GRANICERUL
Această revistă, editată doar într-un singur număr, nu se doreşte a fi o Istorie a trupelor de grăniceri, nici o Biografie a unui vrednic grănicer. Publicaţia prezintă doar nişte gânduri, nişte amintiri şi o viziune a unui om care a fost în afara sistemului. Chiar mai mult, poveştile sunt amintiri văzute prin prisma unui copil. Este posibil ca unele dintre povestiri să fie doar ficţiune, imaginaţia bogată a unui copil fascinat de tatăl său şi de mândria că este fiu de grănicer. Din aceste motive nu veţi găsi date exacte sau nume şi orice asemănare cu realitatea sau personaje reale reprezintă doar o pură întâmplare.
Această revistă, editată doar într-un singur număr, nu se doreşte a fi o Istorie a trupelor de grăniceri, nici o Biografie a unui vrednic grănicer. Publicaţia prezintă doar nişte gânduri, nişte amintiri şi o viziune a unui om care a fost în afara sistemului. Chiar mai mult, poveştile sunt amintiri văzute prin prisma unui copil. Este posibil ca unele dintre povestiri să fie doar ficţiune, imaginaţia bogată a unui copil fascinat de tatăl său şi de mândria că este fiu de grănicer. Din aceste motive nu veţi găsi date exacte sau nume şi orice asemănare cu realitatea sau personaje reale reprezintă doar o pură întâmplare.
18 REVISTA GRĂNICERULȚigările, carnea șizaharul!Stăteam într-o seară cu tatala povești despre viața de grăniceri șidespre perioada comunistă. Eram șieu curios să aflu cum se descurcauoamenii în acele perioade dificile dincomunism. Criza alimentară șilipsurile erau frecvente și în unitățilemilitare, nu numai în civilie. Era oadevărată provocare pentru cei carese ocupau cu aprovizionarea săasigure rațiile cadrelor sau a militarilorîn termen. Responsabilii, în generalsubofițerii, făceau adevărate artificiica să asigure norma de hrană, șibună, și diversificată. După cumspunea tata: ”dacă erai prost, mureaica un chițigoi”.Astfel își începea tatapovestirea.Leonuț, am fost cândva la oconsfătuire la București. Acum secheamă team building. Erau acolosubofițeri din toată țara, responsabilicu popota. Să știi că nu era ușor cuaprovizionarea, mai ales că, pe lângămâncarea pe care trebuia să oasigurăm cadrelor, mai trebuia să maiavem ceva pentru bucătărese, pentrucomandant sau alte cadre dinconducere și, nu în ultimul rând,pentru cei care veneau în control.Toate controalele din unitate, dupăefectuarea acestora, se opreau lapopotă, la partea de protocol.Bineînțeles că nu plătea nimeni, iarsubofițerul trebuia să se descurce.Să vezi, Leonuț, ce îmipovestește colegul de la Brigada deGrăniceri de la Timișoara:„Costică, mie comandantulîmi dădea un bilețel pentru shop, săcumpăr un cartuș de Kent. Eu pebilețel mai adăugam un 0 și ieșeau 10cartușe, unul pentru comandant,două pentru mine și cu restulrezolvam problemele. Când aveamaprovizionarea cu carne de laabator, luam camionul, lăsam înrezervoare doar motorina care eranecesară pentru transport și restulrezervoarelor le umpleam cu apă șiluam și 10 soldați. Intram în abator,făceam tara camionului, le dădeamun cartuș de țigări celor de lapoartă care făceau verificările șitara, apoi mă duceam la șef. Îidădeam și lui un cartuș de țigări șiîmi dădea mai multă carne decâtaveam repartizat.Încărcam mașina cucarne, goleam apa dinrezervoare, dădeam jossoldații și făceamcântărirea la poartă.Așadar, în loc de 5 tonede carne eu aveam 6tone. Din diferențăpăstram pentru ce aveameu nevoie, protocoale -șefi și așa mai departe.Cu ce rămânea măduceam la fabrica de uleiși luam ulei. Procedam lafel ca la abator, numai căaici dădeam și carne, lafel și la fabrica de zahăr.Era un fel de metodă desuveică, dar nu aveai ceface, trebuia să tedescurci, nu aveai altămodalitate. Cerințeleerau mari la popotă. Tucum crezi că am rezistat?Au existat și reclamații căeu fur, dar nu eram prostsă iau din mâncareaomului, nu îmi băteamjoc. La toate controaleleam ieșit bine.Grănicerul anul 1976Într-o noapte mi-au sigilattoate magaziile și mi-au dezghețattoată carne să îmi demonstreze căeu fur, că pun apă în loc de carne șiîngheț ca să iasă la cântar. Dupădezghețare aveam pe plus( la 3tone de carne - un kg de carne), numinus cum se așteptau ei. La 1000de lei lipsă în gestiune, atuncifăceai pușcărie cât casa, își terminăpovestea colegul lui tata de laTimișoara”.Astea au fost vremurile, nuerau chiar așa de bune, după cumspun unii!
