Ionuț-Valertin Cucu - Kurzii

28 Ionuț-Valentin Cucu
Partizani PKK. În fundal, chipul lui Öcalan
casnice, chiar dacă legănau copiii cu arma pe umăr. A fost nevoie de generații
succesive în care, în paralel cu activitatea militară și lupta casnică, să se organizeze,
să discute, să își prezinte nemulțumirile bărbaților, să le educe pe cele mai
tinere dintre ele într-un spirit anti-autoritar și egalitar, dar și să le convingă pe
cele mai conservatoare de nevoia unei adevărate egalități de gen. Astfel, cu puțin
înainte de anul 2000, în cadrul PKK-ului se simțea insistent nevoia unei emancipări
reale, nu doar la nivelul unei propagande obosite de tip sovietic.
În al doilea rând, a existat și o dorință de schimbare, impusă de circumstanțe,
din partea conducătorilor. În 1999 Abdullah Öcalan, căruia kurzii îi spun Apo,
Unchiul, liderul necontestat de până atunci al PKK, a fost prins și condamndat la
închisoare pe viață, singurul deținut de pe insula İmralı, păzit constant de peste
1000 de militari. În primii ani de închisoare, influențat de revendicările femeilor
kurde, de ororile celor două decenii de conflict și de schimbările din Orientul
Mijlociu, Öcalan a început să citească lucrările diverșilor istorici sociali, precum
Immanuel Wallerstein sau Fernand Braudel. La sugestia lui, mulți dintre liderii
partidului s-au orientat spre teoria socială, renunțând la vechile convingeri leniniste
– cei care nu au vrut sau nu au putut au părăsit gruparea, formând trupe
de gherilă rivale care au continuat ca și mai înainte lupta. Cea mai importantă
influență teoretică pe care a deprins-o din noile sale lecturi a fost municipalismul