Lumina creștinului, februarie 2020

PAGINA FAMILIILOR
Şi la biserică mergem împreună!
Paginã realizatã de pr. Felician Tiba
Mi-au plãcut copiii dintotdeauna. Ca orice fetiþã, ºi eu m-am jucat cu
pãpuºi încã de micãºi am putut sã-mi dezvolt simþul matern, aºa încât,
ca orice tânãrã fatã, cred, abia aºteptam sã am copiii mei.
Ceea ce n-am suportat vreodată
a fost să văd cum anumite
mame își „chinuie” efectiv copiii
pentru a scoate „oameni mari”
din ei. Să-i pui să învețe engleză
încă de la grădiniță, să-i duci la
înot, la karate, la șah, la chitară,
la schi, la gimnastică, să-i duci
la grădiniță când ei abia merg în
picioare și poate nici nu vorbesc,
să-i lași la școală până după-amiaza
târziu pentru a-și face temele și
pentru a învăța pentru a doua zi,
toate acestea nu doar că mi se
păreau un chin pentru copii, ci
timp pierdut! Cât vor reține acei
copii din ceea ce le-a fost „impus”
de către părinți, la o vârstă când
trebuiau lăsați să facă efectiv ce
vor ei?
Mă gândeam eu atunci, de ce
nu sunt lăsați să se joace cum
doresc și cu cine doresc? Dacă ei
vor să se uite la desene animate,
de ce să nu poată? Dacă vor să
mănânce ceva și nu ceea ce le
propun părinții, de ce să nu fie
lăsați? Dacă vor să nu doarmă,
de ce trebuie să-i pui forțat să o
facă? Ca să nu zic că am fost cri -
tică și cu privire la părinții care își
duceau forțat copiii la bise rică!
Săracii, trebuiau să stea acolo o
oră sub privirea mereu amenin -
țătoare a părinților. Ba că îi vede
părintele și le taie limba, ba că
plânge Isus dacă nu stau cu minți,
ba că îi ia Moșul și îi bagă în sac...
Dar a venit și vremea mea...
M-am căsătorit cu un băiat pe
care îl iubesc, ne-am construit o
casă și, când am considerat că e
momentul, i-am cerut lui Dum -
nezeu să ne binecuvânteze și cu
darul vieții. Iar el nu a stat prea
mult pe gânduri!
Avem împreună doi copii. I-am
primit cu drag și suntem deschiși
și pentru ceea ce va mai voi să
ne dea. Doar că, imediat după ce
am ieșit de la maternitate, mi-am
schimbat și concepția „libertină”
pe care o aveam în ceea ce privește
copiii în general. Să vă dau un
exemplu: Conform principiului
meu inițial, l-am lăsat pe copil
să mănânce doar ce voia. Iar el a
ajuns să mănânce doar chipsuri și
ciocolată, mai ales „ouă Kinder”.
Nu dormea ziua, pentru că mi-am
zis să-l las să facă tot ce simte.
Peste tot în casă era doar cioco lată
lipită și ambalaje de chipsuri.
Fetița – pentru că al doilea copil
a fost o fetiță –, la rândul ei, s-a
molipsit de la fratele mai mare și
a început să facă la fel. Noi înșine,
ca soți, aveam dese episoade de
ceartă din cauza lor. Soțul îmi
spunea că nu e bine ce fac, dar eu
i-am explicat cât am suferit și
cât m-a deranjat să văd mame
care efectiv își chinuiau copiii
impu nân du-le un anumit tip de
comportament.
Într-o zi, nu exagerez, după ore
de privit la desene animate pe
telefon și după binecunoscuta
masă de chipsuri și de ciocolată,
copilul meu, băiatul, a început să
aiurească. Avea privirea tulbure,
era palid și prezenta semne evi -
dente de surmenaj. M-am spe riat
atât de tare, încât chiar în acel
moment am închis televizorul,
ne-am luat fiecare telefoanele,
iar tableta efectiv am aruncat-o.
De atunci în casă la noi se
mănâncă doar mâncarea pe care
o mâncăm cu toții, și asta doar
în bucătărie, ne uităm împreună
la televizor, iar după-amiaza se
doarme. N-o să credeți, dar și
la biserică mergem împreună!
(Cristina) n
14 Lumina creºtinului w februarie 2020