Gulgutel –o nouă profesie!Punct Control - TrecereFrontieră - IAȘI. Se liberează un cicluși vine unul nou. În argou: au venit”pufoșii„. Este numită o comisie, de laComandamentul Național al Trupelorde Grăniceri, pentru verificareaactivității comapniei. Nimic nou subsoare, o activitate normală, obișnuităpentru cadrele militare. Pe lângăactivitatea de rutină - verificareaplanurilor de pază, verificarearaionului de competență sau parteaadministrativă - magazia de alimente,de echipamente, de alarmă șigospodăria zootehnică anexă,comisia analizează și militarii întermen.În cancelarie se aflau uncolonel și doi maiori împreună cucomandantul de companie șisubofițerul (tata). Soldații erauașezați frumos, afară, la ușă, înordine alfabetică și așteptau să fiestrigați pentru a intra.-Apostol! se aude din cancelarie.-Da, să trăiți! răspunde soldatul.-Ce meserie ai? Ce studii? Câți aniai? De unde ești? Ce e mama? Ce etata? curg întrebările comisiei cătresoldat. Militarul răspunde în timp ceun maior completează sârguincios într-un registru.-Bine, ești liber! se aude.Și uite așa, sunt strigați ceiaproximativ 100 de militari în termen,până când se ajunge la soldatulVasile Ion.-Soldat Vasile, intră!Acesta intră, ia poziție dedrepți, salută și începe:-Permiteți să raportez: Soldat VasileIon s-a prezentat la ordin!-Bine, soldat,pe loc repaus! Câți aniREVISTA GRĂNICERULai?întrebăm pe soldat.-19 ani. Să trăiți!Zis și făcut! Cheamă-De unde ești?sergentul de serviciu și îi spune:-Iapa, să trăiți!-Să se prezinte la ordin în-Ce iapă, mă! Îți bați joc de mine?-Nu, să trăiți! Așa se numeștesatul!-Și unde este Iapa asta, mă? ÎnRomânia?-În Maramureș. Să trăiți!-Bine, bine, dar, Maramureșul emare. Numește și tu o localitatecancelarie soldatul Vasile Ion!După vreo 5 minute seprezintă:-Soldat Vasile, prezent la ordin! Sătrăiți!-Da, bine. Ia loc! zice comandantul.Măi, soldat, explică-mi și mie șitovarășului plutonier-major un lucru.mai mare!Că, poate, nu cunoaștem-Sighetul Marmației, să trăiți!-Așa spune, soldat! Am crezut căregionalismele și să știm și noi,data viitoare.tu îți bați joc de noi. Ia, spune! Tu, -Da, tovarășe comandant, văce studii ai? Ce meserie?-Să trăiți! Eu am făcut liceulforestier la Sighet. Meseria meaeste tehnician în silvicultură şiexploatări forestiere, să trăiți!-Bravo, mă! Băiat deștept! Ia,spune tu repede ce sunt mama șitata, ca să terminăm!-Păi, tovarășe colonel, mama estecroitoreasă și tata gulgutel, să trăiți!explic. Despre ce este vorba?-Măi, soldat, ce meserie are taicătău?-Gulgutel, să trăiti!