GRANICERUL

26 REVISTA GRĂNICERUL
Plt adj șef Constantin STAFIE anul 2001
Plt adj Nicu DĂSCĂLIȚA
Tata s-a uitat la el și a spus
calm: ”Măi Ionele, ce ai pățit? Te-a
supărat careva? Ești obosit? Ia loc să
vorbim.” Însă, Ionel al nostru repeta
obsesiv: ”Aha! Tu dormi și eu te
păzesc!!!” Tata îl ia cu binișorul,
vorbește cu el și după aproximativ 10
minute îl convinge să îi dea cele trei
sectoare și îl bagă în pat, în locul lui. Îl
veghează puțin, până când vede că
Ionel ațipește și iese tiptil din
cancelarie. Se duce direct la sergentul
de serviciu:
-S.S., mergem să verificăm
dispozitivul de pază al unității, să
vedem ce fac santinelele! îi spune
tata acestuia, fără a-l anunța că îi
lipsește o santinelă. Așa că pleacă
tata cu S.S.-ul în verificare. Postul 1
era în regulă, postul 2 la fel. La postul
3 pauză, santinelă lipsă!
-S.S., unde este santinela din postul
trei? Ai verificat paza conform
dispozițiilor? întreabă tata. Apoi
continuă:
-Hai, să terminăm verificarea
posturilor de pază și poate așa îți
găsești și santinela!
Săracul S.S. o băgase pe
mânecă. “Era groasă tare”, se gândea
acesta.”Dacă a fugit ăsta din unitate
cu armament cu tot, am pățit-o! își
spunea în minte. Offf! de ce naiba
încorporează ăștia toți nebunii?
De ce mi-au trebuit mie grade,
să am responsabilitate?”. Se
termină verificarea gărzii
unității și, în afară de postul 3,
totul era în regulă. Tata merge
cu S.S.-ul în camera de gardă,
își pune tacticos o cafea, își
aprinde o țigară și zice:
-Sergent, ai o jumătate de oră
să găsești santinela! Dacă nu o
găsești, știi ce se întâmplă. Ai
înțeles? Executarea!
Pleacă sergentul cu coada
între picioare și începe să
scotocească prin dormitoare, prin
cazarmă, să întrebe celelalte
santinele și plantoane dacă l-au
văzut pe nebun. Nimic, nimic și
nimic! Parcă îl înghițise pământul.
Singura variantă plauzibilă era că
acesta fugise din unitate, altă
explicație nu era. Se sfârșește
timpul acordat și sergentul se
prezintă la raport:
-Tovarășe plutonier major,
permiteți să raportez!
-Spune, sergent!
-Am căutat peste tot, am întrebat în
dreapta și în stânga, am întrebat
plantoanele, santinelele! Ăsta
parcă a intrat în pământ, nu este și
nu este! Singura variantă ar fi că a
fugit din unitate. Ar trebui să
anunțăm la Batalion, tovarășe
plutonier major!
-Anunți pe dracu’, sergent! Hai, cu
mine! Se ridică tata de la birou,
iese din camera de gardă și merge
la cancelarie. Acolo, tata îi spune
sergentului:
-Să nu faci gălăgie! Să nu te apuci
de urlat! Ai înțeles?
Sergentul, nedumerit, dă din
cap în semn de aprobare și se
gândește ;”A înnebunit tovarășul!
De la șocul că a fugit soldatul, mă
pune să mă uit într-o cameră goală,
la ora asta, săracul de el!”
Tata deschide încet ușa
cancelariei și.... surpriză totală
pentru sergent! În pat stătea frumos
santinela noastră și dormea cu
arma la piept. Tata face semn către
sergent să îi ia arma soldatului și să
îl trezească ușor. Zis și făcut! Au
luat arma soldatului și l-au trezit.
-Sergent, iei soldatul și îl bagi la
arest până dimineață! Nu raportezi,
nu consemnezi nimic
și nu spui nimănui nimic! Ai înțeles?
Mâine, pe la ora 7,00, să suni la
părinții lui să se prezinte de urgență
la unitate! Executarea! a ordonat
tata.
Două motive l-au făcut pe
tata să acționeze atunci în modul
acesta. Soldații erau niște
adolescenți la 18-19 ani, erau la
vârsta la care puteau foarte ușor să
devieze de la normal, mai ales
când ai cartuș de război pe țeavă.
Și apoi, dacă raporta incidentul,
acest militar ori era trimis la spitalul
de psihiatrie și încadrat ca ”nebun”
sau, dacă a avut discernământ, era
trimis la batalionul disciplinar.
Ambele variante pentru acel copil
erau rele. Viitorul lui era distrus.
Așadar, tata și-a asumat un risc,
dar timpul a demonstrat că a avut
dreptate! Acel soldat a ajuns un
mare om la noi în Iași si a rămas
prieten cu tata. A doua zi,
dimineață, au venit părinții
soldatului (erau de pe lângă Iași).
Tata a stat de vorbă cu iei, i-a
acordat apoi soldatului o permisie
de trei zile, iar până la sfârșitul
armatei a fost repartizat la
gospodăria-anexă zootehnică și nu
a mai pus niciodată mâna pe armă.