Bebe meu

redactor.mvsb
from redactor.mvsb More from this publisher
02.06.2020 Views

Urma să adunăm toată gașca și să plecăm laSindicate la after-party, dar afară începuse să fiedestul de frig, era și târziu, așa că lumea nu preaa mai vrut să vină. Eu eram prea beată ca să îmipermit să merg acasă, așa că am împrumutathanoracul de la Claudiu și am stabilit că merg la„after”, cu tine și cu Raul, oamenii care urmau săaibă grijă de mine în seara aia. Apropo dehanorac, am reușit să îl dau înapoi abea după unan, pentru că atât mi-a luat să scot toate petele pecare i le-am făcut atunci și din această cauză aexistat și gluma cu „Diana nu cade în bălți,Diana se așează în ele”. Pe drum știu că Raul aspus că nu vrea să mai vină și nu știu dacă a fostceva combinație între voi sau nu, dar ideea e că amrămas doar noi doi și niciunul nu știam undetrebuie să mergem. Ne-am întâlnit atunci cu încădoi, care am aflat după mult timp că erauPalagicu și Dăriusică, ei erau mai praf ca noidar am găsit cumva locul așa că am intrat toți 4.

Am mers amândoi și ne-am mai luat câte o bere,iar la un moment dat, pentru că îmi era cam rău,am ieșit afară. Îmi amintesc că ne țineam de mânăatunci și nu știu sigur dacă era din cauză cătrebuia să fie ceva drăguț, sau din cauză că eu numai puteam merge. Ne-am așezat pe jos lângăclădire și am începu să ne pupăm crezând că nu nevede nimeni, aparent nu era chiar așa, dar până laurmă ce mai contează...? Am mers și am mâncatun sandviș de la Metro, apoi m-ai condus acasăținându-mă de mână și cântând „Mi-am pusvorbe în pix să intru în showbiz”... Am stabilitatunci că nu o să spunem nimănui ce s-a întâmplatîn seara aia și că ne vom vedea a doua zi pentru a-ți da geaca înapoi.

Am mers amândoi și ne-am mai luat câte o bere,

iar la un moment dat, pentru că îmi era cam rău,

am ieșit afară. Îmi amintesc că ne țineam de mână

atunci și nu știu sigur dacă era din cauză că

trebuia să fie ceva drăguț, sau din cauză că eu nu

mai puteam merge. Ne-am așezat pe jos lângă

clădire și am începu să ne pupăm crezând că nu ne

vede nimeni, aparent nu era chiar așa, dar până la

urmă ce mai contează...? Am mers și am mâncat

un sandviș de la Metro, apoi m-ai condus acasă

ținându-mă de mână și cântând „Mi-am pus

vorbe în pix să intru în showbiz”... Am stabilit

atunci că nu o să spunem nimănui ce s-a întâmplat

în seara aia și că ne vom vedea a doua zi pentru a-

ți da geaca înapoi.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!