-Buuuun, și cum s-ar traduce astaîn limba română? Că noi nu știmarhaismele sauregionalismele din zona voastră.-Păi, tovarășe comandant, să știțică îmi este cam rușine, să trăiți!-Maior, ai notat? Mama - -De ce să îți fie rușine??? Suntemcroitoreasă, tata – gulgutel. Da,bine. Soldat, ești liber!-Să trăiți! Și soldat Vasile iese.numai bărbați și nu cred că estevreo meserie de care să îți fierușine, dacă este muncă cinstită?Tata se uită la -Bine, tovarășe comandant, tata stăcomandantul de companie, își facsemn din ochi și așteptară să setermine controlul. La final, estetoată ziua la crășmă, de asta îmieste rușine! Mama muncește și elbea.acordat calificativul foarte bine -Bun, soldat! E bețiv, asta vrei săpentru companie. Comisia pleacăși rămâne tata cu comandantul.Tata, uimit, întrebă :-Nea’ Ilie, ce dracu’ e meseria degulgutel? Eu n-am auzit în viațaspui?-Da, să trăiți!-Și, Gulgutel, de unde ai scos????-Păi, la noi, în sat, așa le zicemcelor cărora le place băutura și omea. Soldatul ăsta cred că își bate dau pe gât gâl-gâl, gâl-gâl.joc de noi. Tu știi ceva?Gulgutel, să trăiti!-Costică, habar nu am. Dar aivăzut, ăștia de la București nici nuau clipit. Cred că știau ce este. Darnoi să nu rămânem proști! Hai, să îl19
- Page 2 and 3: His point of viewby Loredana LeskaI
- Page 4 and 5: 2 REVISTA GRĂNICERULCuprins:Rându
- Page 6 and 7: 4 REVISTA GRĂNICERULSUBOFIŢERUL -
- Page 8 and 9: 6 REVISTA GRĂNICERULO poveste desp
- Page 10 and 11: 8 REVISTA GRĂNICERULDe ce Grănice
- Page 12 and 13: 10 REVISTA GRĂNICERULSublocotenent
- Page 14 and 15: 12 REVISTA GRĂNICERULAnunţă secr
- Page 16 and 17: 14 REVISTA GRĂNICERULClubul Grăni
- Page 18 and 19: 16 REVISTA GRĂNICERULRaţa, ceaţa
- Page 22 and 23: 20 REVISTA GRĂNICERULSoldatul și
- Page 24 and 25: 22 REVISTA GRĂNICERULDecât să fa
- Page 26 and 27: 24 REVISTA GRĂNICERULPermisia și
- Page 28 and 29: 26 REVISTA GRĂNICERULPlt adj șef
- Page 30 and 31: 28 REVISTA GRĂNICERULMai merge vre
- Page 32 and 33: 30 REVISTA GRĂNICERULSfaturi de la
- Page 34 and 35: 32 REVISTA GRĂNICERULHaz de necazC
- Page 36 and 37: 34 REVISTA GRĂNICERULComandantul
- Page 38 and 39: 36 REVISTA GRĂNICERULBatalionul de
- Page 40 and 41: 38 REVISTA GRĂNICERULEl a formulat
- Page 42 and 43: 40 REVISTA GRĂNICERULFemeile înce
- Page 44 and 45: 42 REVISTA GRĂNICERULBatalionul de
- Page 46 and 47: 44 REVISTA GRĂNICERULîntreabă co
- Page 48 and 49: 46 REVISTA GRĂNICERULIstoria în I
- Page 50: 48 REVISTA GRĂNICERULBIBLIOGRAFIEh
18 REVISTA GRĂNICERUL
Țigările, carnea și
zaharul!
