Lumina creștinului, februarie 2020

PENTRU COPII
Micul conte
Istorioarã moralã de Christofor V. Schmid
Traducere de Bronislav Falewski
(continuare din numãrul trecut )
Chiar în acea noapte contele
dădu ordin şi împuterniciri
celor mai de seamă şi voinici dintre
oşteni ca să-i caute prin toate vi -
zuinile şi ascunzişurile şi să-i aducă
pe tâlhari legaţi la Eichenfels. Apoi
începu din nou să vorbească îm -
preună cu fiul său, şi ar fi stat
toată noaptea dacă nu l-ar fi făcut
atent Menrad că au toţi nevoie de
odihnă pentru ca în dimineaţa
următoare să se trezească voioşi
şi să ajungă cu bine la Enchelfels.
14. Mama mângâiată
Buna şi nobila contesă ducea în
acest timp o viaţă plină de tris -
teţe şi mâhnire.
Auzise imediat de încheierea
războiului şi nădăjduia să-şi vadă
în scurt timp soţul. Totuşi, la aceste
gânduri o podidiră lacrimile.
– Ah, Dumnezeule – zise ea –,
sunt foarte nefericită! Ce aduce
lumii întregi bucurie mie îmi
aduce o durere nespus de mare.
Fiecare soţie a celui mai simplu oş -
tean se bucură de venirea so ţului
ei, iar eu nu mă pot gândi la ziua
sosirii lui fără o nespusă groază.
Ah, ce durere îl aşteaptă! Cum
voi putea să-i dau de ştire ră pirea
copilului nostru? Oh, pentru noi
doi revederea nu va mai fi un
timp al bucuriei!...
Era cuprinsă de o spaimă
nemaipomenită. Nu găsea nicăieri
odihnă, nici linişte. Mergea dintr-o
cameră în alta, intra în capelă,
ieşea pe urmă în grădină. Unde
mergea şi unde stătea, gândul ei
era tot la Dumnezeu. Numai în
rugăciune şi în gândul că Dum -
nezeu cârmuieşte până şi cele
mai încercate întâmplări spre un
sfârşit bun mai găsea contesa
ceva linişte.
– Bunule Dumnezeu – se rugă
ea, după ce se retrăsese într-una
dintre cele mai întunecoase
camere şi începu să plângă –, bu -
nule Dumnezeu, miluieşte-te de
mine, miluieşte-te de soţul meu,
adu tu un sfârşit pentru chinurile
acestea cumplite, căci numai tu
eşti în stare să o faci! Fă ca
Desen de Tatiana Biºog
revederea noastră să fie plină de
bucurie. Tu, în neţărmurita-ţi
înţelepciune, ne-ai despărţit pe
toţi trei – tată, mamă şi copil;
dă-ne înapoi copilul şi uneşte-ne
din nou! Tu ai şters deja nenumă -
rate lacrimi; fă la fel şi cu ale
mele! Tu eşti atotmilostivul şi
tocmai a preface durerile în bu -
curie îţi este lucrul cel mai plăcut.
O, Tată, Tată, preascumpul meu
Tată! Oricât de păcătoasă aş fi,
tot mai sunt fiica ta şi te pot numi
Tată la porunca Fiului tău preaiu -
bit. Oh! Tu mă iubeşti, cu sigu -
ranţă, mai mult chiar decât pot
iubi eu pe fiul meu! Ascultă-mă,
nu o respinge pe fiica ta, care nu
cunoaşte altă scăpare decât la
tine...”
Pe când se ruga astfel, auzi nişte
paşi. Privi în sus şi iată! Mar ga reta,
care tocmai sosise cu întreaga so -
cietate, venea prin bolta întu -
necoasă a grădinii, îndrep tându-se
spre acea încăpere. O rază de spe -
ranţă căzu în inima contesei când
o recunoscu pe Margareta şi zări
faţa veselă a fetei; i se părea că
vede un înger din cer.
– O, scumpa şi buna mea con -
tesă – începu Margareta –, vă aduc
veştile cele mai îmbucurătoare
despre scumpul vostru Enric: tră -
ieşte şi în scurt timp îl veţi revedea!
Abia începu Margareta să isto -
risească şi iată, intră în încăpere
sihastrul Menrad pentru a o pre găti
pe contesă de venirea fiului şi so -
ţului ei. Înţeleptul bătrân ştiu să
facă acest lucru într-un mod foarte
delicat. Contesa era acuma plină
de speranţă că în curând îşi va
revedea soţul şi copilul şi-l conduse
pe sihastru în odaia în care lo -
cuise, pe timpuri, împreună cu
Enric.
Ø
Lumina creºtinului w februarie 2020
15