GRANICERUL

Maiorul Turnător!
Mere şi pere
Perioada comunistă, o zi
obişnuită, undeva prin anul 1986.
Tata se trezeşte, pregăteşte micul
dejun. Toată lumea pleacă la treabă.
Noi copiii la şcoală, iar mama şi tata
la serviciu. Tata era la vremea
respectivă şef de popotă. Ajunge la
birou, trece raportul de dimineaţă,
micul dejun este servit şi urmează
apoi o mica pauză.
Pe la orele 10 primeşte telefon
de la comandant: "Stafie, vino
urgent la mine!” Tata se prezintă la
commandant. Dar, până să ajungă la
biroul acestuia se gândea: “Ce naiba
a păţit acesta?”
Ajunge, bate la uşă şi intră.
Comandantul întreabă direct:
“Tovarăşul Stafie, îl cunoaşteţi pe tovarăşul
maior?” În birou era vecinul
nostru de la scară, maior la o unitate
militară din garnizoana Iaşi. “Da, tovarăşe
commandant”, zice tata. “Este
vecinul meu”.
Ia loc şi dă telefon la popotă
să aducă trei cafele. Până vine
cafeaua îl invită să citească o hârtie.
Ia tata hărtia din mâna comandantului,
se aşează pe fotoliu şi începe
să citescă: ”Informare- Subsemantul,
maior Vasilache, încadrat la
UM 00000, vecin de scară cu tovarşul
plutonier major Stafie încadrat la UM
0000 Grăniceri, vă informez despre
următoarele: În data de 23 august
1986, orele 18.00, tovarăşul plutonier
ultimii doi ani de
REVISTA GRĂNICERUL
major Stafie a venit acasă cu
maşina personală împreună cu
familia. Portbagajul maşinii era
ticsit cu pere şi mere pe care acesta
le-a cărat în casă timp de o oră.
Datorită faptului că nu avea de unde
să aibă atătea pere şi mere sunt
sigur că acesta le-a furat de la popotă,
profitând de faptul că are
funcţia de şef. Prin urmare, prin
zile. Acest lucru se poate demonstra
cu documentele de intrare din
ultimii ani. Doar dacă merele şi
perele ”furate” erau de vreo trei ani,
dar nu cred că astea ţin atât de
mult. Poate ştie tovarăul maior vreo
metodă de conservare, să ne-o
spună şi nouă. Iar pentru cunoştinţele
generale ale vecinului
meu, socrii mei au la ţară livadă şi
prezenta, vă solicit să luaţi dacă are nevoie de ceva îi dau şi
măsurile ce se impun!
lui, că eu nu sunt om rău.
În atenţia Tovarăşului -Ce ai de spus, tovarăşe maior?
Colonel Aghachi, comandantul întreabă comandantul.
Brigăzii III grăniceri Mălini,
Semnat Maior Vasilache
Ion”
Vă daţi seama că tata a
început să se trasforme de la revoltă,
ciudă şi până la alte sentimente
”înălţătoare”. Dar cel mai
interesant aspect a fost atitudinea
maiorului (acum după atăţia ani vă
pot spune că maior a fost, maior a
rămas). Cu atât mai mult cu cât
vecinul nu se aştepta la aşa ceva:
Ce să mai zică maiorul, a
dat în bâlbâială şi s-a înroşit tot la
faţă.
-Tovarăşul Maior, strigă comandantul,
să ieşi afară acum din unitate
şi să nu te mai prind cu prostii
de genul ăstă! Văd că dumneavoastră
aveţi mult timp liber să scrieţi
scrisori. Şi dacă aveţi timp, poate
mă ocup eu să vi-l ocup cu o deplasare
la Canal. Ai înţeles! Afară,
marş!
să fie deconspirat
cu privire la activitatea
lui
”informaţională”.
Se aude
deodată în birou:
-Tovarăşul Stafie, ai
citit tot?
-Da, tovarăşe Colonel!
-Şi ce ai de spus?
-Tovarăşe colonel,
permiteţi să raportez!
-Zi, Stafie!
-Tovarăşe comandant,
noi la popotă
nu am primit nici un
măr, nici o pară în
Plt adj șef Constantin STAFIE anul 1998
17