
REVISTA GRĂNICERUL
27
metri, doi ochi și încă doi ochi și tot
pază de pe frontieră, verificarea abilităților
grănicerilor de recunoaștere a
urmelor de pe fâșie cât și timpul de
reacție al batalioanelor de pază, erau
trimise, în anumite puncte, cadre militare.
Fie că era iarnă, vară, noapte sau
zi, ploaie sau ninsoare, periodic, cadrele
aveau rolul de infractori marcați,
în scopul verificării celor menționate
anterior. La vremea aceea, se numeau
grupuri de cercetare-diversiune/
”inamic”. Până aproape de zilele noastre
apărarea frontierei de stat a
României s-a realizat la fâșie, iar în
cazul în care infractorul penetra dispozitivul
de pază, batalionul de pază
din sectorul respectiv se organiza
pentru apărarea în adâncime și lua
toate măsurile de localizare și prindere
a ”inamicului”.
La început, era trimis în
misiune doar câte un cadru militar,
dar, după câteva incidente pe
frontieră, au fost trimise minim două
cadre și, în general, se făcea
selectație dintre cei mai tineri, nouveniți
în unitate și care aveau cele mai
bune abilități fizice și de orientare în
teren.
Așadar, într-un an, prin luna
Sărărie.
Astfel, tata a început să se
furișeze pe fâșie, să facă urme prin
mai multe locuri, să se ferească de
patrulele de grăniceri și, terminându
-și treaba, se îndreaptă spre direcția
Osoi – Comarna, să intre în Iași pe
la Bucium. Știa că, odată ce a trecut
de Comarna, se poate furișa la
Brigadă. Am uitat să precizez că
era o iarnă cu multă zăpadă, viscol
și un ger de crăpau pietrele!
A trecut de șesul Prutului, a
ocolit satul Osoi și a luat-o la deal,
spre Comarna. Nici un incident nu-i
dădea emoții. Scăpase de patrule,
mai avea puțin și îi reușea
manevra. Însă, în timp ce urca
dealul Comarnei, are senzația că îl
urmărește cineva. Era singur în
pustietate, pe o vreme de să nu dai
un câine afară din casă și aproape
înghețat! Mai rău era că bătea
un vânt de nu vedeai la 3 metri
în față. A mai mers el vreo 200
de metri, dar senzația că îi suflă
cineva în ceafă nu îl lăsa în
pace, așa că, își face curaj, se
întoarce brusc și aprinde
laterna. Distinge, la vreo 10
așa până numără tata aproximativ 7
perechi de ochi. “Ce naiba o fi? se
gândește tata. Or fi câini? Nu cred,
își răspundea tot el. Ce să caute pe
dealurile astea? Spirite, nu cred că
există…” Cum analiza așa în minte,
aude în spatele lui un urlet, ”Hopa,
Costică, ai încurcat-o! Ăștia sunt
lupi! E groasă, Costică! Ți-a trebuit
să te dai rotund! Aici îți vor odihni
ciolanele!” se gândește tata. Unde
să fugi? La deal cu zăpada de
jumătate de metru și cu vântul din
față? Să stai pe loc e sinucidere. Să
te bați cu lupii tot sinucidere. Singura
variantă rezonabilă era să
ajungă mai repede în sat, la
Comarna. La un moment dat, lupii
se apropiară mai mult de el. Atunci
îndreptă lanterna spre ei și aceștia
se retraseră la văzul luminii.
Observând că merge manevra cu
lanterna, tata porni înainte spre sat
cu lanterna îndreptată în spate.
Când aluneca și cădea jos, lupii se
apropiau de el, Când se ridica și
îndrepta lanterna spre ei, aceștia
luau distanță. A mers așa, preț de
jumătate de oră când, la un moment
dat, aude din față lătrături și
hărmălaie mare. Acum stătea și se
gândea: „În spate lupii, în față câinii,
ce mă fac??? Dacă aveam numai
lupii cred că mă descurcam eu până
în sat, dar așa? Și din față și din
spate!”
Continuare în pagina 28