Stăteam într-o seară cu tata
la povești despre viața de grăniceri și
despre perioada comunistă. Eram și
eu curios să aflu cum se descurcau
oamenii în acele perioade dificile din
comunism. Criza alimentară și
lipsurile erau frecvente și în unitățile
militare, nu numai în civilie. Era o
adevărată provocare pentru cei care
se ocupau cu aprovizionarea să
asigure rațiile cadrelor sau a militarilor
în termen. Responsabilii, în general
subofițerii, făceau adevărate artificii
ca să asigure norma de hrană, și
bună, și diversificată. După cum
spunea tata: ”dacă erai prost, mureai
ca un chițigoi”.
Astfel își începea tata
povestirea.
Leonuț, am fost cândva la o
consfătuire la București. Acum se
cheamă team building. Erau acolo
subofițeri din toată țara, responsabili
cu popota. Să știi că nu era ușor cu
aprovizionarea, mai ales că, pe lângă
mâncarea pe care trebuia să o
asigurăm cadrelor, mai trebuia să mai
avem ceva pentru bucătărese, pentru
comandant sau alte cadre din
conducere și, nu în ultimul rând,
pentru cei care veneau în control.
Toate controalele din unitate, după
efectuarea acestora, se opreau la
popotă, la partea de protocol.
Bineînțeles că nu plătea nimeni, iar
subofițerul trebuia să se descurce.
Să vezi, Leonuț, ce îmi
povestește colegul de la Brigada de
Grăniceri de la Timișoara:
„Costică, mie comandantul
îmi dădea un bilețel pentru shop, să
cumpăr un cartuș de Kent. Eu pe
bilețel mai adăugam un 0 și ieșeau 10
cartușe, unul pentru comandant,
două pentru mine și cu restul
rezolvam problemele. Când aveam
aprovizionarea cu carne de la
abator, luam camionul, lăsam în
rezervoare doar motorina care era
necesară pentru transport și restul
rezervoarelor le umpleam cu apă și
luam și 10 soldați. Intram în abator,
făceam tara camionului, le dădeam
un cartuș de țigări celor de la
poartă care făceau verificările și
tara, apoi mă duceam la șef. Îi
dădeam și lui un cartuș de țigări și
îmi dădea mai multă carne decât
aveam repartizat.
Încărcam mașina cu
carne, goleam apa din
rezervoare, dădeam jos
soldații și făceam
cântărirea la poartă.
Așadar, în loc de 5 tone
de carne eu aveam 6
tone. Din diferență
păstram pentru ce aveam
eu nevoie, protocoale -
șefi și așa mai departe.
Cu ce rămânea mă
duceam la fabrica de ulei
și luam ulei. Procedam la
fel ca la abator, numai că
aici dădeam și carne, la
fel și la fabrica de zahăr.
Era un fel de metodă de
suveică, dar nu aveai ce
face, trebuia să te
descurci, nu aveai altă
modalitate. Cerințele
erau mari la popotă. Tu
cum crezi că am rezistat?
Au existat și reclamații că
eu fur, dar nu eram prost
să iau din mâncarea
omului, nu îmi băteam
joc. La toate controalele
am ieșit bine.
Grănicerul anul 1976
Într-o noapte mi-au sigilat
toate magaziile și mi-au dezghețat
toată carne să îmi demonstreze că
eu fur, că pun apă în loc de carne și
îngheț ca să iasă la cântar. După
dezghețare aveam pe plus( la 3
tone de carne - un kg de carne), nu
minus cum se așteptau ei. La 1000
de lei lipsă în gestiune, atunci
făceai pușcărie cât casa, își termină
povestea colegul lui tata de la
Timișoara”.
Astea au fost vremurile, nu
erau chiar așa de bune, după cum
spun unii!
Change language