Lumina creștinului, februarie 2020

ACTUALITATEA
Un pelerinaj bine făcut
este mană cerească pentru suflet, este vindecător
Interviu cu pr. Iosif Dorcu
de pr. Adrian Blãjuþã
Fiind de multã vreme un apropiat colaborator al
revistei „Lumina creºtinului”, pr. Iosif Dorcu a oferit
un interviu revistei noastre, în contextul publicãrii
celui de-al 100-lea articol al sãu despre sanctuare.
– sunteți preot de aproape
34 de ani. În toți aceşti ani ați
împlinit diferite misiuni, atât
în Dieceza de iaşi, cât şi în alte
dieceze.
În Dieceza de Iași am fost pre -
zent în trei răstimpuri, în total
19 ani. În ceilalți 15 ani am ac -
tivat în alte patru dieceze: Bucu -
rești, Timișoara, Ierusalim și, în
cele din urmă, Tarbes-Lourdes.
– aş sublinia misiunea de
asistent spiritual pentru credin -
cioşii români din israel între
anii 1995-2002. acum slujiți în
franța. cum v-a venit această
înclinație spre misiune?
Nu cred că mi-a venit mie ideea.
De câte ori episcopul mi-a pro pus
ceva, niciodată nu am refuzat, ci
mi-am arătat disponibilitatea.
Cred că aici este răspunsul: dis -
ponibilitate. Toate începuturile au
fost grele, dar apoi m-am legat
de acele locuri. Îmi amintesc că,
după ce am ajuns la Tel Aviv,
departe și într-o lume total di -
ferită, între evrei și arabi, după
două săptămâni voiam să mă
întorc acasă. Dar, când am văzut
în biserica din Tel Aviv, sâmbătă
dimineața, peste 800 de bărbați,
mi-am zis: „Pentru aceștia, tre -
buie să rămân aici”. Azi pot spune
că toți cei şapte ani trăiți în Țara
Sfântă au fost cei mai frumoși
din toată viața mea.
– Vorbiți-ne puțin despre acti -
vitatea pe care sfinţia Voastră
o desfăşurați acum în franţa!
Cred că totdeauna, după Ieru -
salim, mi-am dorit să slujesc la
Lourdes, mai ales că între satul
meu, Butea, și Lourdes există o
strânsă legătură prin statuia din
biserica noastră. Am ajuns în
Franța în septembrie 2017, dar
episcopul de aici, Nicolas Brouwet,
mi-a propus să fac o experiență
de un an, ca adaptare, în Parohia
din Lourdes, nu la sanctuar. Du -
minica însă trebuia să fac pro -
gramul într-o parohie cu 25 de
sate, dar fără paroh. Descoperind
această incredibilă criză de preoți,
am acceptat să fiu paroh în die -
ceză, și nu capelan la sanctuar.
Am considerat că sunt mai util
ca paroh. Suntem foarte mulți
preoți străini aici, din alte țări și
continente, dar bucuria este că
suntem foarte bine acceptați și
apreciați. Nu mă simt străin chiar
deloc.
– experienţa aparte pe care o
trăiți acolo cum vă motivează
în preoție?
Trist e că nu sunt mulți creștini
practicanți, însă cei care sunt
impresionează prin maturitatea
și curajul cu care își mărturisesc
credința. Cred că în Franța există
acel „rest sfânt” (pe care profetul
Zaharia îl vedea la poporul ales)
care poartă Biserica mai departe.
Nici pe vremea sfântului Ioan
Vianney nu era altfel la Ars, dar
Biserica merge înainte prin acești
creștini.
– care sunt deosebirile dintre
comunitățile catolice din Mol -
dova şi cea pe care o păstoriți?
Mari deosebiri nu sunt, ci poate
procentajul frecvenței la sacra -
mente, aici fiind mult mai mic
decât în Moldova; și poate admi -
nistrativ, pentru că toate bise ricile
parohiale (construite înainte de
anul 1905) aparțin statului (res-
pectiv primăriei).
– sunteți un vechi cola bo rator
al oficiului pentru comuni ca -
ții sociale al episcopiei de iaşi,
dar şi al revistei „lumina
creştinului”...
Colaborarea mea cu revista a
început în anul 1993. Eram paroh
la Văleni, iar pr. Cornel Cadar,
trecând spre Horgești, mă vizita
des. Văzând că aveam abona -
mente la niște reviste franceze, Ø
6 Lumina creºtinului w februarie 2020